O parohie din Arhiepiscopia Tomisului va primi peste 430.000 de euro! Despre ce biserică este vorba și pentru ce sunt banii MINUTA

Justiție
O parohie din Arhiepiscopia Tomisului este pe cale să primească o sumă ce echivalează cu peste 430.000 de euro, la cursul actual, în baza unei decizii definitive pronunțate de Curtea de Apel Constanța!
Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, este vorba despre Parohia Adormirea Maicii Domnului II Constanța, din Arhiepiscopia Tomisului, o veche biserică din oraș situată pe bulevardul Tomis, în zona Dacia.
Suma exactă pe care biserica dn Arhiepiscopia Tomisului este pe cale să o primească se ridică, potrivit Curții de Apel Constanța, la 2.263.248 de lei, adică peste 430.000 de euro, iar banii reprezintă despăgubiri pe care Statul Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a fost obligat să le achite pentru terenul bisericii confiscat de comuniști pentru sistematizarea urbanistică a zonei.

La mijloc este un teren de 2.000 mp pentru care parohia a făcut demersuri de mai bine de zece ani.
Așa cum arătam și în edițiile anterioare, procesul deschis inițial de Parohia Adormirea Maicii Domnului II Constanța a avut ca obiect o cerere formulată în baza Legii 10/2001, pentru retrocedarea imobilelor preluate în timpul regimului comunist, însă, dat fiind că pe terenul respectiv au fost ridicate mai multe blocuri în timpul urbanizării zonei, acesta nu mai poate fi restituit în natură.
În aceste condiții, reprezentanții bisericii au obținut dreptul la despăgubiri.
Minuta hotărârii Curții de Apel Constanța
Decizia Curții de Apel Constanța prin care biserica din Arhiepiscopia Tomisului este îndreptățită să primească despăgubirile a fost pronunțată în dosarul 794/118/2023, cauză ce vizează o cerere în baza Legii nr. 165/2013, formulată de Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului II din Arhiepscopia Tomisului în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În cauză, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor stabilise ca despăgubiri o sumă de 1.676.506 de puncte, ce echivala cu circa 320.000 de euro.
În apel, judecătorii Secției I Civile a Curții de Apel Constanța au admis în parte cererea formulată de biserică și au decis majorarea despăgubirilor.
Iată minuta Hotărârii 176/2026 a Curții de Apel Constanța vizând parohia din Arhiepiscopia Tomisului:
„Admite apelul.
Schimbă în tot sentinta apelată în sensul că:
Admite în parte cererea.
Anulează decizia de compensare nr. 53085/25.11.2022 emisă de Comisia Natională pentru Compensarea Imobilelor.
Obligă pârâta să emită o decizie de compensare pentru 2.263.248 puncte în favoarea reclamantei pentru imobilul teren în suprafată de 2000 mp, ce face obiectul dosarului de despăgubiri nr. 28/CM/26.06.2014.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert.
Definitivă.
Pronuntată astăzi, 26.06.2026, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Document: Hotarâre 176/2026 26.06.2026“

Ce au spus judecătorii de la Curtea de Apel Constanța despre cererea formulată de parohia din Arhiepiscopia Tomisului
Spus pe scurt, în motivarea Hotărârii 176/2026 prin care Curtea de Apel Constanța a majorat despăgubirile pentru parohia din Arhiepiscopia Tomisului, judecătorii au arătat, printre altele:
„Curtea reține ca fiind întemeiată critica apelantei în sensul că, deși prima instanță a constatat că terenul se încadrează în zona A.3.1, a menținut, în mod greșit, cuantumul despăgubirilor stabilite prin decizia de compensare prin raportare la valoarea terenurilor aflate în zona A.3.3“.
„Ca urmare a constatării acestui aspect de netemeinicie a deciziei de compensare, prima instanța trebuie să stabilească cuantumul despăgubirilor prin raportare la grila notarială din anul 2024, așa cum a reținut prin chiar considerentele finale ale sentinței apelate, respectiv că dispozițiile art. 35 alin. 1, în forma în vigoare, sunt condiționate de nelegalitatea/netemeinicia deciziei de compensare, reținând însă în mod greșit că nu este cazul în speță“, au explicat judecătorii de la Curtea de Apel referitor la parohia din Arhiepiscopia Tomisului.
Conform Curții de Apel, „așa cum reiese din grila notarială pentru anul 2025, incidență în cauză față de cele arătate anterior, valoarea unui teren intravilan curți construcții în zona A.3.1 este de 240 euro/mp“.
„Conform anexei legii (introduse prin OUG nr. 38/2025), pentru terenurile intravilane – «curţi-construcţii», valoarea despăgubirilor se stabileşte prin utilizarea valorii maxime prevăzute în grila notarilor publici aferentă anului anterior emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor pentru terenurile ocupate de construcţii, cu aplicarea următorilor coeficienţi de corecţie: pentru suprafeţele care depăşesc 1.000 mp se aplică un coeficient de corecţie de 0,8“, au explicat judecătorii Curții.
În continuare, aceștia au precizat că „în speță, terenul are o suprafață totală de 2000 mp, depășind astfel suprafața de 1000 mp, urmând a se aplica corecția de 0,8 pentru suprafața excedentă celei de 1000 mp, reieșind în final valoarea de 432.000 euro (240 euro * 1000mp + 240 euro *1000 mp *0.8)“.
„La data pronunțării, cursul valutar euro – leu este de 1 euro – 5.2390 lei, astfel că valoarea totală în lei a imobilului este de 2.263.248 lei. Se constată că această valoare este mai mare decât cea stabilită prin decizia de compensare contestată în speță. În această situație, reținând că intimata pârâtă nu a procedat în mod corect la evaluarea imobilului, soluția care se impune este anularea deciziei contestate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, iar nu modificarea acesteia în sensul acordării numărului corect de puncte“, a explicat Curtea de Apel referitor la despăgubirile acordate parohiei din Arhiepiscopia Tomisului.
„Prin urmare, se va anula decizia de compensare nr. 53085/25.11.2022 emisă de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor și aceasta va fi obligată să emită o decizie de compensare pentru 2.263.248 puncte în favoarea reclamantei pentru imobilul teren în suprafaţă de 2000 mp, ce face obiectul dosarului de despăgubiri nr. 28/CM/26.06.2014“, au concluzionat judecătorii.
Așa cum precizam mai sus, hotărârea Curții de Apel privind parohia din Arhiepiscopia Tomisului este definitivă.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro , Portalul Instanțelor de Judecată
Sursa foto 1: Facebook.com
Sursa foto 2: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






