za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Primarul Chițac, obligat să țină ședințele de consiliu local în format fizic, de Tribunal. Anunțul Curții de Apel

Primarul Chițac, obligat să țină ședințele de consiliu local în format fizic, de Tribunal. Anunțul Curții de Apel

Primarul Chițac, obligat să țină ședințele de consiliu local în format fizic, de Tribunal. Anunțul Curții de Apel

Justiție

06.08.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Anunț important al judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța în procesul în care, în primă instanță, primarul Vergil Chițac a fost obligat de Tribunal să țină ședințele de consiliu local în format fizic!

Magistrații Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel au transmis că recursul declarat de primar a fost repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul secției, iar procesul poate începe.

Astfel, prima înfățișare în judecarea recursului în procesul care vizează ședințele de consiliu local a fost stabilită în toamnă, după vacanța judecătorească, la data de 27 octombrie 2025.

Procesul este cu atât mai important cu cât va stabili modalitatea în care vor fi convocate ședințele Consiliului Local Constanța de către primarul Vergil Chițac, hotărârea instanței de recurs fiind definitivă.

Concret, este vorba despre dosarul în care, în primă instanță, primarul Vergil Chițac a fost obligat de judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța să convoace ședințele de consiliu local cu prezență fizică, procesul fiind deschis de fostul city manager actual consilier local independent Felicia Ovanesian.

Cazul de la Curtea de Apel are indicativul 5902/118/2024 și vizează recursul declarat de Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei Tribunalului.

primar Chițac ședințe de Consiliu local procesDe ce l-au obligat judecătorii de la Tribunal pe primarul Chițac să țină ședințele în format fizic

Amintim, prin Hotărârea 500/2025 a Tribunalului Constanța, primarul a fost obligat să convoace ședințele de consiliu local, ca regulă, cu prezență fizică, iar participarea online să fie doar în situațiile excepționale, constatate de autoritățile abilitate.

În motivarea deciziei, judecătorii au vorbit pe larg despre dreptul, dar și obligația cetățenilor de a participa la ședințe de consiliu local, lucru împiedicat, potrivit instanței, prin modalitatea de convocare a ședințelor CL Constanța de către primarul Chițac.

Judecătorii au spus că, în speță, „se reţine că dispozițiile contestate sunt nelegale şi raportat la nerespectarea dispozițiilor art. 138 din Codul administrativ, care garantează posibilitatea tuturor cetățenilor de a asista la şedinţele consiliului local şi/sau de a le urmări pe internet, criticile reclamantei în acest sens fiind întemeiate“.

„Astfel, orice cetățean care are domiciliul sau reședința în unitatea/subunitatea administrativ-teritorială poate asista la ședințele consiliului local în condițiile regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local“, a spus instanța.

„Mai mult“, au spus judecătorii în decizia de motivare a primarului Chițac, „se reţine că Dispozițiile/convocatorul cu cuprind nicio mențiune care să permită/asigure exercitarea de către cetățeni a dreptului de a asista la ședințele ținute prin mijloace electronic, neprecizându-se unde poate fi urmărită ședința sau cum se poate lua cuvântul în cadrul ședinței“.

„Or, dacă în cazul desfășurării ședințelor consiliului local cu participare fizică, simpla indicare în cuprinsul dispoziției de convocare a locului ținerii ședinței asigură respectarea dreptului cetățenilor de a asista la ședință, în cazul ședințelor desfășurate prin mijloace electronice, pentru respectarea aceluiași drept, acesta trebuie să cuprindă indicații specifice referitoare la modalitatea în care cetățenii interesați pot urmări ședințele“, a arătat instanța legat de ședințele de consiliu local.

„În concluzie, accesul cetățenilor la ședințele Consiliului Local nu poate fi condiționat/obstrucționat de modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de consiliu, în condiţiile în care cetățenii au dreptul, dar și obligația, de a participa activ la viața socială a comunităților din care fac parte, acesta fiind un exercițiu democratic, util și necesar“, conform Tribunalului.

„Or, transformarea modului de desfăşurare a şedinţelor, de la prezenţa fizică la doar prezenţa online reprezintă un impediment serios în participarea cetăţenilor la şedinţele autorităţii publice locale“, au punctat judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului în hotărârea de obligare a primarului Vergil Chițac.

„Încălcarea caracterului secret al votului“

De asemenea, judecătorii primei instanțe au mai spus că „a consacra ca modalitate unică desfăşurarea sedinţelor de consiliu local în sistem online, fără a oferi informaţiile necesare şi obligatorii referitoare la platforma de videoconferință utilizată, dată fiind multitudinea de platforme care oferă servicii de videoconferință, fără indicarea aplicației electronice utilizate pentru desfășurarea ședințelor prin mijloace electronice, reprezintă, în opinia instanţei, o ingerinţă nepermisă în dreptul cetăţenilor de a participa activ la viaţa urbei, la dezbaterea problemelor comunităţii, astfel cum acesta este consfinţit de lege“.

Conform instanței, „nu lipsită de importanţă este şi încălcarea caracterului secret al votului, generată de desfășurarea ca regulă şi nu ca situaţie de excepţie a ședințelor de consiliu prin mijloace electronice, de vreme ce votul exprimat electronic nu asigură caracterul absolut confidențial al acestuia, operatorul softului înregistrând votul exprimat“.

Consiliul Local Constanța ședință online ședințele de consiliu local

Ședința Consiliului Local Constanța din 20 mai 2025

„În cauză sunt incidente dispozițiile art. 139 din Codul administrativ, care fac referire evidentă la unele hotărâri care sunt luate prin vot secret, menţionându-se explicit faptul că pentru exercitarea votului secret se folosesc buletine de vot care se introduc într-o urnă, legea reglementând, imperativ, o unică modalitate de exercitare a votului secret: buletine de vot și urnă, aspecte fără aplicabilitate în cazul votului electronic“, au arătat magistrații Tribunalului în decizia de obligare a primarului Chițac să țină ședințele de consiliu local cu prezență fizică.

„Mai mult, prin modalitatea unică de desfăşurare a şedinţelor de consiliu local, prin transformarea excepţiei în regulă, se încalcă şi dispoziţiile din Legea nr. 52 din 2003 privind transparența decizională în administrația publică“, potrivit Tribunalului.

Judecătorii au mai arătat în continuare legat de ședințele de consiliu local că „implicarea cetățenilor în viața publică este deosebit de importantă și aceasta nu poate fi realizată decât printr-o mai mare transparență și deschidere a autorităților în ceea ce privește luarea deciziilor, aspect ce presupune informarea cetățenilor, consultarea acestora și încurajarea participării societății civile la procesul de luare a deciziilor“.

„Este evidentă nelegalitatea dispozițiilor emise de către pârât“

„În speţă, se reţine eludarea scopului Legii nr. 52/2003, care, aşa cum rezultă din art. 2 este acela de a spori gradul de responsabilitate a administraţiei publice faţă de cetăţean, să implice participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi să sporească gradul de transparenţă la nivelul întregii administraţii publice“, se mai arată în decizia de obligare a primarului Vergil Chițac la ședințele de consiliu local cu prezență fizică.

„Conform Cartei drepturilor fundamentale, cetățenii UE au dreptul de a beneficia de o bună administrare. În consecință, instituțiile trebuie să fie deschise la schimbări și provocări și să ia inițiativa de a îmbunătăți și de a crește calitatea și eficiența activității lor“, a subliniat instanța în procesul privind convocarea ședințelor de consiliu local de către primarul Vergil Chițac.

Potrivit judecătorilor, „analiza cauzei relevă faptul că modalitatea prin care a fost reglementată defăşurarea şedinţelor Consiliului Local al Mun. Constanţa – în regim doar online – încalcă principiile unei bune administraţii“.

Judecătorii au spus astfel legat de ședințele de consiliu local că este „evidentă nelegalitatea dispoziţiilor emise de către pârât (nr., primarul) privind convocarea Consiliului Local al municipiului Constanţa în şedinţă extraordinară şi în şedinţă ordinară doar în sistem online“.

În acest sens, se impune, potrivit Tribunalului „anularea acestora (nr., dispozițiilor primarului Chițac) şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la a se conforma rigorilor dispoziţiilor art. 27 alin. (2.1.) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local aprobat prin HCL Constanţa nr. 36/2021 (respectiv, ca regulă, în şedinţe cu participare fizică, iar şi cu participare online doar «în situaţii excepţionale, constatate de autorităţile abilitate (…) care fac imposibilă prezenţa consilierilor locali la locul desfăşurării şedinţelor consiliului local»“.

Acum, însă, rămâne de văzut ce vor decide judecătorii de la Curtea de Apel cu privire la modalitatea în care primarul Chițac va convoca ședințele de consiliu local din Constanța.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată

Sursa foto 2: Youtube.com

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Primarul Chițac, VICTORIOS în instanță! Judecătorii explică de ce nu trebuia amendat cu 5.000 de euro

Etichete:

  • Vergil Chițac proces convocare ședințe CLC
  • Vergil Chitac
  • Vergil Chițac Felicia Ovanesian
  • ședințe de consiliu local cu prezență fizică
Articole similare

Justiție

Când va analiza Tribunalul Constanța acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între DNA și Mihaela Dobrescu 12.08.2026

Tribunalul Constanța a stabilit data la care va analiza acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Mihaela Dobrescu, fost inspector de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, suspectată de luare de mită. Astfel, conform datelor oficiale puse la dispoziție …

Justiție

Doliu în magistratură! A murit un fost procuror: Dumnezeu să o odihnească! 12.08.2026

Doliu în magistratura din România! Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață a Mariei Cristina Muntean. Maria Cristina Muntean a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.Dumnezeu să o odihnească!Sursa …

Justiție

Proces pentru gunoaiele din Cernavodă! Lovitură grea în instanță pentru Utilități Publice Gospodaria Comunală SRL! La mijloc, un munte de bani. Vez... 12.08.2026

Lovitură grea în instanță pentru Utilități Publice Gospodaria Comunală SRL Cernavodă! Judecătorii au decis, la cererea UAT Orașul Cernavodă, obligarea SC Utilități Publice Gospodaria Comunală SRL Cernavodă la plata unei sume imense, reprezentând contravaloarea unor facturi emise și, aparent, neachitate …

De la același autor

Știrile zilei

LIVE FOTO VIDEO Recital EXTRAORDINAR la Delfinariul din Constanța: Vocile Corului Madrigal se împletesc cu expresivitatea delfinilor, în cadrul spe... 12.08.2026

Delfinariul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța găzduiește astăzi, 12 august 2026, de la ora 19.00, un spectacol de excepție, intitulat „,Madrigal: ULTRAsunete“, în care vocile artiștilor se îmbină armonios cu expresivitatea delfinilor, într-un spațiu cu o …

Știrile zilei

Anchetă PENALĂ pentru crengile, borna kilometrică și traversele din lemn puse intenționat pe linia ferată Constanța – Mangalia! Ce spune IPJ 12.08.2026

Ofițerii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au deschis o anchetă penală, pentru distrugere sau semnalizarea falsă, după ce pe linia ferată Constanța - Mangalia au fost puse mai multe crengi uscate, două traverse din lemn, dar și …

Învățământ

Prof. Doina Burneci s-a stins din viață! Colegiul Național de Arte Regina Maria, în DOLIU 12.08.2026

Învățământul din Constanța, alături de lume artelor de la malul mării sunt în doliu astăzi, 12 august 2026, după ce prof. Doina Burneci, de la Colegiul Național de Arte Regina Maria, a trecut la cele sfinte! Anunțul a fost făcut în …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Când va analiza Tribunalul Constanța acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între DNA și Mihaela Dobrescu

Justiție

Când va analiza Tribunalul Constanța acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între DNA și Mihaela Dobrescu 12.08.2026
Doliu în magistratură! A murit un fost procuror: Dumnezeu să o odihnească!

Justiție

Doliu în magistratură! A murit un fost procuror: Dumnezeu să o odihnească! 12.08.2026
Proces pentru gunoaiele din Cernavodă! Lovitură grea în instanță pentru Utilități Publice Gospodaria Comunală SRL! La mijloc, un munte de bani. Vezi aici decizia judecătorilor

Justiție

Proces pentru gunoaiele din Cernavodă! Lovitură grea în instanță pentru Utilități Publice Gospodaria Comunală SRL! La mijloc, un munte de bani. Vezi aici decizia judecătorilor 12.08.2026
Țările membre NATO, întâlnire după recentele încălcări ale spațiului aerian în România și Polonia: NATO este pregătită să descurajeze și să se apere împotriva oricărei agresiuni

Externe

Țările membre NATO, întâlnire după recentele încălcări ale spațiului aerian în România și Polonia: NATO este pregătită să descurajeze și să se apere împotriva oricărei agresiuni 12.08.2026
VIDEO ISU Tulcea trimite ajutoare! Incendiu de AMPLOARE la iesirea din Lumina spre Navodari, în zona Peninsula! A luat foc centrul de colectare a maselor plastice

Știrile zilei

VIDEO ISU Tulcea trimite ajutoare! Incendiu de AMPLOARE la iesirea din Lumina spre Navodari, în zona Peninsula! A luat foc centrul de colectare a maselor plastice 12.08.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.