Constănțean obligat de judecători să-și dărâme scara de acces către mansardă! Primarul, autorizat să desființeze lucrările

Justiție
Un constănțean ajunge la Tribunalul Constanța pentru a-și păstra scara de acces către mansardă, pe care ar fi construit-o fără autorizație, potrivit autorităților locale și pe care primarul orașului a fost autorizat de judecători, în primă instanță, să o desființeze!

Sursa foto: Primăria Constanța
Cazul a ajuns recent în atenția Tribunalului Constanța, după ce constănțeanul dat în judecată de primar a atacat în apel hotărârea luată în primă instanță de magistrații Secției Civile a Judecătoriei Constanța, hotărâre prin care a fost admisă acțiunea primarului pentru desființarea lucrărilor (în speță, scara de acces către mansardă) și, totodată, edilul a fost autorizat să le desființeze el însuși, în caz de neconformare.
Spus pe scurt, în urma unui control desfășurat de Poliția Locală Constanța la un imobil din oraș, agenții au constatat că omul ar fi realizat lucrări de construcție constând în „realizare scare de acces la mansardă pe structură metalică și material lemnos“, lucrări pentru care nu ar fi avut însă autorizație de construire.
În acest context, constănțeanul a fost amendat cu 1.000 de lei și i s-a pus în vedere de către autorități să oprească lucrările și să le desființeze în termen de 90 de zile.
Ulterior, la un nou control peste un an, polițiștii locali au constatat că lucrările erau încă în picioare.
În acest context, primarul s-a adresat Judecătoriei Constanța, Secția Civilă a instanței, căreia i-a solicitat autorizare pentru desființarea lucrărilor respective, în speță, a scării de acces către mansardă.
Minuta hotărârii primei instanțe
Cazul a fost înregistrat pe rolul instanței în anul 2023 și, după circa trei ani, Judecătoria Constanța a pronunțat prima hotărâre în cauză, prin care a fost admisă acțiunea primarului.
Iată minuta Hotărârii 7356/2026 a Judecătoriei Constanța, prin care primarul a fost autorizat să desființeze scara de acces către mansardă:
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul xxx, în contradictoriu cu pârâta xxx.
Obligă pârâta să desfiinţeze lucrările de construcţie executate fără autorizaţie de construire la imobilul din mun. Constanţa (…), astfel cum au fost identificate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DGPL nr. (…), în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Autorizează reclamantul să desfiinţeze lucrările de construcţie executate fără autorizaţie de construire la imobilul din mun. Constanța, în caz de neexecutare a obligaţiei de către pârâtă în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei.
Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1820 de lei, constând în taxă judiciară de timbru de 20 de lei şi onorariu avocaţial de 1800 de lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa.
Pronunţată astăzi, 29.05.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 7356/2026 29.05.2026“

Așa cum precizam mai sus, hotărârea primei instanțe a fost atacată în apel de către constănțean, situație în care dosarul ce vizează scara de acces la mansardă a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanța, instanță unde a fost înregistrat zilele trecut.
Acum, cazul va fi repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul Secției I Civile a instanței, care va stabili data primei înfățișări în proces.
Oricare va fi hotărârea pe care o vor lua în cauză judecătorii de la Secția I Civilă a Tribunalului Constanța, aceasta va fi definitivă.
De ce l-a autorizat Judecătoria Constanța pe primarul orașului să desființeze scara de acces la mansardă
În motivarea Hotărârii 7356/2026, prin care primarul a fost autorizat să desființeze scara de acces la mansardă din imobilul constănțeanului, magistrații Judecătoriei Constanța au arătat, printre altele, că „ instanţa constată că pârâta nu a obţinut autorizaţia de construire până la data pronunţării prezentei, şi în ciuda dovedirii efectuării unor demersuri în vederea obţinerii autorizaţiei, respectiv a obţinerii certificatului de urbanism, aceasta reprezintă doar prima etapă în procesul de obţinere a autorizaţiei de construire, astfel cum acesta este reglementat de art. 2 alin. (2)1 din Legea nr. 50/1991“.

Judecătoria Constanța a analizat cazul vizând scara de acces către mansardă
„Or, faţă de perioada îndelungată care a trecut de la data expirării termenului în care pârâta avea obligaţia de a intra în legalitate, şi faţă de posibilitatea efectivă pentru pârâtă de a proceda în acest sens, instanţa constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată, astfel că va admite cererea, şi va obliga pârâta să desfiinţeze lucrările de construcție executate fără autorizaţie de construire la imobilul din (…), astfel cum au fost identificate prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DGPL nr. (…), în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri“, a spus Judecătoria Constanța.
„Totodată“, au arătat judecătorii mai departe, „în temeiul art. 1528 alin. (1) C.civ., având în vedere că obligaţia de a face stabilită în sarcina pârâtei nu este una strict personală, putând fi adusă la îndeplinire şi de altă persoană decât debitorul, pentru a preîntâmpina tergiversarea aducerii la îndeplinire şi pentru a asigura executarea directă a acesteia, fără a mai fi necesară formularea unei noi cereri în faza executării silite, instanţa va autoriza reclamantul să desființeze lucrările de construcție executate fără autorizație de construire la imobilul din (…), în caz de neexecutare a obligației de către pârâtă în termenul acordat, pe cheltuiala pârâtei“.
Acum, însă, rămâne de văzut ce hotărâre vor lua în apel judecătorii de la Tribunalul Constanța cu privire la scara de acces către mansardă pe care primarul a fost autorizat în primă instanță să o desființeze.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







