za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » S-a fixat termenul și pentru a 3-a contestație pe vânzarea Damen Mangalia! Vezi aici când începe procesul

S-a fixat termenul și pentru a 3-a contestație pe vânzarea Damen Mangalia! Vezi aici când începe procesul

S-a fixat termenul și pentru a 3-a contestație pe vânzarea Damen Mangalia! Vezi aici când începe procesul

Justiție

02.07.2026

De către Cecilia Zagoneanu

Anunț important de la judecătorii din Constanța în ce privește vânzarea Șantierului Naval Mangalia, operat de compania aflată în faliment Damen Shipyards Mangalia SA!

Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, magistrații de la Tribunalul Constanța, Secția a II-a Civilă a instanței, au anunțat că și cea de-a treia contestație formulată de o companie privată împotriva strategiei de vânzare care prevede vânzarea Șantierului Naval Mangalia în minim șase luni a parcurs procedura prealabilă.

Astfel, dosarul desprins din dosarul-mamă privind insolvența / falimentul Damen Shipyards Mangalia Sa, dosar în care este cuprinsă contestația formulată împotriva strategiei de vânzare a Șantierului Naval Mangalia propusă și agreată de grupul olandez Damen, a fost repartizat unei ședințe de judecată, prim termen pentru analizarea contestației fiind stabilit după vacanța judecătorească, în această toamnă.

Mai exact, contestația formulată de compania privată se va judeca la termenul din 28 septembrie 2026, în aceeași ședință în care vor fi analizate și cele două contestații anterioare ce vizează vânzarea Damen Mangalia, formulate de Statul Român prin Șantierul Naval 2 Mai SA – acționarul majoritar al Damen Shipyards Mangalia SA – și, respectiv, Agenția Națională de Administrare fiscală.

Amintim, la prima licitație organizată de lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia SA, CITR SPRL Filiala Constanța, pentru vânzarea activului funcțional Șantierul Naval Mangalia în conformitate cu strategia de vânzare propusă și agreată de grupul olandez Damen Holding BV – licitație publică cu strigare, cu prețul în urcare de la valoarea de pornire reprezentată de valoarea de piață a șantierului și cu desfășurarea a minim șase licitații în aceste condiții, cu frecvență lunară – nu s-au înscris investitori.

Cea de-a treia contestație împotriva vânzării Damen Mangalia

Dosarul în care compania privată a contestat vânzarea Șantierului Naval Mangalia în condițiile impuse și agreate de grupul Damen a fost înregistrat pe rolul Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța, la data de 4 iunie 2026, în aceeași zi în care fusese înregistrată contestația ANAF, cea formulată de Statul Român prin Șantierul Naval 2 Mai SA fiind prima înregistată, la data de 3 iunie.

Contestația a primit indicativul 3753/118/2024/a57, fiind practic un dosar desprins din dosarul-mamă cuprinzând insolvența / falimentul companiei Damen Shipyards Mangalia SA.

Așa cum precizam mai sus, judecătorul-sindic a fixat data primei înfățișări în dosar, urmând ca această contestație să fie analizată la termenul din 28 septembrie 2026, ora 10.00.

Până atunci, însă, este posibil să fie mult prea târziu pentru cei aproape de 1.000 de ultimi angajați ai Șantierului Naval Mangalia, cei mai mulți dintre ei deja disponibilizați, iar ultimii 271 de salariați urmând, la rândul lor, să fie disponibilizația la mijlocul lunii iulie 2026.

Hotărârea pe care o va lua judecătorul-sindic de la Tribunalul Constanța cu privire la această contestație va putea fi ulterior atacată în apel, dosarul urmând să fie înaintat, în acest caz, instanței de control judiciar, respectiv, Curtea de Apel Constanța, care va lua decizia definitivă în proces.

Damen Mangalia Damen Shipyards Mangalia Vânzare Șantierul Naval Mangalia

Ce prevede Hotărârea Adunării Creditorilor Damen Shipyards Mangalia SA contestată

Redăm în continuare textul Hotărârii Nr. 1 a Adunării Creditorilor:

„HOTĂRÂREA NR. 1:

Cu un procent de 96,7700% din totalul creanțelor prezente cu drept de vot, Adunarea Creditorilor aprobă

(1) strategia din Raportul nr. 04/30.04.2026 privind strategia de valorificare modificată în sensul valorificării în bloc a Activului funcțional „Șantierul Naval Mangalia” prin organizarea a cel puțin 6 ședințe de licitație publică cu frecvență lunară și cu preț de pornire de 100% din valoarea de piață a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia, strategia astfel modificată fiind materializată în Raportul nr. 29/15.05.2026

și

(2) Regulamentul de vânzare aferent (respectiv prevederile generale ale Regulamentului nr. 05/30.04.2026 privind instrucțiunile de desfășurare a licitației de vânzare în bloc a acestui activ, care au fost reluate în integralitate în cuprinsul Regulamentului cuprinzând instrucțiunile de desfășurare a licitației de vânzare în bloc a activului funcțional nr. 30 din data 15.05.2026)“.

În Adunarea Creditorilor, Axel Telecom & Technologies SRL a transmis un vot negativ privind această strategie de vânzare agreată de grupul Damen.

Damen Mangalia ministrul Muncii Damen Shipyards Mangalia SA

Ce prevede strategia de vânzare a Șantierului Naval Mangalia propusă și agreată de grupul olandez Damen

Așa cum precizam și în edițiile anterioare, conform strategiei aprobate cu votul majoritar Damen în Adunarea Creditorilor din 26 mai 2026, s-au decis următoarele legat de vânzarea Damen Mangalia, valorificarea în bloc a Șantierului Naval Mangalia urmând să se facă astfel:

  • „prin organizarea a cel puțin șase ședințe de licitație publică cu frecvență lunară și cu preț de pornire de 100% din valoarea de piață a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia“.

Spus pe scurt, potrivit strategiei de vânzare agreate de Damen Holding BV și care a fost acum atacată în instanță de Statul Român, licitația publică va fi cu prețul în strigare, pornind de la valoarea de piață a șantierului, adică 184.045.760 de euro, urmând să fie cel puțin șase licitații cu frecvență lunară.

Astfel, ar urma ca vânzarea să dureze minim șase luni, în cazul în care licitațiile nu decurg în conformitate cu strategia de vânzare, anume, prețul să fie în urcare de la valoarea de piață, fiind făcută precizarea că Șantierul Naval Mangalia „nu se va adjudeca sub prețul de pornire al licitațiilor, activul putând fi adjudecat doar începând de la prețul de pornire al licitațiilor, chiar dacă la ședințele de licitație se va prezenta doar un singur ofertant care oferă prețul de pornire“.

Cifrele Axel Telecom & Technologies SRL

Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 6 iunie 2026, Axel Telecom & Technologies SRL a fost înființată în anul 2017, are sediul social în Constanța, pe strada Panait Moșoiu nr. 32-34 și se ocupă în principal de activități de telecomunicații prin rețele cu cablu, prin rețele fără cablu și prin satelit.

Asociați figurează Alexandru Ovidiu Bâlbă și compania Centrul Educațional Colibri SRL, primul fiind și administratorul.

În 2024, compania a declarat patru angajați, profit 142.923 de lei, datorii 187.971 de lei și cifra de afaceri 587.812 lei.

Cifre Axel Telecom & Technologies SRL Damen

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Vânzarea Damen: Statul Român și ANAF află abia în toamnă dacă se anulează strategia de vânzare agreată de Damen Olanda pentru Șantierul Naval Mangalia! Prima licitație ar urma să aibă loc ASTĂZI

Etichete:

  • Damen
  • Damen Mangalia
  • Damen Shipyards Mangalia
  • Șantierul Naval Mangalia
  • vânzarea Damen Mangalia
Articole similare

Justiție

Dosar la Curtea Supremă pentru moștenirea lui Francisc Lescovar, afaceristul care a modernizat Constanța acum 100 de ani! Ce au transmis judecătorii 02.07.2026

Dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Supremă de Justiție a României, ce vizează moștenirea din Constanța a lui Francisc Lescovcar, afaceristul care a modernizat orașul la începutul anilor 1900, în care primarul Constanței a fost dat …

Justiție

Zi decisivă în dosarul în care preotul Bărbulescu l-ar fi agresat pe Liviu Cristian Negoiță, fostul primar din Cernavodă! Ce se va întâmpla la Jude... 02.07.2026

Termen important azi, 2 iulie 2026, la Judecătoria Medgidia, în dosarul în care preotul Florian Bărbulescu l-ar fi agresat pe Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă! Conform portalului instanțelor de judecată, termenul de azi a fost stabilit pentru depunerea unui act …

Justiție

Portul Constanța, fără director financiar! Ce spune directorul general Mihai Teodorescu despre RELUAREA procedurii de selecție 02.07.2026

Portul Constanța, în căutarea unui director financiar, dubla doi! Compania Națională Administrația Porturilor Maritime S.A. (Port Constanța) derulează zilele acestea, pentru a doua oară de la începutul acestui an, procedura de selecţie a candidaţilor pentru funcția de director financiar al …

De la același autor

Justiție

Dosar la Curtea Supremă pentru moștenirea lui Francisc Lescovar, afaceristul care a modernizat Constanța acum 100 de ani! Ce au transmis judecătorii 02.07.2026

Dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Supremă de Justiție a României, ce vizează moștenirea din Constanța a lui Francisc Lescovcar, afaceristul care a modernizat orașul la începutul anilor 1900, în care primarul Constanței a fost dat …

Justiție

S-a fixat termenul și pentru a 3-a contestație pe vânzarea Damen Mangalia! Vezi aici când începe procesul 02.07.2026

Anunț important de la judecătorii din Constanța în ce privește vânzarea Șantierului Naval Mangalia, operat de compania aflată în faliment Damen Shipyards Mangalia SA! Potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, magistrații de la Tribunalul Constanța, Secția a II-a Civilă a …

Justiție

UPDATE OFICIAL Daniel Learciu, CONTESTAȚIE la Înalta Curte împotriva arestării preventive! Fostul consilier județean PSD Constanța atacă mandatul d... 01.07.2026

Contestația formulată de Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD Constanța și director al Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Constanța, împotriva mandatului de arestare preventivă pe 30 de zile emis în weekend pe numele său de judecătorii Curții …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Dosar la Curtea Supremă pentru moștenirea lui Francisc Lescovar, afaceristul care a modernizat Constanța acum 100 de ani! Ce au transmis judecătorii

Justiție

Dosar la Curtea Supremă pentru moștenirea lui Francisc Lescovar, afaceristul care a modernizat Constanța acum 100 de ani! Ce au transmis judecătorii 02.07.2026
Casa din Năvodari deținută de un constănțean, scoasă la licitație după desființarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare

Constanța Imobiliară

Casa din Năvodari deținută de un constănțean, scoasă la licitație după desființarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare 02.07.2026
Pensiune turistică cu 10 camere, pregătită în Limanu. Proiectul SC MOJO Yahting Club a primit undă verde de la Mediu

Constanța Imobiliară

Pensiune turistică cu 10 camere, pregătită în Limanu. Proiectul SC MOJO Yahting Club a primit undă verde de la Mediu 02.07.2026
Zi decisivă în dosarul în care preotul Bărbulescu l-ar fi agresat pe Liviu Cristian Negoiță, fostul primar din Cernavodă! Ce se va întâmpla la Judecătoria Medgidia

Justiție

Zi decisivă în dosarul în care preotul Bărbulescu l-ar fi agresat pe Liviu Cristian Negoiță, fostul primar din Cernavodă! Ce se va întâmpla la Judecătoria Medgidia 02.07.2026
Portul Constanța, fără director financiar! Ce spune directorul general Mihai Teodorescu despre RELUAREA procedurii de selecție

Justiție

Portul Constanța, fără director financiar! Ce spune directorul general Mihai Teodorescu despre RELUAREA procedurii de selecție 02.07.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.