Portul Constanța, tăiat de la porție în dosarul insolvenței Almma Contractors Group SRL! Firma anchetată de DNA, proces de 1,5 milioane de euro

Justiție
Tribunalul Constanța a fixat un nou termen de judecată în dosarul privind insolvența companiei Almma Contractors Group SRL, una dintre companiile vizate, potrivit datelor noastre, de ancheta DNA București din Portul Constanța, cauză în care sunt cercetate aproximativ 40 de persoane fizice și juridice.
Dosarul privind insolvența Almma Contractors Group se va afla în atenția judecătorilor de la Tribunalul Constanța la data de 5 octombrie 2026.
Printre creditorii companiei SC Almma Contractors Group SRL se numără și Compania Natională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, care se află la un pas să piardă suma de 7.678.961,01 de lei (aproximativ 1,5 milioane de euro), creanță solicitată cu titlu de penalități de întârziere.
În concret, în dosarul cu numărul unic 2892/118/2025/a1, cauză asociată dosarului „mamă“ privind insolvența Almma Contractors Group, respectiv 2892/118/2025, Tribunalul Constanța, prin Hotărârea nr. 968/2026, a dispus modificarea în parte a Tabelului preliminar şi a Tabelului preliminar rectificat, în sensul înlăturării creanţei creditoarei Compania Natională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa în cuantum de 7.678.961,01 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate conform contractului de proiectare si execuţie lucrări nr.29761/23.07.2022.
Ca atare, tot potrivit deciziei tribunalului, creditoarea Compania Natională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa urmând a rămâne înscrisă cu creanţa în cuantum de 10.248,18 lei repezentând contravaloare lucrări reparaţii, licenţe de lucru portul Constanţa.
Solutia pe scurt: Dosar nr. 2892/118/2025/a1 Hot. 27.07.2026 Admite contestaţia formulată de contestatoarea ALMMA CONTRACTORS GROUP SRL prin administrator special Melania Stamate în contradictoriu cu intimaţii MAESTRO SPRL, în calitate de administrator judiciar al debitoarei ALMMA CONTRACTORS GROUP SRL şi creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANŢA, cu privire la Tabelul preliminar al creanţelor nr. 2153/18.08.2025 publicat in BPI nr.18255/19.08.2025 şi Tabelul preliminar rectificat al creanţelor nr. 2252/22.08.2025 publicat în BPI nr. 1857l/25.08.2025. Dispune modificarea în parte a Tabelului preliminar şi a Tabelului preliminar rectificat, în sensul înlăturării creanţei creditoarei COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANŢA în cuantum de 7.678.961,01 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate conform contractului de proiectare si execuţie lucrări nr.29761/23.07.2022, creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANŢA urmând a rămâne înscrisă cu creanţa în cuantum de 10.248,18 lei repezentând contravaloare lucrări reparaţii, licenţe de lucru portul Constanţa şi 200 lei taxa judiciară de timbru la ordinea de prioritate prevăzută de art.161 pct.8. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Tribunalul Constanța.

Nemulțumiți, reprezentanții Portului Constanța au contestat decizia Tribunalului Constanța, la Curtea de Apel Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă în acest caz.

Amintim, numele companiei Almma Contractors Group SRL se leagă, alături de alte societăți comerciale și oameni de afaceri, de ancheta DNA București ce vizează Portul Constanța.
Conform unui comunicat oficial, Direcția Națională Anticorupție preciza, în februarie 2025, că procurorii anticorupție au dispus „efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 11 (unsprezece) suspecți“, printre aceștia afându-se și compania Almma Contractors Group SRL, pentru comiterea mai multor infracțiuni de dare de mită sau complicitate la dare de mită“.
„În prezentul dosar, procurorii anticorupție desfășoară cercetări în vederea documentării unor infracțiuni de luare și dare de mită presupus a fi comise de către funcționari publici și oameni de afaceri în legătură cu activitatea economică desfășurată în Portul Constanța“, a mai transmis DNA la momentul respectiv.
Comunicatul complet poate fi citit AICI
Potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 24 septembrie 2026, SC Almma Contractors Group SRL – specializată în lucrări de construcții ale clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, are sediul în Constanța, pe Aleea Pictor Nicolae Tonitza. Asociat unic figurează Lucian Alexandru Stamate, iar Melania Stamate figurează ca administrator special. Pentru anul 2025, SC Almma Contractors Group SRL a declarant, cu 59 de salariați, o cifră de afaceri de 24. 975. 900 de lei și un profit net de 1.070.319 de lei.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






