Caz inedit la Tulcea! Un elev acuzat de trafic de droguri, 114 acte materiale, revine printre colegi în sistem on line asincron. Ce directivă au stabilit judecătorii

Justiție
Un elev din Tulcea, trimis în judecată de procurorii DIICOT, sub acuzația de trafic de droguri de risc, în formă continuată, (114 acte materiale), revine la școală! Nu în format fizic, ci în sistem online, după cum au stabilit judecătorii de la Tribunalul Tulcea, care au trasat o sarcină clară unității de învățământ! Cadrele didactice trebuie să monitorizeze prezența inculpatului la cursuri în sistem on-line și să comunice instanței de judecată orice modificare în comportamentul inculpatului minor pe perioada când va participa la cursurile unității de învățământ în sistem on-line-asincron.

Oricare va fi decizia Tribunalului Tulcea, aceasta va ptea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 242 alin. 2 C.pr. pen respinge ca nefondată cererea apărătorului inculpatului (…) de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu că măsura preventivă a controlului judiciar. Obligă inculpatul să respecte în continuare obligațiile stabilite prin încheierea (…) și să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Stabileşte organul desemnat cu supravegherea respectării obligaţiilor impuse inculpatului (…) I.J.P. Tulcea – S.I.C.
În temeiul art.221 alin.4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că încălcarea cu rea credinţă a măsurii şi obligaţiilor mai sus precizate poate conduce la înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv. În temeiul art. 221 alin. 6 C.pr.pen. dispune modificare a conținutului măsurii arestului la domiciliu astfel cum au fost stabilite prin încheierea (…) urmând ca inculpatul să participe la cursurile desfășurate la (…) în sistem on-line- asincron ( astfel cum s-a decis prin ședința Consiliului de administrație al unității de învățământ anterior menționate).
Dispune emiterea unei adrese către unitatea de învățământ anterior menționată cu solicitarea de a monitoriza prezența inculpatului la cursuri în sistem on-line și comunicarea instanței de judecată orice modificare în comportamentul inculpatului pe perioada când va participa la cursurile unității de învățământ în sistem on-line- asincron. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Elevul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Tulcea, alături de alți patru inculpați majori.

DIICOT
Minorul este suspectat de comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, (114 acte materiale), constând în faptul că la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a deținut și vândut droguri de risc, după cum urmează:
- În perioada 2023 – 2024 (…) câte o doză de 0,60 grame de Cannabis, la prețul de 100 lei doza, martorului (…), (10 acte materiale, suma de 1.000 lei);
- În perioada luna martie 2023 – luna iunie 2025 (…) câte o doză de 0,70 grame de Cannabis, la prețul de 70 lei doza, colaboratoarei cu identitate atribuită (…), (100 de acte materiale, suma de 7.000 lei);
- La data de 22.10.2025 i-a vândut (…) colaboratoarei cu identitate atribuită (…) o doză cu fragmente vegetale de culoare verde, reprezentând cantitatea de 0,47 grame de Cannabis, pentru care a plătit suma de 70 lei (1 act material, suma de 70 lei);
- La data de 26.10.2025 i-a vândut (…) colaboratoarei cu identitate atribuită o doză cu fragmente vegetale de culoare verde, reprezentând cantitatea de 0,25 grame de Cannabis, pentru care a plătit suma de 70 lei (1 act material, suma de 70 lei);
- La data de 11.11.2025 i-a vândut (…) colaboratoarei cu identitate atribuită (…) o doză cu fragmente vegetale de culoare verde, reprezentând cantitatea de 0,37 grame de Cannabis, pentru care a plătit suma de 70 lei (1 act material, suma de 70 lei);
- La data de 19.11.2025 a deținut în locuința sa (…) 2 de doze de Cannabis, respectiv cantitatea de 5,03 grame de Cannabis, în vederea comercializării (1 act material);
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Tulcea, noul termen fiind stabilit pentru luna decembrie 2026.

Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






