INCREDIBIL O bătrânică din Constanța A FUGIT cu autobuzul de polițistul care a văzut-o cum traversa prin loc nepermis! Ce au decis judecătorii

Justiție
Proces mai degrabă incredibil în Constanța, acolo unde o bătrânică a fugit cu autobuzul de polițistul care a văzut-o cum traversa prin loc nepermis, a fost urmărită printre blocuri apoi de acesta, agentul rugând-o timp de aproximativ 20 de minute să se legitimeze, iar bătrânica cedând insistențelor omului legii doar când acesta i-a pus în vedere că ar urma să fie condusă la secția de Poliție!
Toată întâmplarea s-a produs în Constanța, așa cum precizam mai sus, spre finele lunii mai 2025, bătrânica fiind văzută în timp ce traversa în fugă bulevardul Alexandru Lăpușneanu din oraș, în zona Kaufland – ICIL.
Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, deși agentul ar fi atenționat-o pe bătrânică să nu traverseze cele șase benzi ale aglomeratului bulevard, întorcând autospeciala de Poliție în care se afla, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pentru a o intercepta, vârstnica și-a întors privirea în altă parte, a fugit pe bulevard și, în ultimul moment, s-a urcat în autobuzul companiei locale de transport în comun.
Mai mult, după ce bătrânica a coborât din autobuz, agentul de poliție a mers după ea printre blocuri, rugând-o circa 20 de minute să se legitimeze, însă vârstnica întorcându-și privirea de fiecare dată și ignorându-l, practic pe omul legii.
În cele din urmă, bătrânica a fost convinsă să se legitimeze doar punându-i-se în vedere că va fi dusă la secția de poliție.
În aceste condiții, bătrânica s-a ales cu o amendă totală de 810 lei, pe care, însă, a contestat-o în instanță.
Minuta hotărârii Judecătoriei Constanța
Dosarul în care bătrânica a contestat amenda a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța, unde, în primă instanță, procesul a fost câștigat chiar de bătrânică, amenda fiind înlocuită cu avertisment.
Hotărârea Judecătoriei Constanța a fost luată în primă instanță, astfel că poate fi atacată în apel, într-un termen de 30 de zile de la primirea hotărârii motivate a instanței.

Judecătoria Constanța
Iată minuta Hotărârii 1835/2026 a magistraților de la Judecătoria Constanța:
„Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta (nr., bătrânica) în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța.
Înlocuiește sancţiunile contravenţionale cu amenda în cuantum total de 810 lei, aplicate petentei prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenției seria 10002511100000051472737/20.05.2025, cu sancţiunea contravenţională a avertismentului.
Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptelor săvârșite, cu mențiunea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Respinge în rest plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.02.2026.
Document: Hotarâre 1835/2026 11.02.2026“

Ce au spus magistrații de la Judecătoria Constanța
În motivarea Hotărârii 1835/2026, magistrații de la Judecătoria Constanța au arătat, printre altele, că „instanța reține că, în speța de față, petenta nu a negat că a traversat prin loc nepermis, în concret pe Bd. Alexandru Lăpușneanu, într-un loc nemarcat și nesemnalizat cu indicator pentru trecerea pietonilor, ci s-a rezumat a afirma că nu a auzit indicațiile polițistului rutier“.
„Mai reține că fapta constând în traversarea prin loc nepermis a fost percepută în mod direct de către agentul constatator“, spun judecătorii, precizând în continuare că „astfel, din cuprinsul raportului întocmit de agentul constatator rezultă că acesta a perceput în mod direct cum petenta a traversat, alergând, Bd. Alexandru Lăpușneanu, prin loc nepermis, în zona hypermarket-ului Kaufland, o zonă foarte intens circulată, în care bulevardul are câte 3 benzi de circulație pe sens, rezultând un total de 6 benzi circulate de autoturisme, autoutilitare și autobuze“.
Conform hotărârii judecătorești, bătrânica „s-a apărat, în referire la această faptă (nr., nerespectarea semnalelor și indicațiilor polițistului), învederând instanței că nu a văzut și nici nu a auzit indicațiile polițistului din cauza aglomerației, dar și a problemelor de sănătate cauzate de vârstă“.
Judecătorii au spus că „susținerile petentei sunt contrazise de aspectele de fapt consemnate în raportul agentului constatator, potrivit căruia acesta a întors autoutilitara de pe un sens pe celălalt folosind luminile și sistemul acustic de avertizare specială pentru a putea intercepta petenta“.

IPJ Constanța
„Ulterior, deși a rugat-o pe petentă să rămână un minut pe loc pentru a vorbi, aceasta a întors privirea în altă parte și a alergat în autobuz, care s-a pus în mișcare“, au spus magistrații.
Conform instanței, „mai mult, după ce a coborât din autobuz, agentul constatator a rugat-o din nou pe petentă să rămână pe loc pentru a discuta, iar petenta a întors din nou privirea, a grăbit pasul și a încercat să alerge printre blocuri“.
Judecătorii au spus că „deși, timp de 20 de minute, agentul a rugat-o să îi comunice datele de stare civilă pentru a o identifica, petenta a refuzat să facă acest lucru, comunicând datele abia după ce i s-a comunicat că va fi condusă la sediul poliției“.
„Relatările agentului constatator confirmă, fără putință de tăgadă, că petenta a văzut polițistul rutier și că a auzit sau cel puțin a înțeles indicațiile acestuia, cu atât mai mult cu cât, din raportul agentului constatator, rezultă că, întrebată fiind de ce nu s-a oprit, deși a fost rugată de două ori, petenta a răspuns că îi era teamă de amendă și că s-a gândit că, dacă se urcă în autobuz, scapă“, au spus judecătorii din Constanța referitor la bătrânică.
De ce instanța a transformat amenda în avertisment
În ntreg acest context, judecătorii din Constanța au ajuns însă la concluzia că se impune schimbarea sancțiunii din amendă în avertisment pentru bătrânică.
„Cu toate acestea“, au spus judecătorii, „instanţa apreciază că se impune reindividualizarea acestora, în vederea asigurării proporţionalităţii sancțiunilor cu gradul de pericol social al faptelor contravenționale săvârșite“.
Confomr Judecătoriei Constanța, „pentru a decide astfel, instanța are în vedere împrejurarea că, în cazul concret analizat, fapta constând în traversarea prin loc nepermis a fost săvârșită fără a pune în pericol viața petentei ori siguranța celorlalți participanți la trafic“.
„În continuare, instanța observă că, deși petenta a încercat să se sustragă răspunderii contravenționale, nerespectând indicațiile polițistului rutier, a făcut acest lucru de teama aplicării unei amenzi pe care nu are posibilitatea să o plătească“, se mai precizează în motivarea hotărârii.
„Instanța apreciază, totodată, că toate etapele prin care a trecut petenta de la momentul săvârșirii faptelor, inclusiv prezentarea în fața instanței de judecată, sunt suficiente pentru ca aceasta să conștientizeze atât pericolul social, cât și consecințele faptelor săvârșite“, au spus judecătorii.
„Astfel, în urma ascultării petentei la termenul de judecată acordat în cauză, instanța și-a format convingerea că aceasta regretă săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, cât și atitudinea avută“, a conchis instanța.
Acu, rămâne de văzut dacă în cauză va fi declarat apel.
Foto cu rol ilustrativ
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







