Valoarea de piață a Șantierului Naval Mangalia, diminuată cu 10 MILIOANE de euro, spune o companie privată! Vânzarea Damen Mangalia, contestată

Justiție
Valoarea de piață a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia, operat de compania falimentară Damen Shipyards Mangalia SA, ar fi fost diminuată cu 10 milioane de euro, spune o societate privată, creditoare a operatorului falimentar, în contestația adresată Tribunalului Constanța cu privire la vânzarea Damen Mangalia!
Mai exact, potrivit surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, vânzarea Damen Mangalia a fost atacată de societatea privată inclusiv prin prisma valorii de piață a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia.
În speță, este vorba despre contestația formluată de compania privată Axel Telecom & Technologies SRL împotriva hotărârii Adunării Creditorilor din 26 mai 2026, contestație ce a primit la Tribunalul Constanța indicativul 3753/118/2024/a57, fiind practic un dosar desprins din dosarul-mamă cuprinzând insolvența / falimentul companiei Damen Shipyards Mangalia SA
După cum vom arăta mai jos, în contestația înaintată Tribunalului Constanța, reprezentanții societății private Axel Telecom & Technologies SRL au arătat, printre altele, următoarele:
„Apreciem că lichidatorul judiciar a informat în mod eronat adunarea creditorilor cu privire la valoarea de piaȚĂ a activului funcțional, această valoare fiind diminuată într-o manieră dolosivă cu cel puțin 10.000.000 euro. Aceasta constatare a noastră se referă strict doar la stocuri, prejudiciind astfel intereselor participanților la procedura falimentului“.
Acest aspect a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Constanța prin contestația formulată, instanța urmând să analizeze contestația Axel Telecom & Technologies SRL după vacanța judecătorească, la data de 28 septembrie 2026.
Hotărârea pe care o va lua judecătorul-sindic de la Tribunalul Constanța cu privire la această contestație va putea fi ulterior atacată în apel, dosarul urmând să fie înaintat, în acest caz, instanței de control judiciar, respectiv, Curtea de Apel Constanța, care va lua decizia definitivă în proces.

Conform surselor oficiale consultate, în contestația formulată de societatea privată Axel Telecom & Technologies SRL se precizează, printre altele, următoarele:
„Din analiza valorilor stocurilor prezentate în Procesul verbal de inventariere din 30.04.2026 indicate pe coloana «Sold liste inventar» comparativ cu valorile prezentate în fişierul anexa «0. Anexa_SV 04_30.04.2026_all-documentație – documentație anexă» al adunarii creditorilor din data de 26.05.2026 rezultă urmatoarele:
- Stocuri cf. Tabel PV inventar 30.04.2026
- Stocuri cf. fisier anexa la adunare 30.04.2026 = 66.608.590,25 lei (1.100.319+1.895.054+56.629 euro val. de piață) = 3.052.000 euro“
În continuare, reprezentanții companiei private au precizat:
„Arătăm faptul ca nu ne este cunoscut cursul leu/euro în baza căruia s-au prezentat valorile de piață și cele de lichidare, dar luând în considerare un curs valutar de 5,1417 lei/euro la data de 30.04.2026, rezultă o valoare de piață a stocurilor prezentată de administratorul judiciar de 15.692.478, 68 lei.
Prin comparație cu valoarea stocurilor prezentată de către acesta în PV inventariere din data de 30.04.2026 (66.608.590,25 lei) rezultă o valoare nejustificată de 50.619.111,57 lei. Această diferență de valoare se află în patrimoniul DSMa, conform inventarierii presupus a fi efectuate de catre lichidatorul judiciar și neinclusă în valoarea de început a licitațiilor de 184.045.760,63 euro propusă de lichidatorul judiciar în strategia de valorificare supusă aprobării adunării creditorilor.
Apreciem că lichidatorul judiciar a informat în mod eronat adunarea creditorilor cu privire la valoarea de piață a activului funcțional, această valoare fiind diminuată într-o manieră dolosivă cu cel puțin 10.000.000 euro. Aceasta constatare a noastră se referă strict doar la stocuri, prejudiciind astfel intereselor participanților la procedura falimentului“.
Tot în contestația înaintată Tribunalului Constanța, reprezentanții creditorului privat al Damen Shipyards Mangalia SA au atras atenția și asupra faptului că un risc al strategiei de valorificare este reprezentat de faptul că forța de muncă, ce ar urma să fie disponibilizată începând chiar de la mijlocul lunii iulie, ar putea să nu revină prea repede în șantier, dat fiind că oamenii își vor găsi alte locuri de muncă.
Se menționează în contestația formulată că:
„Prin strategia de valorificare propusă şi supusă aprobării, lichidatorul judiciar afectează atât interesele creditorilor, patrimoniul fiind afectat de cheltuielile de conservare şi pază, precum şi interesele autorităților privind implementarea programelor guvernamentale asumate prin SAFE.
De asemenea, un risc major al actualei strategii de valorificare propusă de CITR este acela că forța de muncă disponibilizată incepand cu data de 15.07.2026 nu va reveni prea repede în santier ulterior vanzarii activului la o data viitoare incertă deoarece salariații îşi vor găsi alte locuri de muncă.
Pe cale de consecință, avem serioase rezerve asupra modului în care inventarierea patrimoniului a fost efectuata, lichidatorul judiciar supunând adunării creditorilor o strategie de valorificare în baza unor date nereale, mulțumindu-se să preia valoarea de piață din Raportul de evaluare din data de 25.04.2025 şi fără nicio legatură cu inventarierea obligatorie din perioada falimentului“.
Toate aceste aspecte prezentate în contestația formulată de societatea privată vor fi însă analizate de instanța de judecată, urmând ca judecătorul-sindic să aprecieze dacă se impune admiterea contestației și anularea hotărârii Adunării Creditorilor.

Amintim, în Adunarea Creditorilor în cadrul căreia a fost adoptată Strategia de vânzare a Damen Mangalia, Axel Telecom & Technologies SRL a transmis un vot negativ privind această strategie de vânzare agreată de grupul Damen.
La prima licitație organizată de lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia SA, CITR SPRL Filiala Constanța, pentru vânzarea activului funcțional Șantierul Naval Mangalia în conformitate cu strategia de vânzare propusă și agreată de grupul olandez Damen Holding BV – licitație publică cu strigare, cu prețul în urcare de la valoarea de pornire reprezentată de valoarea de piață a șantierului și cu desfășurarea a minim șase licitații în aceste condiții, cu frecvență lunară – nu s-au înscris investitori.
Cea de-a doua licitație pentru vânzarea Damen Mangalia a fost anunțată de lichidatorul judiciar pentru data de 29 iulie 2026, la ora 15.00.
Ce prevede Hotărârea Adunării Creditorilor Damen Shipyards Mangalia SA contestată
Redăm în continuare textul Hotărârii Nr. 1 a Adunării Creditorilor:
„HOTĂRÂREA NR. 1:
Cu un procent de 96,7700% din totalul creanțelor prezente cu drept de vot, Adunarea Creditorilor aprobă
(1) strategia din Raportul nr. 04/30.04.2026 privind strategia de valorificare modificată în sensul valorificării în bloc a Activului funcțional „Șantierul Naval Mangalia” prin organizarea a cel puțin 6 ședințe de licitație publică cu frecvență lunară și cu preț de pornire de 100% din valoarea de piață a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia, strategia astfel modificată fiind materializată în Raportul nr. 29/15.05.2026
și
(2) Regulamentul de vânzare aferent (respectiv prevederile generale ale Regulamentului nr. 05/30.04.2026 privind instrucțiunile de desfășurare a licitației de vânzare în bloc a acestui activ, care au fost reluate în integralitate în cuprinsul Regulamentului cuprinzând instrucțiunile de desfășurare a licitației de vânzare în bloc a activului funcțional nr. 30 din data 15.05.2026)“.
În Adunarea Creditorilor, Axel Telecom & Technologies SRL a transmis un vot negativ privind această strategie de vânzare agreată de grupul Damen.

Ce prevede strategia de vânzare a Șantierului Naval Mangalia propusă și agreată de grupul olandez Damen
Așa cum precizam și în edițiile anterioare, conform strategiei aprobate cu votul majoritar Damen în Adunarea Creditorilor din 26 mai 2026, s-au decis următoarele legat de vânzarea Damen Mangalia, valorificarea în bloc a Șantierului Naval Mangalia urmând să se facă astfel:
- „prin organizarea a cel puțin șase ședințe de licitație publică cu frecvență lunară și cu preț de pornire de 100% din valoarea de piață a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia“.
Spus pe scurt, potrivit strategiei de vânzare agreate de Damen Holding BV și care a fost acum atacată în instanță de Statul Român, licitația publică va fi cu prețul în strigare, pornind de la valoarea de piață a șantierului, adică 184.045.760 de euro, urmând să fie cel puțin șase licitații cu frecvență lunară.
Astfel, ar urma ca vânzarea să dureze minim șase luni, în cazul în care licitațiile nu decurg în conformitate cu strategia de vânzare, anume, prețul să fie în urcare de la valoarea de piață, fiind făcută precizarea că Șantierul Naval Mangalia „nu se va adjudeca sub prețul de pornire al licitațiilor, activul putând fi adjudecat doar începând de la prețul de pornire al licitațiilor, chiar dacă la ședințele de licitație se va prezenta doar un singur ofertant care oferă prețul de pornire“.
Cifrele Axel Telecom & Technologies SRL
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 6 iunie 2026, Axel Telecom & Technologies SRL a fost înființată în anul 2017, are sediul social în Constanța, pe strada Panait Moșoiu nr. 32-34 și se ocupă în principal de activități de telecomunicații prin rețele cu cablu, prin rețele fără cablu și prin satelit.
Asociați figurează Alexandru Ovidiu Bâlbă și compania Centrul Educațional Colibri SRL, primul fiind și administratorul.
În 2024, compania a declarat patru angajați, profit 142.923 de lei, datorii 187.971 de lei și cifra de afaceri 587.812 lei.

OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






