DNA Constanța NU renunță la dosarul care a zguduit Portul Agigea! Tribunalul sesizează Curtea Constituțională. Cine va lua decizia finală

Justiție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Serviciul teritorial Constanța NU renunță la dosarul în care au trimis în judecată, în martie 2025, mai multe persoane din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud!
Zilele trecute, mai precis la data 22 mai 2026, în faza Camerei preliminare, Tribunalul Constanța a admis în parte cererile și excepțiile formulate de inculpați și a exclus mai multe mijloace de probă din dosar și a dispus, pe cale de consecință, restituirea cauzei la DNA. Mai mult decât atât, instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.
Conform portalului instanțelor de judecată, decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța, atât de inculpații din prezenta cauză, cât și de procurorii DNA.
Rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța.
Cauza s-a aflat în atenția completului de judecată prezidat de magistratul Mihaela Voichița Nițeanu, judecător în cadrul Secției penale din Tribunalul Constanța.

Solutia pe scurt: În baza art. 346 rap. la art. 345 alin. (3) Cod Procedură Penală, admite în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii Oprea Marius, Oprea Bogdan George, Petcu Dorel Emanuel, Cadîr Sunai, Cadîr Suat, Stoica Mihai, Gheorghe Eduard Cristinel şi Milea Adrian. În baza art. 281 alin. (1) lit. b) indice 1 Cod Procedură Penală, constată nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire/cercetare penală efectuate în cauză de poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, cu consecinţa excluderii lor din categoria mijloacelor de probă, respectiv: Ordonanţa de delegare din data de 10.04.2024, privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 664 din 10.04.2024, Ordonanţa de delegare din datele de 16.04.2024 şi 17.04.2024, privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică din 10.04.2024, Ordonanţa de delegare din data de 09.05.2024, privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică din 09.05.2024, Ordonanţa de delegare din data de 13.05.2024, privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică din 26.04.2024 Ordonanţa de delegare din data de 24.05.2024, privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 935, 936, 937, 938 din 24.05.2024 Ordonanţa de delegare din data de 05.06.2024, 06.06.2024, 07.06.2024, 10.06.2024, privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică Ordonanţa de delegare din data de 25.06.2024, privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică de la aceeaşi dată Ordonanţa de delegare din data de 05.07.2024, privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică de la aceeaşi dată Ordonanţa de delegare din data de 25.07.2024, privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică de la aceeaşi dată Ordonanţa de delegare din data de 07.08.2024, privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică din 02.08.2024, precum şi ordonanţa de delegare de la aceeaşi dată, de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 663 din 10.04.2024 Ordonanţa de delegare din data de 07.08.2024, privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică prelungite prin încheierea nr. 503 din 02.08.2024 Ordonanţa de delegare din data de 26.08.2024, privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică prelungite prin încheierea nr. 526 din 23.08.2024 Ordonanţa de delegare din data de 23.08.2024, privind punerea în executare a MST nr. 1250 din 23.08.2024 Ordonanţa de delegare din data de 03.09.2024, privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică prelungite prin încheierea nr. 539 din 03..09.2024. Ordonanţa de delegare pentru audierea martorului Gâlceavă Marian. Ordonanţa de delegare din 18.10.2024, privind punerea în executare a mandatului cu nr. 1507 din 17.10.2024 În baza art. 102 alin. 4 Cod Procedură Penală, exclude mijloacele de probă derivate din cele de mai sus şi dispune (la rămânerea definitivă a încheierii) îndepărtarea fizică a acestora din dosar, prin intermediul grefierului de şedinţă, operaţiune ce va fi consemnată în registrul de evidenţă a mijloacelor de probă excluse în camera preliminară. În baza art. 346 alin. (3) lit. a) Cod Procedură Penală, dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Constanţa. Respinge, în rest, cererile şi excepţiile invocate. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 22.05.2026. În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții Constituționale, republicată, admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul Gheorghe Eduard Cristinel Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (7) şi (10) Cod Procedură Penală, cu referire la disp. art. 26 şi 53 din Constituţie. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, astăzi, 22.05.2026.
Ce acuzații fac procurorii DNA
În dosar, Oprea Marius, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, este acuzat de luare de mită, în formă continuată (35 acte materiale) și constituirea unui grup infracțional organizat, Petcu Dorel-Emanuel, fost lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, este suspectat de complicitate la luare de mită, în formă continuată (30 acte materiale), constituirea unui grup infracțional organizat și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, iar Sunai Cadîr, șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, a fost deferit justiției pentru presupusa instigare la luare de mită (35 acte materiale) și constituirea unui grup infracțional organizat.
Tot potrivit DNA, Stoica Mihai, Gheorghe Eduard-Cristinel, Oprea Bogdan-George, Milea Adrian și Cadîr Suat, inspectori vamali în cadrul Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, sunt acuzați de luare de mită, în formă continuată.
Anterior, în cauză, au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 14 inculpați, dintre care: șase (6) inspectori vamali, inculpați pentru infracțiuni de luare de mită: Badea Aila, Mengazi Iener, Stan Florin, Piștereanu Stelian, Hahloschi Jean și Dinu Marian-Paul, opt (8) comisionari vamali și intermediari, inculpați pentru infracțiuni de dare de mită.
Potrivit DNA, în rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:
„În cursul anului 2024, la nivelul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, s-a constituit un grup infracțional organizat format din inculpații Cadîr Sunai, Oprea Marius, Petcu Dorel-Emanuel, având ca scop încasarea de sume de bani cu titlu de mită, de la importatori de mărfuri prin Portul Constanța Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, în schimbul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în sensul urgentării formalităților de vămuire a mărfurilor.
Sumele pretinse și remise cu titlu de mită ar fi variat în funcție de mărfuri și naționalitatea importatorilor, acestea fiind cuprinse între 100 și 700 dolari / container.
Inculpatul Cadîr Sunai, șeful al Biroului Vamal, l-ar fi desemnat pe inspectorul vamal Oprea Marius să colecteze mita de la importatori, iar pe Petcu Dorel-Emanuel să preia banii respectivi și să îi transporte în zone de siguranță.
Astfel, în perioada 13 iunie 2024 – 12 septembrie 2024, inspectorul vamal Oprea Marius, la instigarea șefului biroului vamal Cadîr Sunai, ar fi primit, în mod repetat, direct și indirect, în incinta Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, situat în Portul Constanța, de la importatori, prin comisionari vamali, suma totală de 58.950 dolari, 2.300 euro și 22.600 lei, pentru a urgenta procesarea declarațiilor vamale depuse pentru importurile realizate de mai multe societăți comerciale.
Pentru a-i „motiva” să realizeze într-un timp cât mai scurt formalitățile vamale, inspectorul vamal Oprea Marius îi „recompensa” pe acei colegi care răspundeau solicitărilor sale punctuale, distribuindu-le o parte din sumele primite.
Astfel, în perioada menționată, inspectorii vamali, inculpații Stoica Mihai, Mengazi Iener, Oprea Bogdan-George, Gheorghe Eduard-Cristinel, Milea Adrian, Cadîr Suat, Badea Aila, Piștereanu Stelian, Stan Florin și Hahloschi Jean ar fi primit, fiecare, sume cuprinse între 800 și 4800 de dolari.
La data de 12 septembrie 2024, inculpatul Oprea Marius a fost surprins în flagrant de către procurori, după ce a primit de la inculpatul C.M. comisionar vamal al unei societăți comerciale, sumele de 5.000 de dolari și 8.100 lei.
La scurt timp după constatarea infracțiunii flagrante, inculpatul Petcu Dorel – Emanuel ar fi luat discret, de pe biroul din fața sa, un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită și care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghițire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală“.
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






Dosarul cu Horia Constantinescu care “vamuia” containerele cu produse fake din china si turcia unde este, la Nita? prietenii stiu de ce.