Procesul Șacalului, judecat pentru crimele care au îngrozit Constanța, la final! Avocatul Cuculis: Am cerut condamnarea pe viață și daune de 1,2 milioane de euro

Justiție
Procesul în care individul cunoscut drept Șacalul, pe numele real Nicolae Mitrea, arestat în urmă cu doi ani, este judecat pentru crimele care au îngrozit Constanța și întreg județul, a ajuns la final, magistrații Secției Penale a Tribunalului Constanța retrăgându-se pentru deliberări.
Astăzi, 2 octombrie 2026, la Tribunalul Constanța s-a desfășurat ultimul termen în procesul Șacalului, iar cazul a fost judecat, magistrații ascultând pledoariile avocaților în cauză, acuzațiile aduse de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța, dar și ultimul cuvânt adresat instanței de către acuzați.
Avocatul Adrian Cuculus, reprezentat legal în acest proces al familiilor victimelor, a explicat că verdictul în cauză a fost amânat pentru data de 11 noiembrie 2026.
«Astăzi, la Tribunalul Constanța, a avut loc ultimul termen de judecată din procesul „Șacalului”, acuzat că a omorât mai multe victime, după ce le-a și exploatat.
În reprezentarea familiilor victimelor, am solicitat condamnarea acestuia la închisoare pe viață și plata unor daune morale de 1,2 milioane de euro.
Amintesc că una dintre particularitățile acestui caz, pe lângă faptul că se adaugă la șirul lung de femicide din România, este aceea că Șacalul își alegea victimele de pe internet, apoi le chema la el. După ce întrețineau relații sexuale, le suprima viața și le fura bunurile.
Pronunțarea în dosar a fost amânată pentru data de 11 noiembrie a.c.», a conchis avocatul Adrian Cuculis.
Amintim, în proces este judecată și Elena, iubita Șacalului, suspectată că nu ar fi înștiințat de îndată autoritățile despre presupusa ucidere a uneia dintre victime.
De asemenea, în acest dosar, pe lângă cei doi inculpați majori, Șacalul și Elena, s-a dispus trimiterea în judecată şi a unui inculpat minor, fiul Elenei, pentru presupusa implicarea în activităţile celor doi inculpaţi majori, însă interesul superior al oricărui minor, alături de dreptul acestuia la dezvoltare şi educare nu permit mediatizarea datelor legate de acesta.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







