za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Procesul pentru ședințele cu prezență fizică la Consiliul Local Constanța, AMÂNAT pentru anul viitor! Când va avea loc următoarea înfățișare

Procesul pentru ședințele cu prezență fizică la Consiliul Local Constanța, AMÂNAT pentru anul viitor! Când va avea loc următoarea înfățișare

Procesul pentru ședințele cu prezență fizică la Consiliul Local Constanța, AMÂNAT pentru anul viitor! Când va avea loc următoarea înfățișare

Justiție

29.11.2025

De către Cecilia Zagoneanu

Procesul care ar putea însemna finalul ședințelor de la Consiliul Local Constanța cu prezență exclusiv online a fost amânat de judecătorii Curții de Apel!

Motivul care a stat la baza amânării procesului este reprezentat de o cerere de amânare formulată în cauză.

În aceste condiții, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții au stabilit data următoarei înfățișări în proces tocmai anul viitor, în luna februarie.

Astfel, procesul pentru ședințele cu prezență fizică la Consiliul Local Constanța este așteptat să se judece la data de 12 februarie 2025, de la ora 10.00.

Regulamentul de funcționare adoptat de Consiliul Local Constanța, atacat în instanță

Amintim, în speță, este vorba despre recursului declarat de Consiliul Local Constanța împotriva hotărârii luate de Tribunalul Constanța, astfel că acum judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel sunt cei care vor avea ultimul cuvânt în cauză.

La rândul său, fostul city manager, actual consilier local independent Felicia Ovanesian, cea care a intentat procesul pentru desfășurarea ședințelor cu prezență fizică la Consiliul Local Constanța, a declarat, de asemenea, recurs, solicitând ca acțiunea sa să fie admisă pentru toate motivele prezentate în cererea de chemare în judecată.

Decizia așteptată de la Curtea de Apel în acest proces este cu atât mai importantă cu cât, nu mai departe de acum câteva zile, aceeași instanță a casat definitiv o hotărâre anterioară a Tribunalului, luată într-un proces separat, prin care primarul Constanței era obligat la convocarea cu prezență fizică a ședințelor de la Consiliul Local Constanța, detalii, aici.

Pentru a reveni la acțiunea ce va fi analizată anul viitor, este vorba despre dosarul cu indicativul 2553/118/2025, ce cuprinde recursul declarat de Consiliul Local Constanța în procesul deschis inițial de consilierul local Felicia Ovanesian împotriva Regulamentului de funcționare a consiliului.

proces Consiliul Local Constanța

ste vorba despre procesul deschis de fostul city manager, actual consilier local Felicia Ovanesian pentru anularea, respectiv suspendarea hotărârii Consilliului Local Constanța prin care a fost adoptat Regulamentul de funcționare a acestuia.

Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a unui act administrativ, respectiv, de suspendare a executării acestuia, fiind vorba, așa cum precizam mai sus, despre HCLM Constanța nr. 67/2025, ce vizează aleșii locali.

Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, HCLM Constanța nr. 67 din 28 februarie 2025 vizează „aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Constanța“.

Aleșii locali au stabilit modalitatea de desfășurare a ședințelor

Alineatele (4) – (10) din Articolul 27 al HCL contestate, ce vizează „desfășurarea ședințelor consiliului local“, detaliază modul în care ar trebui să se realizeze accesul publicului, dar și înscrierea la luarea cuvântului în cadrul ședințelor desfășurate online.

Minuta hotărârii primei instanțe

Iată minuta hotărârii primei instanțe din procesul ce vizează modalitatea de întrunire a consilierilor locali:

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Ovanesian Felicia Nadina, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții accesoriu Florin Daniel Cocargeanu, Cătălin Florin Iacob și Edward Ilyus Nedelcu, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

Constată nulitatea actului administrativ constând în HCLM Constanţa nr. 67/2025, adoptată de Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

Dispune suspendarea efectelor HCLM Constanţa nr. 67/2025, adoptată de Consiliul Local al Municipiului Constanţa, până la soluționarea definitivă a cererii privind anularea acesteia, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. ds.2553/118/2025.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Tribunalul Constanţa.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 09.09.2025“

Proces-sedinte-CL

Hotărârea Tribunalului fusese luată în primă instanță, astfel că a fost atacată în recurs de Consiliul Local Constanța, după cum am precizat mai sus, dar și de consilierul local Felicia Ovanesian.

Din motivarea hotărârii Tribunalului, atacată la Curtea de Apel

În motivarea Hotărârii 1039/2025 a Tribunalului Constanța, ce a permis reluarea ședințelor cu prezență fizică, astfel cum a fost cea de joi, 25 septembrie 2025, judecătorii au vorbit, printre altele, despre faptul că regulamentul suspendat nu ar fi fost motivat în conformitate cu prevederile și cerințele legale în vigoare.

Conform judecătorilor, „instanța reține lipsa unei motivări în fapt reale, ci cel mult a indicării unui argument pur formal, fără legătură cu conținutul concret“.

„Mai mult decât atât, instanța reține că inclusiv în cuprinsul întâmpinării s-a făcut referire la existența unei motivări care justifică în mod clar raționamentul/cuprinde elemente clare care justifică necesitatea reglementării, însă aceste elemente nu reprezintă decât simple generalități, câtă vreme nici în mod minimal nu este evidențiată o motivare în fapt privind conținutul concret al actului administrativ contestat“, au spus judecătorii.

„Prin urmare, pentru motivele de fapt și de drept expuse, instanța reține că nemotivarea în fapt a HCLM Constanţa nr. 67/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local al municipiului Constanţa atrage nulitatea acestui act administrativ“, au explicat magistrații.

Judecătorii au mai spus și că „instanța reține că pârâtul nu a îndeplinit formalitățile prevăzute de art. 7 din legea nr. 52/2003, precum și că avea obligația de a le îndeplini, întrucât, contrar afirmațiilor sale, actul administrativ contestat, respectiv HCLM Constanţa nr. 67/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local al municipiului Constanţa are caracter normativ, iar nu individual, întrucât, pe de o parte, se adresează în mod nedeterminat și impersonal categoriei consilierilor locali ai municipiului Constanța, pentru o perioadă nedeterminată, putând fi valabil și ulterior încetării mandatului consilierilor locali din prezent și începerii unui nou mandat de către alți consilieri locali, iar pe de altă parte, cuprinde numeroase dispoziții normative de interes general care privesc toți cetățenii municipiului Constanța, inclusiv cele care privesc modalitatea acestora de a putea participa la ședințele comisiilor de specialitate ale consiliului local“.

„Mai mult decât atât, dispozițiile cuprinse în regulamentul contestat nu vizează atribuții, drepturi sau obligații care îi vizează exclusiv pe consilierii locali, în mod distinct individualizați prin nume și prenume la un moment dat, ci, cu titlu general, pe toți consilierii locali ai municipiului Constanța, iar în mod suplimentar, actul administrativ contestat vizează modul în care aceștia își îndeplinesc atribuțiile față de cetățeni, precum și proceduri care prezintă interes direct pentru toți cetățenii municipiului Constanța“, se mai precizează în motivarea deciziei judecătorilor de la Tribunal.

Conform acestora, „respectarea procedurii de adoptare a unui act administrativ reprezintă una dintre condițiile de legalitate a acestuia, iar sancțiunea ce intervine în lipsa unei astfel de condiții este nulitatea actului administrativ“.

În motivarea hotărârii se mai precizează că „având în vedere că instanța reține încălcarea de către pârât a unor dispoziții legale esențiale ale actului administrativ contestat, referitoare la motivarea în fapt a acestuia, precum și la respectarea transparenței decizionale, rezultă că există temeiuri solide în vederea constatării nulității HCLM Constanţa nr. 67/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local al municipiului Constanţa. În lipsa îndeplinirii acestor condiții minimale, de bază, ale actului administrativ contestat, instanța reține a fi superfluă analiza celorlalte critici subsecvente de nelegalitate“.

„Pe cale de consecință, Tribunalul va constata nulitatea HCLM Constanţa nr. 67/2025 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local al municipiului Constanţa“, au spus judecătorii.

Acum, însă, rămâne de văzut dacă această hotărâre va fi menținută de Curtea de Apel, în recurs.

În întreg acest context, decizia pe care o va lua Curtea de Apel în recurs este cu atât mai importantă cu cât va fi definitivă și va influența toate ședințele viitoare ale Consiliului Local Constanța.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată

Sursa foto: Youtube.com

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

UPDATE Consiliul Local Constanța, convocat în ședință extraordinară de îndată, pe 3 decembrie: un singur proiect pe ordinea de zi!

Etichete:

  • Consiliul Local Constanta
  • ședințe online Consiliul Local Constanța
  • Felicia Ovanesian proces Consiliul Local Constanța
  • proces Consiliul Local Constanța ședințe de consiliu
Articole similare

Administrație locală

Judecătorii decid ASTĂZI dacă anulează compensarea banilor plătiți pentru taxa auto din Constanța! Hotărârea Tribunalului, așteptată de la începutu... 31.07.2026

Toți proprietarii de mașini din Constanța care au achitat taxa auto de 200 de lei în cursul anului 2025 și care încă nu și-au recuperat banii sunt astăzi, 31 iulie 2026, cu ochii pe Tribunalul Constanța! Judecătorii Secției de Contencios administrativ …

Economie

Dreptul de administrare al Damen Mangalia, în atenția judecătorilor! Ce s-a întâmplat în proces 31.07.2026

Procesul care vizează dreptul de administrare al Damen Shipyards Mangalia SA, compania în faliment care operează Șantierul Naval Mangalia, face pași înainte la Cutea de Apel Constanța. Amintim, cazul a ajuns la Curtea de Apel după ce grupul olandez Damen Holding …

Justiție

Curtea de Apel Constanța, anunț IMPORTANT în dosarul bărbatului care s-ar fi dat drept șeful procurorilor europeni din România! Acuzații DNA 31.07.2026

Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța fac un anunț important în dosarul bărbatului care s-ar fi dat drept șef al procurorilor europeni din România! Este vorba despre Mihail Cristinel Militaru, fost cadrul în Ministerul Apărării Naționale, suspectat că ar fi …

De la același autor

Administrație locală

Judecătorii decid ASTĂZI dacă anulează compensarea banilor plătiți pentru taxa auto din Constanța! Hotărârea Tribunalului, așteptată de la începutu... 31.07.2026

Toți proprietarii de mașini din Constanța care au achitat taxa auto de 200 de lei în cursul anului 2025 și care încă nu și-au recuperat banii sunt astăzi, 31 iulie 2026, cu ochii pe Tribunalul Constanța! Judecătorii Secției de Contencios administrativ …

Economie

Dreptul de administrare al Damen Mangalia, în atenția judecătorilor! Ce s-a întâmplat în proces 31.07.2026

Procesul care vizează dreptul de administrare al Damen Shipyards Mangalia SA, compania în faliment care operează Șantierul Naval Mangalia, face pași înainte la Cutea de Apel Constanța. Amintim, cazul a ajuns la Curtea de Apel după ce grupul olandez Damen Holding …

Știrile zilei

FOTO VIDEO Imagini TERIBILE pe DN2A, aproape de Hârșova! Iată ce a rămas din cisterna plină de combustibil ce a ars la o aruncătură de băț de benzi... 30.07.2026

Imagini incredibile pot fi văzute în aceste zile la Hârșova, aproape de intrarea în oraș, acolo unde o cisternă încărcată cu combustibil a luat foc în urma unui accident rutier și a ars ca o torță, chiar la o aruncătură …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Judecătorii decid ASTĂZI dacă anulează compensarea banilor plătiți pentru taxa auto din Constanța! Hotărârea Tribunalului, așteptată de la începutul lunii

Administrație locală

Judecătorii decid ASTĂZI dacă anulează compensarea banilor plătiți pentru taxa auto din Constanța! Hotărârea Tribunalului, așteptată de la începutul lunii 31.07.2026
Dreptul de administrare al Damen Mangalia, în atenția judecătorilor! Ce s-a întâmplat în proces

Economie

Dreptul de administrare al Damen Mangalia, în atenția judecătorilor! Ce s-a întâmplat în proces 31.07.2026
Curtea de Apel Constanța, anunț IMPORTANT în dosarul bărbatului care s-ar fi dat drept șeful procurorilor europeni din România! Acuzații DNA

Justiție

Curtea de Apel Constanța, anunț IMPORTANT în dosarul bărbatului care s-ar fi dat drept șeful procurorilor europeni din România! Acuzații DNA 31.07.2026
Dragoș Poteleanu, fostul director CJAS Constanța, cere daune 80 de mii de euro din cauza condițiilor din penitenciar! Când se va decide totul

Justiție

Dragoș Poteleanu, fostul director CJAS Constanța, cere daune 80 de mii de euro din cauza condițiilor din penitenciar! Când se va decide totul 31.07.2026
VIDEO Primele imagini cu pilotul-erou al aeronavei F-16, care a doborât două drone: Poate nu ne vedeți, dar noi vă protejăm

Știrile zilei

VIDEO Primele imagini cu pilotul-erou al aeronavei F-16, care a doborât două drone: Poate nu ne vedeți, dar noi vă protejăm 30.07.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.