za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Compania CFR SA, pe cale să recupereze de la Primăria Constanța un teren de peste 4.000 mp, în zona Cora – Brătianu! Cazul ajunge la Curtea de Apel

Compania CFR SA, pe cale să recupereze de la Primăria Constanța un teren de peste 4.000 mp, în zona Cora – Brătianu! Cazul ajunge la Curtea de Apel

Compania CFR SA, pe cale să recupereze de la Primăria Constanța un teren de peste 4.000 mp, în zona Cora – Brătianu! Cazul ajunge la Curtea de Apel
CFR SA Sursa foto: Ziarul Amprenta

Justiție

18.08.2026

De către Cecilia Zagoneanu

Compania CFR SA este pe cale să recupereze un teren de peste 4.000 mp, situat în zona Cora – Brătianu, pe care Primăria Constanța îl trecuse în domeniul privat al municipiului, hotărârea luată în primă instanță de judecătorii Tribunalului Constanța, favorabilă societății feroviare, fiind acum atacată în recurs de Consiliul Local Constanța.

În aceste condiții, procesul continuă la Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză, care va lua decizia definitivă în proces și pe al cărei rol a fost înregistrat dosarul ieri, 17 august 2026, la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței.

Amintim, într-un proces similar intentat municipalității de către CFR SA, judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis, în primă instanță, acțiunea companiei feroviare și au anulat în parte hotărârile Consiliului Local Constanța prin care alte terenuri erau trecute în proprietatea municipiului.

Detalii despre acel proces pot fi consultate aici.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată în recurs de către reprezentanții municipalității, însă, după cum vom arăta mai jos, decizia de anulare în parte a hotărârii Consiliului Local Constanța a rămas neschimbată în acel proces.

În acest context, cu atât mai mult este așteptată decizia pe care o vor lua judecătorii de la Curtea de Apel Constanța în cel de-al doilea proces.

Minuta hotărârii favorabile companiei feroviare CFR SA

Este vorba despre dosarul 3886/118/2025, în care este contestată HCL 260 din 27 iunie 2024, privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile situate în municipiul Constanța.

În acest dosar, instanța s-a retras pentru deliberări la data de 28 aprilie 2026, când pronunțarea a fost inițial amânată pentru data de 13 mai 2026, apoi pe 27 mai 2026, 11 iunie 2026, 25 iunie 2026, 8 iulie 2026 și, în final, pe 23 iulie 2026, când instanța a admis în parte acțiunea formulată de CFR SA.

Iată minuta Hotărârii 903/2026, acum ajunsă în atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, în urma recursului declarat de Consiliul Local Constanța:

„Respinge ca neîntemeiată excepția  lipsei calității procesuale pasive a UAT Municipiul Constanța, invocată prin întâmpinare.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Constanța, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Constanța, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța și UAT Constanța.

Anulează în parte Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 260/27.06.2024 privind atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Constanța a imobilului teren identificat și descris în cuprinsul Anexei nr. 2, respectiv a terenului situat în b-dul I.C. Brătianu colț cu str. Cumpenei, cu o suprafaţă de 4.251,40 mp care conform planului de situaţie include și suprafaţa de 2.496,78 mp.

Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunţată astăzi, 23.07.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Document: Hotărâre 903/2026 23.07.2026“

CFR SA minuta

Așa cum precizam mai sus, dosarul a fost înregistrat ieri, 17 august 2026, pe rolul Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar care va lua decizia definitivă în proces.

Procesul separat, câștigat definitiv de CFR SA

Amintim, într-un dosar separat, CFR SA  a câștigat în primă instanță – decizia fiind menținută și în recurs – anularea unei alte hotărâri a Consiliului Local Constanța, vizând mai multe terenuri.

Conform surselor oficial consultate de Ziarul Amprenta, este vorba despre următoarele suprafețe aparținând, potrivit judecătorilor de la Tribunalul Constanța, companiei CFR SA:

  • teren situat la intersecția str. Justiției cu Intrarea Lt. Haneș Gheorghe – teren în suprafață de 967 mp
  • teren situat în strada Bucegi nr. 2 – teren în suprafață de 1.261 mp
  • teren situat în strada Remizei nr. 2-8 – teren în suprafață de 2.646 mp
  • teren situat în strada Bradului nr. 5 – teren în suprafață de 1.725 mp.

Hotărârea prin care terenurile în cauză ar urma să revină în proprietatea CFR SA a fost luată de judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța în dosarul 3884/118/2025 în care compania de căi ferate a solicitat anularea HCL 523 din 23 decembrie 2024.

În cauză, compania CFR SA (Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Constanța) este reclamantă, în timp ce pârâții sunt Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, dar și Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Iată minuta Hotărârii 239/2026 a Tribunalului Constanța:

„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii ca neîntemeiată.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Constanța în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanța şi UAT Constanța.

Anulează în parte Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanța nr. 523/23 decembrie 2024 privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Constanţa a unor imobile situate în mun. Constanţa, respectiv numai cu privire la Anexele nr. 5, 7, 8 şi 10.

Obligă pârâţii, în solidar, să achite reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea pârâţilor având ca obiect cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată astăzi, 27 februarie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Document: Hotarâre 239/2026 27.02.2026“

CFR SA minuta

Așa cum am precizat, hotărârea a fost atacată în recurs de către Consiliului Local Constanța și UAT Municipiul Constanța, astfel că dosarul a ajuns ulterior la Curtea de Apel Constanța.

În recurs, judecătorii de la Curte au casat hotărârea primei instanțe doar cu privire la UAT Municipiul Constanța, arătând că aceasta nu avea calitate procesuală în acest litigiu.

În rest, hotărârea primei instanțe de anulare în parte a HCL Constanța vizând terenurile CFR SA a fost menținută.

Iată minuta Hotărârii 512/2026 a Curții de Apel din acest dosar:

„Admite recursul.

Casează în parte sentința recurată, și rejudecând,

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Constanța și, pe cale de consecință, respinge cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține în rest sentința recurată.

Obligă intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Constanța, în cuantum de 2117,5 lei reprezentând onorariu avocat aferent recurs și fond.

Definitivă.

Pronunțată azi, 26.05.2026 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Document: Hotarâre 512/2026 26.05.2026“

CFR SA proces HCL

HCL atacată în proces de CFR SA

Așa cum arătam în edițiile anterioare, HCL 523 din 23 decembrie 2024, atacată în acest dosar de CFR SA, vizează atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Constanța a unor imobile situate în municipiul Constanța.

CFR SA HCL

În acest caz, este vorba despre imobilele:

  • teren situat în strada Margaretei nr. 69 – teren în suprafață de 74 mp (în indiviziune)
  • teren situat în strada Poporului nr. 16 bis – teren în suprafață de 164 mp (în indiviziune)
  • teren situat în strada Petru Rareș nr. 5-7 – teren în suprafață de 27 mp
  • teren situat în Bd. Mamaia nr. 114 – teren în suprafață de 438 mp (în indiviziune)
  • teren situat la intersecția str. Justiției cu Intrarea Lt. Haneș Gheorghe – teren în suprafață de 967 mp
  • teren situat în strada Celulozei zona linii CF – teren în suprafață de 6.516 mp
  • teren situat în strada Bucegi nr. 2 – teren în suprafață de 1.261 mp
  • teren situat în strada Remizei nr. 2-8 – teren în suprafață de 2.646 mp
  • teren situat în intersecție str. Palas cu str. Bradului – teren în suprafață de 386 mp
  • teren situat în strada Bradului nr. 5 – teren în suprafață de 1.725 mp
  • teren situat în strada Popa Farcaș nr. 3 – teren în suprafață de 695 mp
  • teren situat în strada Ion Lahovari nr. 41 bis – teren în suprafață de 92 mp
  • teren situat în strada Pescarilor nr. 41, bl. FZ 12, scara A și B – teren în suprafață de 587 mp

După cum precizam mai sus, Tribunalul Constanța a anulat în parte hotărârea Consiliului Local Constanța cu privire la următoarele suprafețe aparținând, potrivit judecătorilor de la Tribunalul Constanța, companiei CFR SA:

  • teren situat la intersecția str. Justiției cu Intrarea Lt. Haneș Gheorghe – teren în suprafață de 967 mp
  • teren situat în strada Bucegi nr. 2 – teren în suprafață de 1.261 mp
  • teren situat în strada Remizei nr. 2-8 – teren în suprafață de 2.646 mp
  • teren situat în strada Bradului nr. 5 – teren în suprafață de 1.725 mp.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cel de-al doilea proces intentat de CFR SA.

Foto cu rol ilustrativ

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Primarul Chițac, obligat să propună despăgubiri pentru un imobil de lângă Spitalul Județean Constanța, confiscat de comuniști MINUTA

Etichete:

  • CFR SA proces Primăria Constanța
  • CFR proces terenuri Consiliul Local Constanța
  • CFR SA
  • CFR proces terenuri Constanța
  • terenuri CFR Constanța
Articole similare

Justiție

Tribunalul Constanța ANULEAZĂ autorizațiile pentru DOUĂ imobile cu 4 etaje, din Mamaia Nord! Primăria Năvodari și investitorul, nemulțumiți de decizie 18.08.2026

Autorizația emisă pentru două imobile cu locuințe de vacanță, în Mamaia Nord, a fost anulată în primă instanță de judecătorii Tribunalului Constanța, iar cazul ajunge acum la Curtea de Apel, după ce atât investitorul privat, cât și Primăria Năvodari au …

Justiție

Tânărul din Poarta 6 acuzat că și-a ucis mama a transmis ce vrea să facă după ispășirea condamnării: o viață nouă alături de Dumnezeu 18.08.2026

Dosarul penal privindu-l pe tânărul de 20 de ani, din cartierul Poarta 6, condamnat pentru că și-ar fi înjunghiat mama, cu aproape 60 de lovituri de cuțit, a ajuns la Curtea de Apel Constanța, iar o decizie definitivă ar putea …

Justiție

Caz ȘOCANT în Mangalia! O fetiță de 12 ani a fost agresată sexual pe străzile din oraș de un bărbat de 50 de ani. Detalii din anchetă 18.08.2026

Procurorii din Mangalia au finalizat cercetarea specifică într-un dosar penal deschis după ce o minoră, de 12 ani, ar fi fost agresată sexual de un bărbat (P.T.) în vârstă de aproape 50 de ani. Zilele trecute, Judecătoria Mangalia a validat …

De la același autor

Justiție

Compania CFR SA, pe cale să recupereze de la Primăria Constanța un teren de peste 4.000 mp, în zona Cora – Brătianu! Cazul ajunge la Curtea d... 18.08.2026

Compania CFR SA este pe cale să recupereze un teren de peste 4.000 mp, situat în zona Cora - Brătianu, pe care Primăria Constanța îl trecuse în domeniul privat al municipiului, hotărârea luată în primă instanță de judecătorii Tribunalului Constanța, …

Justiție

Tribunalul Constanța ANULEAZĂ autorizațiile pentru DOUĂ imobile cu 4 etaje, din Mamaia Nord! Primăria Năvodari și investitorul, nemulțumiți de decizie 18.08.2026

Autorizația emisă pentru două imobile cu locuințe de vacanță, în Mamaia Nord, a fost anulată în primă instanță de judecătorii Tribunalului Constanța, iar cazul ajunge acum la Curtea de Apel, după ce atât investitorul privat, cât și Primăria Năvodari au …

Știrile zilei

Accident cu două victime pe A4 Ovidiu – Agigea, aproape de Cumpăna! Traficul a fost restricționat 17.08.2026

Două persoane au fost rănite într-un grav accident produs astăzi, 17 august 2026, aproape de orele prânzului, pe A4 Ovidiu - Agigea, în care au fost implicate trei mașini. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că traficul …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Cătălin Marian Apostol a făcut primul pas pentru Natalia. Acum, Cernavodă se mobilizează: toate vânzările unei zile de la Patiseria Riardi vor merge către familie

Social

Cătălin Marian Apostol a făcut primul pas pentru Natalia. Acum, Cernavodă se mobilizează: toate vânzările unei zile de la Patiseria Riardi vor merge către familie 18.08.2026
Primăria Techirghiol pune la bătaie 3,4 milioane de euro pentru extinderea zonei de agrement de pe malul lacului cu pistă pentru biciclete și alee pietonală

Administrație locală

Primăria Techirghiol pune la bătaie 3,4 milioane de euro pentru extinderea zonei de agrement de pe malul lacului cu pistă pentru biciclete și alee pietonală 18.08.2026
Tribunalul Constanța ANULEAZĂ autorizațiile pentru DOUĂ imobile cu 4 etaje, din Mamaia Nord! Primăria Năvodari și investitorul, nemulțumiți de decizie

Justiție

Tribunalul Constanța ANULEAZĂ autorizațiile pentru DOUĂ imobile cu 4 etaje, din Mamaia Nord! Primăria Năvodari și investitorul, nemulțumiți de decizie 18.08.2026
Tânărul din Poarta 6 acuzat că și-a ucis mama a transmis ce vrea să facă după ispășirea condamnării: o viață nouă alături de Dumnezeu

Justiție

Tânărul din Poarta 6 acuzat că și-a ucis mama a transmis ce vrea să facă după ispășirea condamnării: o viață nouă alături de Dumnezeu 18.08.2026
Caz ȘOCANT în Mangalia! O fetiță de 12 ani a fost agresată sexual pe străzile din oraș de un bărbat de 50 de ani. Detalii din anchetă

Justiție

Caz ȘOCANT în Mangalia! O fetiță de 12 ani a fost agresată sexual pe străzile din oraș de un bărbat de 50 de ani. Detalii din anchetă 18.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.