za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » MOTIVARE Lavinia Daniela Păune, fosta contabilă din MAE, condamnată cu EXECUTARE după ce i-ar fi plătit ilegal iubitului salarii din bugetul ministerului

MOTIVARE Lavinia Daniela Păune, fosta contabilă din MAE, condamnată cu EXECUTARE după ce i-ar fi plătit ilegal iubitului salarii din bugetul ministerului

MOTIVARE Lavinia Daniela Păune, fosta contabilă din MAE, condamnată cu EXECUTARE după ce i-ar fi plătit ilegal iubitului salarii din bugetul ministerului
DNA-Port

Justiție

28.07.2026

De către Ionuț Zagoneanu

Lavinia Daniela Păune, fost consilier relații în cadrul Direcției Planificare Bugetară, Contabilitate și Salarizare (D.P.B.C.S.) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a fost condamnată, recent, de Tribunalul București la 3 ani și o lună de închisoare cu executare, în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Lavinia Daniela Păune a fost acuzată de participație improprie sub forma complicității la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată, iar în cauză a fost calculat un prejudiciu de 8.412.028 de lei.

Din motivarea judecătorilor

În motivarea deciziei, Tribunalul București reține, printre altele, că „deși cuantumul prejudiciului cauzat părții civile este, într-adevăr, unul ridicat, totuși prin raportare la circumstanțele inculpatei [vârstă, nivel de educație, lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală de colaborare și cooperare cu organele judiciare], instanța de judecată consideră că pedepsele stabilite pentru cele trei fapte individuale nu sunt nejustificat de blânde“.

„Aceasta cu atât mai mult cu cât pedeapsa rezultantă se va executa efectiv, prin detenția inculpatei și nu prin suspendarea pedepsei sub supraveghere sau alte posibilități de individualizare a executării neprivative de libertate“, se mai arată în motivarea instanței.

În fine, Tribunalul București a mai avut în vedere și faptul că „o pedeapsă cu executare efectivă, are capacitatea de a realiza funcția de prevenție generală și specială, dar și cea represivă și educativă, cu atât mai adecvat și mai sigur cu cât pedeapsa este aplicată mai repede, mai aproape de momentul comiterii faptei sau faptelor, ceea ce în prezenta cauză se poate realiza prin admiterea prezentului acord“.

„Un eventual proces derulat pe o perioadă mai mare, cu privire la inculpată și la alți posibili făptuitori, cu privire și la alte posibile fapte, nu ar face decât să îngreuneze atingerea acestui deziderat al îndeplinirii la timp și cât mai complet a justiției penale“, se mai arată în decizia judecătorilor.

În lumina considerentelor de mai sus, Tribunalul București a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între DNA și Lavinia Daniela Păune.

Instanța a lăsat nesoluționată acţiunea civilă, deoarece între părţi nu s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere.

Potrivit DNA, în acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În perioada mai 2009 – aprilie 2024, inculpata Păune Lavinia-Daniela, în calitatea menționată anterior, ar fi efectuat plăți nelegale cu titlu de salarii atât către două persoane (nr. iubitul ei și fiul acestuia) care nu aveau calitatea de angajați ai instituției, cât și către sine, cauzând un prejudiciu bugetului Ministerului Afacerilor Externe în cuantum total de 8.412.028 lei.
În concret, prin intermediul programului informatic de salarizare, inculpata ar fi falsificat 176 de state de plată aferente personalului M.A.E., prin modificarea valorii totale a unor indemnizații acordate angajaților. Informațiile astfel alterate ar fi fost preluate în documentele întocmite în etapele de lichidare, ordonanțare și plată, fiind majorate în mod nelegal atât fondurile destinate drepturilor salariale, cât și impozitele și contribuțiile salariale aferente.
Statele de plată astfel modificate ar fi fost utilizate de inculpată prin prezentarea acestora spre avizare și aprobare persoanelor din cadrul M.A.E. cu atribuții în acest sens, informațiile nereale fiind ulterior aprobate la plată, fără vinovăție, de către ordonatorii principali de credite.
De asemenea, inculpata ar fi falsificat borderourile aferente dispozițiilor de plată a drepturilor salariale transmise unităților bancare, prin inserarea unor sume necuvenite rezultate din modificarea statelor de plată, precum și prin introducerea unor date privind conturi bancare aparținând acesteia și celor două persoane.
Prin aceste demersuri, inculpata Păune Lavinia-Daniela și celelalte două persoane, ar fi obținut în mod nelegal suma totală de 7.176.957 lei, transferată necuvenit în conturile bancare ale acestora.
Totodată, la bugetul de stat ar fi fost achitate contribuții salariale și impozite aferente veniturilor salariale în cuantum total de 1.235.071 lei, corespunzătoare sumelor achitate nelegal.

Facem precizarea că inculpata și-a asumat în totalitate faptele comise și a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor.

În prezența avocatului, inculpata Păune Lavinia-Daniela a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei, precum și cu modalitatea de executare a acesteia, respectiv aplicarea unei pedepse de 3 ani și o lună de închisoare.

Ministerul Afacerilor Externe s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.412.028 lei.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil și asupra conturilor bancare aflate în proprietatea inculpatei Păune Lavinia-Daniela.

Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privind-o pe inculpată au fost înaintate Tribunalului București cu propunere de se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Procurorii anticorupție continuă cercetările cu privire la celelalte două persoane menționate în comunicatul anterior, pentru fapte similare.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea actelor de sesizare instanței competente, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

Sursa foto: Facebook

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Zi importantă în instanță pentru Cristian Radu! Iată ce solicită fostul primar din Mangalia la Curtea de Apel Constanța

Etichete:

  • Lavinia Daniela Păune
  • Ministerul Afacerilor Externe
  • Păune contabila MAE condamnare
  • Tribunal Bucuresti
Articole similare

Justiție

Zi importantă în instanță pentru Cristian Radu! Iată ce solicită fostul primar din Mangalia la Curtea de Apel Constanța 28.07.2026

Cristian Radu, fostul primar din Mangalia, află azi, 28 iulie 2026, dacă scapă de măsura preventivă a controlului judiciar! Astfel, conform datelor oficiale, Cristian Radu a contestat decizia Tribunalului Constanța, din 20 iulie 2026, de respingere, ca neîntemeiate, a cererii de …

Justiție

Proiectul pentru parcări și spații verzi în cartierul Faleză Nord, pus pe pauză în instanță: Terenul ce trebuia expropriat ar urma să fie împrejmui... 28.07.2026

Surpriză în instanță cu privire la proiectul ce prevedea amenajarea de parcări și spații verzi în cartierul Faleză Nord, din Constanța! Judecătorii au hotărât că terenul pe care urmau să fie amenajate locurile de parcare, pe care municipalitatea voia să …

Justiție

MOTIVARE! Iată de ce a închis Judecătoria Medgidia dosarul în care Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, ar fi fost agresat de preotul Bă... 28.07.2026

Judecătoria Medgidia a motivat decizia luată în dosarul în care preotul Florian Bărbulescu l-ar fi agresat pe Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă! Așa cum este menționat și pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Medgidia a dispus încetarea procesului penal în …

De la același autor

Justiție

MOTIVARE Lavinia Daniela Păune, fosta contabilă din MAE, condamnată cu EXECUTARE după ce i-ar fi plătit ilegal iubitului salarii din bugetul minist... 28.07.2026

Lavinia Daniela Păune, fost consilier relații în cadrul Direcției Planificare Bugetară, Contabilitate și Salarizare (D.P.B.C.S.) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a fost condamnată, recent, de Tribunalul București la 3 ani și o lună de închisoare cu executare, în baza unui …

Justiție

Zi importantă în instanță pentru Cristian Radu! Iată ce solicită fostul primar din Mangalia la Curtea de Apel Constanța 28.07.2026

Cristian Radu, fostul primar din Mangalia, află azi, 28 iulie 2026, dacă scapă de măsura preventivă a controlului judiciar! Astfel, conform datelor oficiale, Cristian Radu a contestat decizia Tribunalului Constanța, din 20 iulie 2026, de respingere, ca neîntemeiate, a cererii de …

Justiție

MOTIVARE! Iată de ce a închis Judecătoria Medgidia dosarul în care Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, ar fi fost agresat de preotul Bă... 28.07.2026

Judecătoria Medgidia a motivat decizia luată în dosarul în care preotul Florian Bărbulescu l-ar fi agresat pe Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă! Așa cum este menționat și pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Medgidia a dispus încetarea procesului penal în …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
FOTO VIDEO Ședință la Consiliul Județean Constanța: Rectificări bugetare, modificări de organigrame și trecerea clădirii Acvariului la Primăria Constanța, pe ordinea de zi

Știrile zilei

FOTO VIDEO Ședință la Consiliul Județean Constanța: Rectificări bugetare, modificări de organigrame și trecerea clădirii Acvariului la Primăria Constanța, pe ordinea de zi 28.07.2026
Muzeul de Istorie Constanța, amintiri din secolul trecut: Ce festivități erau organizate de Serbările verii în 1896

Cultură

Muzeul de Istorie Constanța, amintiri din secolul trecut: Ce festivități erau organizate de Serbările verii în 1896 28.07.2026
LIVE FOTO VIDEO Grevă GENERALĂ în unitățile sanitare din județul Constanța! Ce spun reprezentanții SANITAS

Știrile zilei

LIVE FOTO VIDEO Grevă GENERALĂ în unitățile sanitare din județul Constanța! Ce spun reprezentanții SANITAS 28.07.2026
FOTO Atenție, constănțeni: Continuă acțiunile de dezinsecție! Vezi aici zonele vizate

Administrație locală

FOTO Atenție, constănțeni: Continuă acțiunile de dezinsecție! Vezi aici zonele vizate 28.07.2026
Zi importantă în instanță pentru Cristian Radu! Iată ce solicită fostul primar din Mangalia la Curtea de Apel Constanța

Justiție

Zi importantă în instanță pentru Cristian Radu! Iată ce solicită fostul primar din Mangalia la Curtea de Apel Constanța 28.07.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.