Dragoste cu năbădăi, tranșată la Judecătoria Mangalia! Cuplu despărțit de judecători, pentru o lună, după ce s-au tăiat reciproc cu cuțitul în timpul unui scandal

Justiție
Judecătoria Mangalia a emis un ordin de protecţie valabil pentru o lună într-un dosar în care o femeie solicitase inițial ținerea la distanță a concubinului pentru șase luni! Cu toate acestea, în fața judecătorilor, femeie a arătat că nu mai doreşte evacuarea concubinului, din locuinţa sa şi nu mai insistă ca acesta să păstreze o distanţă minimă faţă de ea sau de domiciliul său.
În timpul procesului, procurorul a întreabat-o pe reclamantă dacă poziţia procesuală exprimată în faţa instanţei este o dorinţă personală sau dacă a fost influenţată în vreun fel de pârât, iar femeia a aratat că nu a fost influenţată, că a vrut doar să-l sperie pe pârât, să se înveţe minte, să nu mai greşească.
Conform magistraților, în decembrie 2025, în timp ce pârâtul şi reclamanta se aflau în locuinţă, pe fondul unor discuţii contradictorii, pârâtul a agresat-o fizic pe reclamantă, în sensul că a tras-o de păr, a dat-o cu capul de pereţi, a trântit-o la sol, iar aceasta pentru a se apăra a luat un cuţit de la bucătărie şi l-a lovit pe pârâtul peste antebraţ şi în zona feţei, provocându-i plăgi deschise la nivelul antebraţului.

Pârâtul, la rândul său, cu acelaşi cuţit, i-a provocat reclamantei o plagă la nivelul palmei stângi.
În fața instanței de judecată, părţile s-au prezentat personal iar reclamanta a arătat că s-au împăcat şi nu mai doreşte emiterea ordinului de protecţie, însă instanța constată că, potrivit noilor modificări ale legislației, victima reclamantă nu mai poate renunța la judecarea cererii de emitere a ordinului de protecţie promovate în numele acesteia de către unitatea de parchet.
Victima nu mai are posibilitatea legală de a renunța la judecata cererii
În motivarea deciziei, contrar susținerilor părților, instanța constată că se impune admiterea în parte a cererii de emitere a ordinului de protecție, câtă vreme acesta a fost promovat în numele reclamantei, aceasta nu mai are posibilitatea legală de a renunța la judecata cererii iar din relațiile comunicate de către organele de poliție dar și de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia rezultă că pârâtul nu se află la prima abatere, acesta a mai fost cercetat recent în mai multe rânduri pentru comiterea unor fapte similare de violență în familie iar respingerea în totalitate a prezentei cereri nu ar reprezenta altceva decât premisa comiterii unor alte asemenea fapte pe viitor împotriva reclamantei, așa cum s-a mai întâmplat, întrucât toate aceste relații comunicate conturează un comportament agresiv al pârâtului orientat, către asemenea manifestări violente.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, instanţa a admis în parte cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia pentru reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul și a dispus emiterea ordinului de protecţie a victimei pe o durată de o lună.
„Va dispune, pentru o perioadă de 1 lună (o lună), cu începere de la data emiterii ordinului de protecţie: evacuarea pârâtului din locuința relamantei, obligarea pârâtului să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de victima reclamantă și de domiciliul acesteia. Va pune în vedere pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 (”(1)Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 38 alin. (1), (4) şi (5) lit. a) şi b) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani).”, se mai arată în decizia Judecătoriei Mangalia.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
VIDEO ALERTĂ la Mangalia! Un bărbat s-a tăiat cu un flex. Intervine elicopterul SMURD





