Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.
Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.
Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.
Tulcea în februarie 1879
Baronul olandez d`Hogguer a publicat în februarie 1879, la București, în franceză și română, broșura Informațiuni asupra Dobrogei, rezultat al unei călătorii de afaceri în Dobrogea românească, în care oferă și date despre orașul port dunărean Tulcea din nordul județului Tulcea.
Baronul d`Hogguer și Informațiuni asupra Dobrogei
Baronul Guillaume Gerard d`Hogguer s-a născut în 1846 la Napoli (Italia), într-o familie de origine olandeză, și a decedat în 1911 la Barcelona (Spania).(https://www.genealogieonline.nl/stamboom-driessen/I186835.php)
În 1879 el a publicat, la București, o broșură în limbile română și franceză. Versiunea în limba română, Informațiuni aupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele și viitorul ei, are 55 de pagini și a fost publicată de Editura Libăriei Socec cu prețul de 1 leu nou. Versiunea în limba franceză, Reinsegnements sur la Dobrodja. Ses etat actuel, ses ressources et son avenir, are 45 de pagini și a fost publicată de Impr. de l`Association Acad. Roumaine.
În dedicația adresată „Alteței Sale Regale Carolu I Domn al Românilor”, el îi oferă „aceste puține studii ce am fost în posițiune să fac asupra României Transdanubiene”. În septembrie 1878 Parlamentul acordase domnitorului Carol titlul de „Alteță Regală”, care a reprezentat un pas către acordarea titlului de rege la 10 Mai 1881.
În „Precuvântare”, autorul arată că „affaceri de serviciu” i-au dat ocazia unei călătorii în Dobrogea, unde a fost nevoit să rămână mai mult timp din cauza climei: „asprimea cea extraordinară a iernii de atunci întrerupând tote comunicațiile”.
Baronul nu intenționase să publice informațiile culese despre regiune, dar „persone competinte” din București consideraseră că lucrarea „ar putea să presinte interes și chiar a deveni de ore care utilitate pentru țeră”.
El mulțumea prefecților Gheorghe M. Ghika (Tulcea), Remus Opreanu (Constanța) și general Gherghel (Silistra Nouă) pentru „asistența” acordată în realizarea broșurii.
Generalul Tobias Gherghel (1835 – 1883 Botoșani) a deținut funcția de prefect al efemerului județ Silistra Nouă, care va fi desființat la 1 aprilie 1879, iar teritoriul său dunărean inclus în județul Constanța. (M. Teja, Instaurarea administrației românești în județul Constanța în noiembrie 1878)
Remus Opreanu a fost primul prefect al județului Constanța, deținând funcția din noiembrie 1878 până în 1883.
Populația
Conform călătorului Peters, în 1864, Tulcea avea o populație de 30.000 de locuitori, naţionalitățile fiind enumerate după mărimea numărului: Greci, Bulgari, Ruşi, Români, Turci, Tătari, Evrei şi Armeni.
În opinia baronului, ordinea naționalităților se schimbase după 14 de ani: Bulgari, Români, Greci, Ruşi, Armeni, Turci, Nemţi, Evrei.
D`Hogguer precizează că tabloul său demografic a fost redactat pe baza „studiilor rusești, pe „desluşirile” şi documentele care i-au fost oferite „cu multă curtenire” de prefecții de Tulcea și Constanța/Kiustenge, pe „estrase de raporturi” date de Langlais, consulul Franţei la Tulcea, de Senac şi Dogliotti, agenţi consulari ai Franţei şi, respectiv, Italiei la Constanța şi de „cei mai principali neguţători ai Dobrogei”.
Tabloul prezenta populația arondismentelor (arrondissement – franceză), Tulcea fiind singurul oraș individualizat cu 17.948 locuitori, din care: 3.256 Bulgari, 232 Români care recunosc religia (biserica) bulgară, 1.436 Români care recunosc religia (biserica) greacă, 1.876 Ruși Ortodocși, 1.736 Ruși Lipoveni, 324 Greci, 160 Armeni, 304 Israeliți, 3.488 Totalul celor ce recunosc biserica bulgară, 3.636 Totalul celor ce recunosc biserica greacă, 0 Germani, 224 Tătari, 0 Țigani, 300 Turci, 976 Supuși străini.
Lipovenii (staroveri – veche credință) sunt urmașii rușilor care nu au acceptat măsurile reformatoare ale Patriarhiei din secolul XVII, iar rușii ortodocși erau urmașii cazacilor revoltați împotriva regimului țarist.
În 1870, bulgarii din Imperiul Otoman obținuseră autonomie bisericească din partea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol/Istanbul sub forma Exarhatului.
Sunt evidente neconcordanțe între clasamentul naționalităților și mărimea numerică acestora, cea mai flagrantă fiind inexistența germanilor.
Olandezul lua „cu totă încrederea” ca bază a calcului demografic recensământul realizat de Bieloserkovitz, fostul guvernator rus al Dobrogei în perioada iunie 1877 – noiembrie 1878, care înregistrase la Tulcea aproape 17.000 de locuitori.
La această cifră se adăugau cele 150 de familii turcești revenite la casele lor după recensământul rusesc.
Dar statisticile rusești nu incluseseră teritoriul de la sud de Constanța și la nord de Cernavoda și autorul accepta „sub reservă” cifrele privind aceste zone, deoarece „autorităţile Române, cu tot zelul şi buna-voință ce desfăşură, sunt de prea puţin timp instalate, satele fiind forte depărtate, comunicațiile prea grele ierna în acestă țeră unde nu există mai nici un drum şi personalul însărcinat cu lucrarea recensemântului este prea restrâns”.
Scăderea de la 30.000 la circa17.000 este explicabilă ca o consecință a operațiilor militare din aprilie – iunie 1877, pe care Caston le descrie cu accente dramatice referitoare la jafurile bașbuzucilor (corp de cavalerie otomană neregulată) și cerchezilor (popor musulman din Caucaz refugiat în 1864 în Imperiul Otoman din cauza persecuțiilor regimului de ocupație rusesc). (M. Teja, Sfârșitul administrației otomane în Dobrogea) (M. Teja, Ocupația rusească rusească în Dobrogea în 1877-1878)
Nu întâmplător, baronul observa că „din fericire”, cerchezii (circasienii) dispăruseră din Dobrogea.
Cifre demografice contemporane comparative
Francezul Alfred de Caston, editor al publicației „Revue de Bucarest”, a efectuat în toamna anului 1878 o călătorie în Dobrogea, aflată încă sub ocupație rusească, și la întoarcerea la București a publicat broșura Voyage dans la Dobroudcha.
El a realizat un tablou etnic al populației din sangeacul Tulcea (până la linia Cernavoda – Constanța), folosind statistici realizate pe baza registrelor religioase, conform căruia în orașul Tulcea trăiau 903 ruși, 814 bulgari, 417 români, 80 greci, 40 armeni, 75 evrei, 245 străini și 30 tătari. Totalizând obținem 2.614 persoane.
(M.Teja , Dobrogea în toamna anului 1878, )
Comerțul
În 1876, ultimul an de pace, exporturile Tulcei s-au ridicat la 5.757.718 franci și importurile la 3.920.494 franci, cu un total al comerțului de 9.708.279 franci și o scădere de 193.715 franci față de 1875.
În anexe, olandezul a inclus un „Tablou de prețurile curente de mijloc ale principalelor articole de comerciu în piața Tulcea în 1877”. Prețurile pe unitate sunt exprimate „În monedă d-a țerei (lei turcesci)” și echivalentul în franci francezi, iar unitățile de măsură sunt „Mesuri sau greutăți d-ale țerei” (oca, vadra, chila de Tulcea) cu echivalent în kilogramul modern. Mărfuri tranzacționate cu ridicata sau cu amănuntul: unt din țară (Dobrogea) și de Rusia, bere de Tulcea, Galați și Odessa (Rusia), lemne de construcție, lumânări de Olanda și Viena, cafea, icre negre, clei de pește, porumb, mei, orz, secară, fasole, rapiță, cuie, curele, spirt, făină de Rusia și din țară, fier în drugi, tinichea, brânză din țară, gheață, păcură de România, ulei, lână, berbeci bătuți, ouă, măsline, petrol de America și România, piper, pește sărat, piei (bou, berbece, cal, capră, căprioară, iepure), blănuri (bodârlău, berbece, vulpe, lup), cartofi, orez de Italia și India, săpun de Rusia și Turcia, sare ordinară, zahăr, vin din țară.
Exportul
Exporturile au fost direcționate, în ordinea descrescătoare a valorilor, către: Turcia (grâne şi brânzeturi) 2.185.266 franci, Marea Britanie (grâne și brânzeturi) 1.340.979 franci, Rusia (lână, pește şi icre) 714.192 franci, Franța (grâu şi lână) 512.913 franci, România (pește şi comestibile) 276.600 franci, Austria (lână şi secară) 199.119 franci, Olanda (grâne) 195.117 franci, Grecia (grâu) 193.974, Italia (grâne) 169.553.
În timpul administrației otomane exportul era controlat de câțiva negustori locali, care tratau direct cu țăranii produsele acestora: lâna, cerealele, pieile, brânzeturile.
Toamna, comercianții călătoreau în interiorul Dobrogei și cumpărau o mare parte de lână înainte de a fi tunsă în luna mai, dând arvună sătenilor sau acordându-le facilități de plată. Prin această metodă, oamenii de afaceri angajau țăranii pentru mai mulţi ani și cumpărau lâna cu preţul cel mai mic, asigurându-și astfel monopolul.
Negustorii procedau la fel și cu celelalte produse ale țăranilor, „în marele detriment” al acestora. Olandezul considera necesar ca autoritățile românești să ia „măsuri strașnice spre a stârpi aceste abusuri”.
Bazându-se pe „câştigurile adjudecătorilor” (arendașii impozitelor) şi pe dijmele otomane în valoare de peste 2.000.000 de franci, baronul estima valoarea grânelor produse în 1876 în Dobrogea la 20.000.000 de franci.
Autorul a calculat numărul oilor din Dobrogea pe baza impozitului de un franc pe cap de animal şi arendat pentru 25.000 lire turceşti sau 575.000 franci, a beneficiului arendașului şi a „ceea ce ascund contribuabilii”, a obținut pentru 1876 „cel mai puţin” de la 600 până la 650.000 oi. Aceste oi au produs de la 1.344.000 până la 1.456.000 kilograme de lână, care, la un preţ local de 1 franc 38 centime pe kilogram, ar fi valorat de la 1.954.472 până la 2.609.250 de franci. Conform negustorilor din Tulcea, vânzarea lânii se făcea în condiţii „deplorabile”. Lâna de „calitate bună, în cantitate de 607.776 kg și valoare de 991.276 franci, era exportată în Rusia, Austro- Ungaria, Imperiul Otoman și Franţa.
Brânzeturile din Basarabia şi Moldova tranzitau Tulcea în „mare număr”.
Peștele sărat a fost exportat în 1876 în cantitate de 560.000 kg și valoare de 294.000 franci, în scădere cu 240.000 kg față de 1875. Peștii din Delta Dunării erau „numeroși” şi aveau un gust „forte ales”, preţul fiind „forte moderat”. Modul de conservare „primitif” era un impediment pentru ca peștii de la Dunărea de Jos să se vândă „cu mult avantagiu” pe pieţele europene.
Icrele reprezentau un articol „însemnat” de comerț, morunul fiind pescuit între insula Sfântul Gheorghe (Delta Dunării) şi Vikov.
Pieile de greb erau produse „într-o forte mare cantitate”. Pieile de vulpe şi de lup, „forte frumose, deşi argăsite cu negligenţă”, se vindeau cu 6 franci 55 centime până la 8 franci 90 centime și, respectiv, 6 franci şi 65 centime până la 18 franci 30 centime, după mărimi. Pieile de ied erau vândute în proporții egale în Franţa și Austro-Ungaria.
Importul
Articolele de import erau reprezentate de: orez, cafea, ulei, zahăr, spirt, săpun, țesături de bumbac, petrol, sticlărie, țesături şi haine (Austria), fierărie.
Cafeaua importată în 1876 a valorat 138.968 franci.
Spirtoasele se importau numai din Rusia.
„Fierăria” din Marea Britanie era cumpărată la Galaţi.
Uleiul cumpărat la Constantinopol provenea din Grecia, Imperiul Otoman (Asia Mică și Siria) şi din Insulele Arhipelagului grecesc.
Zahărul provenea în cea mai mare parte din Franța şi Olanda, iar restul din Austria. Produsul era cumpărat în porturile Constantinopol, Marsilia și Galaţi. În 1876 fuseseră importate 172.800 kilograme în valoare de 193.500 franci.
Tutunul se importa din Constantinopol şi alte regiuni ale Imperiului Otoman, în cantitate de 58.500 kilograme și valoare de 468.000 franci.
Scândurile se importau din Moldova şi Bucovina.
Industria
Industria din Dobrogea era „âncă nulă”, dar, cu ajutorul unui guvern „luminat”, olandezul sublinia că „trebuie neapărat să ajungă la o repede desvoltare daca s’ar lua în consideraţie abondanţa şi calitatea materiilor prime”.
Transportul maritim
Grație Comisiei Europene a Dunării, canalul Sulina a devenit navigabil pentru nave cu tonaj mare și un concurent redutabil pentru portul rus Odessa de la Marea Neagră.
Mișcarea navelor maritime prin canalul Sulina în 1876:
Pavilion – Număr de nave – Tone
Marea Britanice– 547 – 452.414
Grecia- 566 – 107.216
Austro-Ungaria – 111 – 48.959
Imperiul Otoman- 474 – 38.028
Italia – 92 – 36.546
Franța – 43 – 32.318
Rusia – 50 – 6.048
Alte – 57 – 26.834
Total – 1.943 – 748.363
- Holzel, 1878)
Tonajul indică supremația Marii Britanii, a cărei flotă militară și comercială (vase moderne mari din metal cu motor pe cărbuni) i-a asigurat dominația mărilor în secolul XIX. Aceasta era urmată numeric de Grecia și Imperiul Otoman, ale căror mici corăbii cu pânze exprimau interese regionale.
Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Galați, a fost instituită temporar prin tratatul de pace de la Paris, prin care se punea capăt Războiului Crimeei (1853-1856) și prin care Rusia pierdea accesul la gurile Dunării retrocedând Moldovei trei județe din sudul Basarabiei. Comisia era constituită din delegații celor șapte mari puteri europene (Marea Britanie, Franța, Prusia/1871 Germania, Sardinia/1860 Italia, Austria/1867 Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Imperiul Rus) și avea atribuția, prelungită mai întâi anual și din 1871 pentru 12 ani, de a administra navigația pe Dunărea maritimă, care fusese obstrucționată în perioada ocupației țariste. Cea mai importantă lucrare a serviciului tehnic al Comisiei era decolmatarea barei Sulina.În 1856 exista un far otoman la Sulina, pentru ca în 1871 CED să construiască încă două. În 1857 s-a înființat un serviciu de salvare pentru naufragii. În 1865, pentru a preveni eșuările, Comisia a impus serviciul piloților brevetați chiar de această instituție pentru vasele maritime cu un deplasament mai mare de 60 de tone, care intrau pe Dunăre pe la gura Sulina. (M. Teja, Sulina în februarie 1879)
Bibliografie
Baronul D`Hogguer, Informațiuni asupra Dobrogei. Starea ei de astăzi. Resursele și viitorul ei, Bucuresci, Editura Libăriei Socec, februarie 1879, 55 p.
Baronul D`Hogguer, Reinsegnements sur la Dobrodja. Son etat actuel, ses ressources et son avenir, Impr. de l`Association Acad. Roumaine, 8, Bucarest, 1879, 45 p.
Holzel Edouard, Marche progressive de la Rusie vers le Danube, Vienne, 1878
Teja Marius, Dobrogea în toamna anului 1878, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 31 ianuarie 2023
Teja Marius, Populația Dobrogei în februarie 1879, „Ziarul Amprenta”, Constanța, 14 februarie 2023
Teja Marius, Sulina în februarie 1879, „Amprenta”, Constanța, martie 2023
Citește și:
