Curtea Supremă, anunț în procesul în care o grădiniță din Constanța a fost obligată să achite daune de 20.000 de euro unui copilaș

Justiție
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Supremă de Justiție a României, au făcut un anunț de ultim moment în procesul în care o grădiniță din Constanța a fost obligată de magistrații de la malul mării să achite daune de 20.000 de euro unui copilaș.
Amintim, dosarul a ajuns la Curtea Supremă după ce grădinița a atacat în recurs decizia luată în apel de magistrații de la Curtea de Apel Constanța, prin care s-a dispus acordarea daunelor.
Mai exact, grăinița a fost obligată să achite copilului daune morale de 20.000 de euro, echivalent în lei la data plății, după ce fetița a fost victima unui incident produs în cadrul unității de învățământ preșcolar.
Recent, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat că în cauză a fost parcursă etapa procedurii prealabile.
Astfel, dosarul a fost repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul Secției a II-a Civile a instanței supreme, care a stabilit data primei înfățișări.
În aceste condiții, recursul declarat de grădinița din Constanța va fi judecat la data de 29 ianuarie 2026, de la ora 9.00.

În motivarea hotărârii atacate acum la Curtea Supremă, judecătorii din Constanța au spus, printre altele, după cum vom arăta mai jos, că „instanța de apel constată suma de 20000 euro, în echivalent lei la data plății este o sumă echitabilă și proporțională cu suferința morală rezultată din vătămările corporale suferite de apelantă (nr., fetița rănită în grădiniță)“.
Așa cum arătam în edițiile anterioare legat de acest caz, la momentul pronunțării deciziei de majorare a daunelor, prin hotărârea Curții de Apel Constanța, avocata Nuran Talip Molagazi, din cadrul Baroului Constanța, cea care a reprezentat familia micuței în instanță, în procesul cu grădinița, a declarat, pentru Ziarul Amprenta, că este vorba despre un incident produs când fetița avea cinci ani, în urma căruia copila a suferit arsuri de gradul II și III pe piept și pe gât, ca urmare a faptului că s-a ciocnit pe hol de o îngrjitoare care aducea ciorba.
În cauză, este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit Azur, din Constanța.
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, decizia Curții de Apel Constanța a fost luată în apel, modificând astfel hotărârea luată în primă instanță de Tribunal, prin majorarea cuantumului daunelor.
Decizia pe care o vor lua în cauză magistrații Curții Supreme cu privire la grădinița din Constanța va fi definitivă.
„Doar o întâmplare a făcut ca arsurile să fie în zona pieptului și a gâtului și să nu fie ochii!“
Așa cum precizam mai sus, avocata Nuran Talip Molagazi, din cadrul Baroului Constanța, cea care a reprezentat familia micuței în instanță, în procesul cu grădinița, a declarat pentru Ziarul Amprenta, la momentul pronunțării soluției Curții de Apel Constanța privind majorarea daunelor, că este vorba despre un incident produs când micuța avea cinci ani.
„Îngrijitoarea nu avea în fișa postului servirea ciorbei și, în opinia noastră, s-a greșit de la bucătărie, unde ciorba nu a fost gătită cu cel puțin două ore înainte, așa cum sunt prevederile legale, ci a fost înmânată îngrijitoarei, deși se cunoștea că este fierbinte“, a explicat avocata.
Nuran Talip Molagazi a mai declarat, de asemenea, că personalul de la grădiniță nu a apelat numărul de urgență 112 după acest incident, părintele fiind cel care a transportat fetița la Urgență.
„Doar o întâmplare a făcut ca arsurile să fie în zona pieptului și a gâtului și să nu fie ochii!“, a subliniat avocata.
„Copilul a fost internat, pansat și, practic, a fost nevoit să renunțe la anul școlar. Părinții au fost nevoiți să retragă fetița de la grădiniță, pentru că avea nevoie de șase luni pentru vindecare, neavând timp în acest interval să fie expusă razelor solare. Practic, vorbim despre un copil izolat total de societate, la doar cinci ani, din frica de a nu se infecta rana, dar și din frică de razele soarelui“, a spus avocatul familiei.
De asemenea, aceasta a mai adăugat faptul că, în prezent, pielea arată ca după o arsură: „vorbim cumva, practic, despre o mutilare pe viață, rănile produse fiind în zone vizibile, pe gât și pe piept, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o fată și știm cu toții ce preț se pune pe imagine, mai ales când vine vorba despre sexul feminin“.
Minuta hotărârii instanței de apel
Iată minuta Hotărârii 78/2025 a Curții de Apel Constanța, atacată de grădiniță la Curtea Supremă:
„Admite apelul.
Schimbă, în parte, sentinţa apelată, în sensul că:
Admite, în parte, şi acţiunea formulată şi modificată de reclamantul (…).
Obligă pe pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit Azur la plata către reclamanţii (…) şi (…) (nr., părinții fetiței) a sumei de 5000 euro ( câte 2500 euro pentru fiecare), în echivalent lei la data plăţii, reprezentând daune morale.
Obligă pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit Azur la plata către reclamanta (…), prin reprezentant (…), a sumei de 20.000 euro (echivalent lei la data plăţii), reprezentând daune morale.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate privind respingerea cererii reclamantului (…) referitoare la daunele materiale, respingerea acţiunii în contradictoriu cu pârâtele (…) şi obligarea pârâtei Grădiniţa cu Program Prelungit Azur la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Constanţa sub sancţiunea anulării.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 30.04.2025.
Document: Hotarâre 78/2025 30.04.2025“

De ce a majorat Curtea daunele pe care trebuie să le achite grădinița: „Suferința morală nu este egală pentru toate persoanele“
În motivarea Hotărârii 78/2025, prin care grădinița a fost pusă la plată, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au spus că „astfel, pentru aprecierea cuantumului daunelor morale instanţa a avut în vedere nu doar suferinţa morală şi fizică, dar şi prejudiciul de agrement, cauzat de imobilizare, de schimbarea programului ca urmare a retragerii de la grădiniță și pierderii contactului cu prietini, precum şi de urmele lăsate de leziunile suferite“.
Conform instanței din Constanța, „la stabilirea sumei instanţa a avut în vedere şi jurisprudenţa instanţelor naţionale, care fără a constitui izvor de drept în această materie reprezintă un reper important, pentru a putea realiza o apreciere corectă şi completă a suferinţei morale a victimelor accidentelor care produc leziuni fizice, bineînțeles prin raportare la date concrete ale speţei“.
„Instanţa de apel consideră că nu poate avea în vedere drept unic criteriu valoarea cuantificată în bani a unei zile de îngrijiri medicale, pentru că suferinţa morală nu este limitată doar la zilele necesare pentru refacerea stării de sănătate și nici nu este egală pentru toate persoanele, cu atât mai mult cu cât nici vătămările nu sunt de aceeași factură ori produse în împrejurări identice“, au spus judecătorii din Constanța.
„Pentru aceste considerente, instanța de apel constată suma de 20000 euro, în echivalent lei la data plății este o sumă echitabilă și proporțională cu suferința morală rezultată din vătămările corporale suferite de apelantă (nr., fetița rănită în grădiniță), cu toate consecințele acestora, referitoare la durere, angoasă, limitarea posibilităților de mișcare, necesitatea de a urma anumite tratamente medicale, scăderea calității vieții din punct de vedere al sănătății, al socializării, al dezvoltării psiho-sociale pentru o anumită perioadă, intensitatea cu care a resimțit consecințele evenimentului și faptul că la acest moment, consecințele negative încă subzistă sub forma unor cicatrici aflate într-un loc vizibil și pe o suprafață mare“, a spus instanța.
Așa cum precizam anterior, hotărârea instanței din Constanța a fost atacată în recurs de către grădiniță, astfel că rămâne de văzut care va fi decizia instanței supreme cu privire la acest caz.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată, Portalul Curții Supreme
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Freepik.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






