Tragedie în Portul Constanța! Curtea de Apel închide dosarul celebrei firme Opal Construct SRL, acuzată de ucidere din culpă. Iată când se va anunța decizia finală

Justiție
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța sunt pregătiți să anunțe decizia finală în dosarul în care cunoscuta firmă SC Opal Construct SRL este acuzată de ucidere din culpă, cauză în care, de altfel, a fost condamnată în primă instanță, de Judecătoria Constanța la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 50.000 lei (200 zile-amendă x 250 lei suma corespunzătoare unei zile-amendă).
Conform datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Curtea de Apel Constanța se va pronunța definitiv în acest dosar la data de 8 august 2025.

Dosarul vizează un accident mortal înregistrat în Portul Constanța, în decembrie 2019.
Amintim că tot în acest dosar a mai fost condamnat, tot pentru ucidere din culpă, Călin Radu, asociat și administrator al Opal Construct SRL, conform datelor furnizate de site-ul listafirme.ro.
Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, „în calitate de administrator al firmei inculpate, „având îndatorirea de a lua măsuri legale de sănătate şi securitate în muncă, inculpatul (…) nu a luat aceste măsuri, acordând prin Decizia nr. (…)/10.04.2019 atribuţii de stivuitorist în cadrul societăţii lui (…), angajat în funcţia de mecanic, cunoscând că acesta nu este autorizat de către Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), încălcând astfel prevederile art. 38 din prescripţiile tehnice PT R1-20110 şi art. 13 lit. i) din Legea (…) a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 7 alin. 4 lit c) din Legea 319/2006“.
„Urmare a deciziei sus-menţionate, în data de 09.12.2019, în jurul orei 17:30, (…), angajat al inculpatei (…) SRL, aflându-se în timpul serviciului şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (alcoolemie de 0,29 g %0), a condus un stivuitor în incinta (…) SA din Portul Constanţa, iar în timpul efectuării manevrei de mers înapoi a căzut în apa mării, în zona danei 79. În urma accidentului de muncă victima a decedat, prin înecare, cadavrul său fiind recuperat din apa la data de 19.12.2019, în dreptul danei 78 a Portului Constanța, de către salvatorii din cadrul Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare“, tot potrivit procurorilor.
Așa cum arătam și mai sus, Judecătoria Constanța a decis în primă instanță condamnarea celor doi inculpați pentru ucidere din culpă, însă a încetat procesul penal cu privire la infracțiunea de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Judecătoria Constanța a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpații, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 15.000 euro (în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății), cu titlu de daune morale.
Decizia a fost contestată la instanța superioară.
Acum, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Potrivit listafirme.ro, site consultat la data de 24 iunie 2025, SC Opal Construct SRL este administrată de Călin Radu, iar ca asociați apar Grădinaru Bogdan Nicolae (70%) și Călin Radu (30%).
SC Opal Construct SRL este specializată în lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidentiale, iar pentru anul 2024 a declarat o cifră de afaceri de 171. 850 de lei și o pierdere de 371.704 de lei.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Foto cu rol ilustrativ.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și






