UPDATE DOCUMENT Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la acțiuni contra ordinii constituționale

Justiție
Călin Georgescu a fost trimis în judecată marți în dosarul în care este acuzat că ar fi plănuit destabilizarea României, cu sprijinul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după anularea primului scrutin prezidențial prin decizia CCR din 6 decembrie, potrivit unor surse judiciare citate de antena3.ro
Tot conform sursei, Georgescu va fi judecat pentru complicitate la acțiuni contra ordinii constituționale, faptă pentru care riscă până la 10 ani de închisoare.
De asemenea, tot în acest dosar sunt trimise în judecată, în total 22 de persoane, printre care și Horațiu Potra, considerat liderul grupului paramilitar.
Sursa foto: Facebook
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
UPDATE:
Procurorul general al României, Alex Florența, confirmă trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu.
„A fost înregistrat la Curtea de Apel București un dosar penal în care sunt 22 de inculpați, inclusiv Călin Georgescu”, a spus acesta, în cadrul unei conferințe de presă, în care au fost prezentate concluziile anchetei despre războiul hibrid dus de Rusia în România.
UPDATE
Comunciatul procurorilor poate fi citit integral accesând documentul atașat.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, făcut complice la două infracțiuni






