Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.
Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.
Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.
Sulina în februarie 1879
Baronul olandez d`Hogguer a publicat în februarie 1879, la București, în franceză și română, broșura Informațiuni asupra Dobrogei, rezultat al unei călătorii de afaceri în Dobrogea românească, în care oferă și date despre orașul port maritim și fluvial Sulina din nord-estul județului Tulcea.
Baronul d`Hogguer și Informațiuni asupra Dobrogei
Baronul Guillaume Gerard d`Hogguer s-a născut în 1846 la Napoli (Italia), într-o familie de origine olandeză, și a decedat în 1911 la Barcelona (Spania).(https://www.genealogieonline.nl/stamboom-driessen/I186835.php)
În 1879 el a publicat, la București, o broșură în limbile română și franceză. Versiunea în limba română, Informațiuni aupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele și viitorul ei, are 55 de pagini și a fost publicată de Editura Libăriei Socec cu prețul de 1 leu nou. Versiunea în limba franceză, Reinsegnements sur la Dobrodja. Ses etat actuel, ses ressources et son avenir, are 45 de pagini și a fost publicată de Impr. de l`Association Acad. Roumaine.
În dedicația adresată „Alteței Sale Regale Carolu I Domn al Românilor”, el îi oferă „aceste puține studii ce am fost în posițiune să fac asupra României Transdanubiene”. În septembrie 1878 Parlamentul acordase domnitorului Carol titlul de „Alteță Regală”, care a reprezentat un pas către acordarea titlului de rege la 10 Mai 1881.
În „Precuvântare”, autorul arată că „affaceri de serviciu” i-au dat ocazia unei călătorii în Dobrogea, unde a fost nevoit să rămână mai mult timp din cauza climei: „asprimea cea extraordinară a iernii de atunci întrerupând tote comunicațiile”.
Baronul nu intenționase să publice informațiile culese despre regiune, dar „persone competinte” din București consideraseră că lucrarea „ar putea să presinte interes și chiar a deveni de ore care utilitate pentru țeră”.
El mulțumea prefecților Gheorghe M. Ghika (Tulcea), Remus Opreanu (Constanța) și general Gherghel (Silistra Nouă) pentru „asistența” acordată în realizarea broșurii.
Generalul Tobias Gherghel (1835 – 1883 Botoșani) a deținut funcția de prefect al efemerului județ Silistra Nouă, care va fi desființat la 1 aprilie 1879, iar teritoriul său dunărean inclus în județul Constanța. (M. Teja, Instaurarea administrației românești în județul Constanța în noiembrie 1878)
Remus Opreanu a fost primul prefect al județului Constanța, deținând funcția din noiembrie 1878 până în 1883.
Populația
Sulina era un „oraş mic de aprope 3.000 suflete”, situat la gura de vărsare în Marea Neagră a brațului dunărean Sulina, pe o fâșie îngustă de pământ „artificial”. În această cifră nu erau incluși flotanții, a căror cifră era „destul de însemnată” în sezonul navigabil.
Populaţia sa era „forte amestecată”, cel mai numeros fiind „elementul grec”.
Orașului erau subordonate administrativ 13 sate de pescari, care erau situate în insulele Leti (Letea) şi Sf. Gheorghe și care cuprindeau maximum 30 de colibe: „Miseria este mare şi populaţia minimă.”
Baronul a realizat un tabel etnic al populației Dobrogei bazat pe documente rusești, precizând că era „aprope imposibil” să folosească informațiile primite de la autoritățile române deoarece sunt „âncă incomplecte”.
Arondismentul (franceză – arrondissement) Sulinei avea 5.148 locuitori, din care: 36 Bulgari, 0 Români care recunosc religia bulgară, 444 Români care recunosc religia greacă, 896 Ruși ortodocși, 796 Ruși Lipoveni, 608 Greci, 8 Armeni, 32 Israeliți, 36 Totalul celor ce recunosc biserica bulgară, 1.984 – totalul celor ce recunosc biserica greacă, 12 Germani, 112 Tătari, 8 Țigani, 96 Turci, 116 Supuși străini.
Cifre demografice contemporane comparative
Francezul Alfred de Caston, editor al publicației „Revue de Bucarest”, a efectuat în toamna anului 1878 o călătorie în Dobrogea, aflată încă sub ocupație rusească, și la întoarcerea la București a publicat broșura Voyage dans la Dobroudcha.
El a realizat un tablou etnic al populației din sangeacul Tulcea (până la linia Cernavodă – Constanța), pentru care a folosit statistici realizate pe baza registrelor religioase și în care nu apar turcii.
Astfel, în districtul Sulina trăiau 360 ruși, 15 bulgari, 210 români, 230 greci, 20 armeni, 6 evrei, 0 germani, 50 străini și 0 tătari.
Totalizând, obținem 891 locuitori.
De asemenea, el a redactat și un tablou cu cifre defalcate pe sexe, în care districtul Sulina era înregistrat cu un total de 3.721 locuitori. (M. Teja, Dobrogea în toamna anului 1878)
Reprezentanțe diplomatice
În oraș se aflau și reședințele viceconsulilor Italiei, Marii Britanii, Olandei, Austro-Ungariei și Suediei şi Norvegiei (cele două state scandinave s-au aflat într-o uniune dinastică între 1814 și 1905).
Comisia Europeană a Dunării dispunea de o casă „forte frumosă” pentru birourile de „percepţia drepturilor” (taxelor).
Comisia, cu sediul la Galați, a fost instituită temporar prin tratatul de pace de la Paris, prin care se punea capăt Războiului Crimeei (1853-1856) și prin care Rusia pierdea accesul la gurile Dunării retrocedând Moldovei trei județe din sudul Basarabiei. Comisia era constituită din delegații celor șapte mari puteri europene (Marea Britanie, Franța, Prusia/1871 Germania, Sardinia/1860 Italia, Austria/1867 Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Imperiul Rus) și avea atribuția, prelungită mai întâi anual și din 1871 pentru 12 ani, de a administra navigația pe Dunărea maritimă, care fusese obstrucționată în perioada ocupației țariste. Cea mai importantă lucrare a serviciului tehnic al Comisiei era decolmatarea barei Sulina.În 1856 exista un far otoman la Sulina, pentru ca în 1871 CED să construiască încă două. În 1857 s-a înființat un serviciu de salvare pentru naufragii. În 1865, pentru a preveni eșuările, Comisia a impus serviciul piloților brevetați chiar de această instituție pentru vasele maritime cu un deplasament mai mare de 60 de tone, care intrau pe Dunăre pe la gura Sulina. Un spital modern a fost construit în oraș de instituția europeană în 1867. (C. Motoc, „Historia.ro”)
CED a înființat în 1864 și un cimitir internațional pentru funcționarii săi, dar cu timpul aici au fost depuse trupurile decedaților aparținând la 21 de naționalități europene și la mai multe religii și confesiuni (musulmană, israelită, creștin ortodoxă, creștin catolic, creștin protestant). (C. Cumpănă, 2016)
Economia
Orășelul era lipsit de industrie.
Comerţul se limita la un „trafic de transit şi de sarcină prin încărcări”, Sulina fiind punctul de încărcare „cel mai important” pentru grânele Dunării de Jos.
În capitolul despre agricultură, olandezul preciza că grâul şi secara se vindeau la Constatinopol/Istanbul și în insulele grecești din Imperiul Otoman, Grecia şi alte ţări, iar orzul era trimis mai ales în Marea Britanie şi Olanda.
În capitolul despre resursele solului, autorul menționează existența carierelor dunărene de piatră și var până la Sulina.
În capitolul despre pescării, baronul menționează existența acestor bălți alimentate de Dunăre până la Sulina.
Și Caston arăta că pescării importante se găseau și pe brațul Sulina. Acestea aparțineau rușilor și lipovenilor (lipovanes) și furnizau o „imensă” cantitate de pește, din care statul obținea un venit „considerabil”.
Perspectivă istorică
În secolele XVIII-XIX, pe măsură ce Imperiul Otoman în decădere pierdea hegemonia militară în Marea Neagră și pe Dunăre, prin Sulina otomană au trecut numeroși călători europeni (în special oameni de știință și ofițeri), care navigau pe Dunăre spre Marea Neagră sau în sens invers și menționau orașul în jurnale, memorii sau documente: căpitanul austriac G. Lauterer (1782), polonezul J. Mikoscha (1782), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783), locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786), diplomatul francez L. de Beaujour (1817), caretaşul german E. Döbel (1831), medicul german F. Chrismar (1833), geograful austriac A. Schmidl (1835), literatul scoţian J. Fraser (1836), ieromonahul rus Partenie (1841), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839), ofiţerul britanic A. Slade (1838), francezul E. Thouvenel (1839), marchiza engleză de Londonderry (1840), consulul prusian C. Kuch (1843), croitorul german P. Holthaus (1843), colonelul rus I. Botianov (1846), inginerul geograf francez X. de Hell (1846), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848), preotul catolic italian F. Nardi (1852), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852), mineralogul englez W. Smyth (1852), filologul german J. Petermann (1852), paleontologul francez J. Boucher (1853), contele englez Carlisle (1853), baronul irlandez P. O’Brien (1853), istoricul francez T. Lavallée (1853), artistul plastic francez C. Doussault (1843), economistul francez T. Lefebvre (1853, 1857), căpitanul englez E. Spencer (1853), sublocotenentul englez Ch. Gordon (1856), istoricul danez F. Schiern (1857), anonimul englez (1857), geograful francez G. Lejean (1857), anonimul francez (1857?1858), ducele belgian L. de Brabant (1860), turistul belgian L. Verhaeghe (1862), ofiţerul englez J. Stokes (1857-61), topograful englez R. Arnold (1867), turista franceză A. de Hell (1868), vicontele francez de Caston (1869/CXC), profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868), inginerul francez F. Martin (1872), baronul francez d’Avril (1868) și ofițerul de marină francez G. Aubaret (1876).
Ultimul călător străin al epocii otomane, ofițerul de marină francez Gabriel Aubaret (1825-1894) a deținut în anii 1870 funcția de consul al țării sale la Rusciuk (Ruse/Bulgaria), reședința vilaietului otoman al Dunării. Ca urmare a declanșării crizei orientale în 1875, el a trimis în 1876 Ministerului de Externe un raport referitor la provincia în care era detașat.
Despre „micul” oraș Sulina preciza că era reședința cazalei (unitate administrativ-teritorială condusă de kadi/judecător musulman) cu același nume din sangeacul Tulcea, unul din cele șapte sangeacuri ale vilaietului. Cei mai mulți dintre cei 1.200 de locuitori ai orășelului (un număr mai mic decât al olandezului și mai mare decât al compatriotului său) erau europeni.
Cazaua Sulina cuprindea 11 sate (număr apropiat de cel al baronului) cu 10 case musulmane și 585 case nemusulmane, locuite în majoritate de emigranți din Rusia și Principatele Române. Portul Sulina căpătase o „oarecare importanță” ca urmare a activității Comisiei Europene a Dunării. (Institutul de Istorie „N. Iorga”, 2017).
Bibliografie
Baronul D`Hogguer, Informațiuni asupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele și viitorul ei, Bucuresci, Editura Libăriei Socec, februarie 1879, 55 p.
Baronul D`Hogguer, Reinsegnements sur la Dobrodja. Ses etat actuel, ses ressources et son avenir, Impr. de l`Association Acad. Roumaine, 8, Bucarest, 1879, 45 p.
Constantin Cumpănă, Un cimitir unic în lume: „cimitirul viu” din Sulina, „Rezistența”, 13 septembrie 2016
https://rezistenta.ro/un-cimitir-unic-in-lume-cimitirul-viu-din-sulina/
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”/editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române, volumul I-X, Editura Academiei Române, București, 1968-2001.
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”/editor Daniela Bușă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul I-X, Editura Academiei Române, București, 2004-2017.
Motoc Corneliu, Istoria Comisiei Europene a Dunării, „Historia”, București
https://historia.ro/sectiune/general/istoria-comisiei-europene-a-dunarii-575258.html
Teja Marius, Dobrogea în toamna anului 1878, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 31 ianuarie 2023
Teja Marius, Geografia și economia Dobrogei în februarie 1879, „Ziarul Amprenta”, Constanța, februarie 2023
Citește și:
(FOTO) Istoria Dobrogei: Geografia și economia Dobrogei în februarie 1879
