Judecătorii din Constanța, noi explicații de ce trebuie anulată taxa auto de 200 de lei! Vezi aici motivarea instanței

Justiție
Judecătorii din Constanța, de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, vin cu noi explicații legate de taxa auto de 200 de lei impusă de administrația publică locală proprietarilor de mașini din oraș și arată de ce au hotărât că aceasta trebuie să fie anulată.

În speță, este vorba despre hotărârea Tribunalului Constanța cu privire la taxa auto pronunțată în procesul intentat de cei cinci avocați din Baroul Constanța, respectiv, Mirela Doicescu, Cristina Laura Andrei, Silvia Andronache, Eduard Niță și Emil Mihail Tatu, proces în care Mihai Ciprian Mustacă, membru al Asociației Palazu Mare, a solicitat să intervină în interesul reclamanților, la fel și consilierul local independent Felicia Ovanesian, fost city manager.
Trebuie precizat de la bun început că această hotărâre prin care Tribunalul Constanța a anulat taxa auto de 200 de lei a fost deja atacată în recurs de Consiliul Local Constanța, astfel că urmează ca dosarul să fie înaintat Curții de Apel Constanța, instanța de control judiciar care va lua decizia definitivă în proces.
De asemenea, trebuie precizat că taxa auto a fost anulată de judecătorii de la Tribunalul Constanța și în dosarul separat intentat de prefectul județului Constanța, detalii despre motivele avute în vedere de judecătorii primei instanțe pentru a pronunța decizia de anulare în dosarul respectiv putând fi consultate aici.
Pentru a reveni la dosarul intentat de cei cinci avocați pentru a fi anulată taxa auto pe 2026, spus pe scurt, după cum vom arăta mai jos, în motivarea hotărârii de anulare, judecătorii de la Tribunalul Constanța au vorbit despre lipsa contraprestației din partea administrației locale pentru impozitul instituit în sarcina proprietarilor de mașini din oraș, dar și despre o discriminare instituită de taxa auto (în forma contestată) față de proprietarii de mașini.
Minuta hotărârii prin care a fost anulată taxa auto
Procesul intentat de cei cinci avocați s-a judecat la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța, unde dosarul a fost înregistrat sub indicativul 719/118/2026.
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ emis de Consiliul Local Constanța, în speță fiind vorba despre HCL Constanța nr. 462 din 23 decembrie 2025 prin care au fost stabilite taxele și impozitele locale din Constanța pe anul 2026, inclusiv taxa auto de 200 de lei, reintrodusă după anularea definitivă din instanță.
Trebuie menționat faptul că, în proces, cei cinci avocați solicită anularea în parte a HCL, strict în ceea ce privește taxa auto de 200 de lei.
În primă instanță, judecătorii de la Tribunalul Constanța au ajuns la concluzia că taxa auto trebuie anulată.
Iată minuta Hotărârii 783/2026 prin care taxa auto a fost anulată în primă instanță:
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Niţă Eduard – Nicolae, Doicescu Violeta – Mirela, Tatu Emil – Mihail, Andronache Silvia şi Andrei Cristina – Laura în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
Anulează Capitolul I din Anexa nr. 6 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 462/23.12.2025 privind stabilirea impozitelor şi taxelor la nivelul municipiului Constanţa în anul 2026.
Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa.
Suspendă executarea prevederilor Capitolului I din Anexa nr. 6 a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 462/23.12.2025 privind stabilirea impozitelor şi taxelor la nivelul municipiului Constanţa în anul 2026 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Constanţa.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.06.2026.
Document: Hotarâre 783/2026 19.06.2026“

Așa cum precizam mai sus, Consiliul Local Constanța a atacat deja în recurs această hotărâre.
De ce a anulat Tribunalul Constanța taxa auto din oraș
Așa cum precizam anterior, spus pe scurt, în motivarea hotărârii prin care a fost anulată taxa auto, judecătorii de la Tribunalul Constanța au vorbit, printre altele, despre lipsa contraprestației din partea administrației publice ce ar fi trebuit să existe pentru acest impunerea acestui impozit, dar și despre discriminarea proprietarilor de mașini.
Conform judecătorilor, în proces „reclamanţii au susținut, în esență, că nu există un serviciu public care să fie prestat în schimbul taxei pentru utilizarea domeniului public sau privat al Municipiului Constanţa (nr., taxa auto), atribuțiile permanente ale administrației publice locale neputând fi considerate servicii individuale prestate contribuabililor, faptul că taxa reprezintă, în realitate, un impozit mascat şi că este nelegală prezumarea absolută a utilizării domeniului public de către persoanele în sarcina cărora s-a instituit obligaţia de plată a taxei“.
Instanța a explicat că „dat fiind că legiuitorul local a instituit taxa în valoare de 200 lei/an/autovehicul pentru utilizarea domeniului public sau privat al Municipiului Constanţa (nr., taxa auto), rezultă că nu este necesar ca în schimbul acestei taxe să fie prestat un serviciu individualizat fiecărui contribuabil care datorează taxa“.
„Cu toate acestea“, a arătat Tribunalul în continuare, „aşa cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei civile nr. (…) din data de 20.11.2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanţa în recurs în dosarul nr. 9100/118/2024 în legătură cu taxa similară instituită în anul 2025 (nr., taxa auto), acest aspect nu înseamnă că autoritatea publică locală nu trebuie să ofere nimic în schimbul taxei, în caz contrar fiind un impozit mascat“.
„Astfel, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că pentru perceperea taxei pentru utilizarea domeniului public sau privat al municipiului Constanţa este necesar ca autoritatea publică locală să ofere o contraprestație, respectiv o sistematizare a locurilor publice în care autovehiculele pot staționa în condiții de legalitate şi siguranță“, a spus Tribunalul.
„Similar Curţii de Apel Constanţa, instanţa reţine că nici în schimbul taxei aferente anului 2026 (nr., taxa auto) autoritatea publică locală nu oferă o contraprestație. În acest sens, trebuie observat că în cuprinsul Anexei nr. 6 nu se indică în ce constă contraprestația oferită persoanelor care au obligaţia de plată a taxei. Este real că această contraprestație este menționată în referatul de aprobare, dar aceasta nu a fost însușită de către legiuitorul local, ceea ce conduce la concluzia potrivit căreia autoritatea publică locală ar avea puterea discreționară de a decide dacă asigură sau nu sistematizarea şi regenerarea urbană a locurilor publice în care autovehiculele pot staționa în condiții de legalitate şi siguranță din sumele de bani achitate cu titlu de taxă“, a spus Tribunalul.

Sursa foto: Ziarul Amprenta
„Relevant este şi aspectul că taxa (nr., taxa auto) este datorată de toate persoanele fizice, persoanele juridice şi entitățile fără personalitate juridică care au în proprietate sau în folosință un autovehicul care este sau care trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa şi care nu au în proprietate sau în folosință un loc de parcare sau garaj pe raza municipiului Constanţa, legiuitorul local prezumând în mod absolut că toate aceste persoane vor staționa în mod legal cu autovehiculele pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa“, se menționează în hotărâre.
„Or, o atare prezumție nu are la bază niciun studiu, care să fie corelat inclusiv cu situațiile în care este legală potrivit OUG nr. 195/2002 şi HG nr. (…) staționarea în afara locurilor de parcare special amenajate, din care să rezulte că majoritatea persoanelor fizice, persoanelor juridice şi entităților fără personalitate juridică care au în proprietate sau în folosință un autovehicul care este sau care trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa şi care nu au în proprietate sau în folosință un loc de parcare sau garaj pe raza municipiului Constanţa staționează în mod legal cu autovehiculele pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa (definiția staționării de la art. 3 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 6 impune în mod expres cerința ca imobilizarea voluntară a autovehiculului să fie regulamentară, cerință firească, de altfel, dat fiind că orice staționare neregulamentară constituie contravenție, ce ar trebui sancționată contravențional)“, potrivit Tribunalului.
„Coroborând această prezumție absolută lipsită de orice bază factuală cu neasumarea de către legiuitorul local a obligației de a finanța din taxa pentru utilizarea domeniului public sau privat al Municipiului Constanţa a cheltuielilor pentru sistematizarea şi regenerarea urbană a locurilor publice în care autovehiculele pot staționa în condiții de legalitate şi siguranță, rezultă că taxa reprezintă, în realitate, un impozit datorat exclusiv pentru deținerea în proprietate sau folosință a unui un autovehicul care este sau care trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, dar numai de către persoanele care nu au în proprietate sau în folosință un loc de parcare sau garaj pe raza municipiului Constanţa“, au spus judecătorii.

Cartierul Palazu Mare Sursa foto: Primăria Constanța
Referitor la „discriminarea între utilizatorii efectivi ai domeniului public“, Tribunalul a spus că „li acest motiv de nelegalitate este întemeiat“.
„În speță, legiuitorul local a încălcat principiul constituțional al egalității în faţa legii, instituind un tratament diferit în cazul unor persoane aflate în situații care, raportat la scopul urmărit, nu sunt diferite“, au spus judecătorii referitor la taxa auto din Constanța.
Tribunalul a explicat în continuare că „în acest sens, trebuie observat că doar persoanele fizice, persoanele juridice şi entitățile fără personalitate juridică care au în proprietate sau în folosință un autovehicul care este sau care trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa şi care nu au în proprietate sau în folosință un loc de parcare sau garaj pe raza municipiului Constanţa au obligaţia de a plăti taxa pentru staționarea autovehiculelor pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa, fără a se explica de ce s-a prezumat în mod absolut că persoanele care au în proprietate sau în folosință un autovehicul care este sau care trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa şi care au în proprietate sau în folosință un loc de parcare sau garaj pe raza municipiului Constanţa nu vor staționa niciodată regulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa în afara locului de parcare sau garajului“.
„În realitate“, a arătat Tribunalul, „este posibil ca şi aceste persoane să staționeze regulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa în afara locului de parcare sau garajului ori a locurilor de parcare special amenajate, pentru care, în principiu, se plătește un tarif orar, atunci când se deplasează într-o locație diferită de cea în apropierea căreia se află locul de parcare sau garajul, fără a fi însă obligate să plătească taxa în valoare de 200 lei (nr., taxa auto) (de exemplu, dacă dețin un loc de parcare de reședință, ar putea staționa pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa în perioada în care se află la locul de muncă)“.
„Or, dacă legiuitorul local urmărea să descurajeze ocuparea domeniului public şi privat cu autovehicule, ar fi trebuit să le aplice şi acestor persoane aceeași prezumție absolută de staționare legală cu autovehiculele pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa, în condițiile în care nu a instituit niciun mecanism de verificare menit să garanteze că persoanele care au în proprietate sau în folosință un loc de parcare sau garaj pe raza municipiului Constanţa nu vor staționa niciodată regulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa în afara locurilor de parcare sau garajelor deținute ori a locurilor de parcare special amenajate“, au mai spus judecătorii referitor la taxa auto.
Conform instanței, „persoanele fizice, persoanele juridice şi entitățile fără personalitate juridică care au în proprietate sau în folosință un autovehicul care este sau care trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa şi care nu au în proprietate sau în folosință un loc de parcare sau garaj pe raza municipiului Constanţa sunt discriminate şi în raport de persoanele fizice, persoanele juridice şi entitățile fără personalitate juridică care au în proprietate sau în folosință un autovehicul care nu este şi nici nu trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa“.
„Or, este de notorietate aspectul că şi autovehiculele înregistrate din punct de vedere fiscal în alte localități decât Municipiul Constanţa staționează regulamentar sau neregulamentar, după caz, pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa, fără ca proprietarii sau deținătorii lor să fie obligați să plătească taxa în valoare de 200 lei (nr., taxa auto)“, a spus Tribunalul.
Judecătorii au spus că „nici în acest caz legiuitorul local nu a explicat de ce a prezumat în mod absolut că aceste persoane nu vor staționa niciodată regulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa în afara locurilor de parcare special amenajate, pentru care, în principiu, se plătește un tarif orar“.
„Dacă legiuitorul local urmărea să descurajeze ocuparea domeniului public şi privat cu autovehicule, ar fi trebuit să le aplice şi acestor persoane aceeași prezumție absolută de staționare legală cu autovehiculele pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa, dat fiind că nu a instituit niciun mecanism de verificare menit să garanteze că persoanele care au în proprietate sau în folosință un autovehicul care nu este şi nici nu trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa nu vor staționa niciodată regulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa în afara locurilor de parcare special amenajate“, au mai spus judecătorii referitor la taxa auto.
Conform instanței, „este real că, din punct de vedere practic, ar fi extrem de dificilă identificarea în concret a persoanelor care au în proprietate sau în folosință un autovehicul care nu este şi nici nu trebuie înregistrat în evidenţa Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa şi care ar staționa regulamentar, cel puțin o dată într-un an, pe domeniul public sau privat al Municipiului Constanţa în afara locurilor de parcare special amenajate, însă incumba legiuitorului local obligaţia de a identifica mecanismul concret pentru taxarea acestor persoane“.
Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii de la Curtea de Apel Constanța cu privire la taxa auto, după judecarea recursului declarat de Consiliul Local Constanța.
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






