Dosarul lui Tiberiu Cojan, fost candidat PNL Constanța la Camera Deputaților, împins de protestul grefierilor tocmai la toamnă

Justiție
Ieri, 3 iunie 026, la Judecătoria Constanța era programat primul termen în dosarul privind acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și Tiberiu Cojan, fost candidat PNL Constanța la Camera Deputaților!
Conform datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, având în vedere protestul grefierilor, dosarul mai s precizat a fost amânat pentru finele lunii septembrie 2026.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Sindicatului National al Grefei Judiciare DICASTERIAL nr. 2 din data de 27.05.2026 privind protestul grefierilor urmează a se acorda termen la data de 23.09.2026, ora 10.00.

2,24 g/l al- cool pur în sânge, la prima probă
Amintim, la solicitarea Ziarului Amprenta, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au precizat că, în dosar, au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Procurorii spun că, la data de 19.10.2024, în jurul orei 02:50, inculpatul a condus autoturismul marca Nissan pe bd. 1 Mai din mun. Constanța, fiind sub influența alcoolului. având o alcoolemie de 2,24 g/l alcool pur în sânge, la prima probă, prelevată la ora 04:00, respectiv 2,01 g/l alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă, prelevată la ora 05:00.
„Fiind audiat în prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres următoarele:
- recunosc comiterea faptei de care sunt acuzat, respectiv că la data de 19.10.2024, în jurul orei 02:50, am condus autoturismul marca Nissan, cu nr. de înmatriculare (…), pe bd. 1 Mai din mun. Constanța, fiind sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 2,24 g/l al- cool pur în sânge, la prima probă, prelevată la ora 04:00, respectiv 2,01 g/l alcool pur în sânge, la cea de-a doua probă, prelevată la ora 05:00.
- accept încadrarea juridică dată faptei de care sunt acuzat şi pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală față de mine, respectiv infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C.pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 an la 5 ani şi interzicea exercitării unor drepturi.
- îmi manifest acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității“, potrivit acordului.
În cauză, spun procurorii, sunt îndeplinite condițiile legale privind încheierea unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat având ca obiect recunoaşterea comiterii faptelor şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
De asemenea, procurorii susțin că au avut în vedere „conduita sinceră a inculpatului, atitudinea cooperantă a acestuia, lipsa antecedentelor penale, că este integrat în societate, că are un loc de muncă, având funcția de (…), că s-a prezentat ori de câte ori a fost chemat în fața organelor de urmărire penală, că a cooperat cu organele de urmărire penală și că a înțeles consecințele faptelor sale, aspect subliniat și de faptul că inculpatul a acceptat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității“.
Față de aceste aspecte, procurorii au apreciat că „pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcțiilor de constrângere, reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, al cărei cuantum să fie orientat către minumul special“.
Un an și patru luni de închisoare, suficient pentru reeducarea şi reintegrarea socială a inculpatului
„Inculpatului i se va aplica o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare. Aceasta este suficientă pentru reeducarea şi reintegrarea socială a inculpatului, considerându-se că este aptă pentru a-şi atinge scopul preventiv şi scopul punitiv, avute în vedere de legiuitor la edictarea normei prevăzute de art. 336 alin. (1) C.pen“, potrivit acordului.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere considerentele expuse mai sus, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța apreciază că „nu se impune executarea efectivă a pedepsei aplicate, urmând să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ținând cont că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 91 alin. (1), (3) şi (3)’ C.pen“.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi citit integral accesând documentul de mai jos.
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





