Tragedie în Constanța! O mămică și două fetițe, SPULBERATE pe trecerea de pietoni. Șofer condamnat pentru ucidere din culpă și daune de sute de mii de euro

Justiție
Accident înfiorător în Constanța soluționat de magistrați prin condamnarea unui șofer (student) la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Tragedia a avut loc pe șoseaua Mangaliei, în fața centrului comercial Auchan City, în august 2022, atunci când, spun procurorii, un bărbat (B.S.) a condus un autoturism marca Skoda, pe șoseaua Mangaliei, dinspre localitatea Agigea către strada Pandurului.
Procurorii susțin că la marcajul pietonal din zona centrului comercial Auchan City, șoferul nu ar fi acordat prioritate și ar fi accidentat o femeie, care se angajase în traversarea străzii, din dreapta conducătorului auto, în dreptul indicatoarelor de trecere pentru pietoni, împreună cu fiicele sale, pe una o ținea de mână iar cealaltă se afla într-un cărucior), provocând astfel vătămarea corporală gravă a femeii şi ulterior decesul acesteia și vătămarea corporală a celor două minore.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care ieri, 29 mai 2025, a decis condamnarea șoferului la an și nouă luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Tot prin decizia de condamnare, Judecătoria Constanța a decis acordarea a 360.000 de euro cu titlu de daune.
Muncă neremunerată în folosul comunităţii
„Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constan?a sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Serviciul Public de Asistenţă Socială Căminul Pentru Persoane Vârstnice Constanța sau la Primăria/Consiliul Local al com. Crucea, jud. Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile“, se mai arată în minuta Judecătoriei Constanța.
Fragmente din motivarea Judecătoriei Constanța – șoferul, distras de un semnal al sistemului de alimentare cu gaz al autovehiculului
În motivarea deciziei, Judecătoria Constanța reține, printre altele, că „împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, relevate de faptul că inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, iar din cauza neglijenţei a nesocotit prudenţa pe care trebuia să o manifeste ȋn apropierea trecerii de pietoni, cauzând decesul regretabil al numitei (…), angajată ȋn traversarea trecerii“.
Instanța mai reține că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, având în vedere că nu a fost atent şi s-a lăsat distras de un semnal al sistemului de alimentare cu gaz al autovehiculului.
Referitor la conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, instanţa observă, totuşi, că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei încă din cursul urmăririi penale, nu s-a sustras cercetărilor, a manifestat o atitudine sinceră și profundă de regret.
În ceea ce priveşte nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, se constată că inculpatul este cetățean român, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii medii, student.
Judecătorii apreciază că o pedeapsă cu închisoarea de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni este suficientă pentru a-şi atinge scopul educativ şi represiv.
Totodată, instanţa a concluzionat că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenţie.
Instanţa a apreciat că scopul şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de exemplaritate şi de reeducare ale pedepsei, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc şi fără privarea de libertate, dând posibilitatea inculpatului să reflecteze asupra propriului comportament raportat la relaţiile sociale pe care le-a încălcat prin săvârşirea infracţiunii.
Decizia nu este una definitivă, aceasta putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
VIDEO Martor al accidentului de pe strada Răscoalei: Șoferul murea dacă nu deschideam ușa






