VIDEO Arestare la 6 ani după achitare! Bogdan Vâlsan, fostul șef al Operațiunilor Vamale Constanța, din nou în colimatorul DNA. Care sunt noile acuzații

Justiție
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis joi, 14 mai 2026, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, atât a lui Vîlsan Bogdan, cât și a lui Suliman Diner, inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța! Cei doi sunt cercetați de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Serviciul Teritorial Constanța.
Suliman Diner este acuzat de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale), iar Vîlsan Bogdan de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).
Vîlsan Bogdan nu se află pentru prima dată în atenția magistraților!
În august 2015, Vîlsan Bogdan, pe atunci în calitate de director executiv în cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Constanța, la data presupuselor fapte, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
După aproape 6 ani, prin decizia penală nr. 20 din 08.01.2020, Curtea de Apel Constanța a dispus achitarea definitivă a lui Vîlsan Bogdan pentru infracțiunea de abuz în serviciu, judecătorii ajungând la concluzia că fapta imputată nu este prevăzută de legea penală.
Revenind la noul dosar, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o altă persoană (G.G.), reprezentant al unei societăți comerciale, pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de dare de mită.

Conform DNA, în ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„În perioada noiembrie – decembrie 2025, la intervale diferite de timp, inculpatul Suliman Diner în calitate de inspector vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța ar fi primit, în mod direct, sume de bani pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.
Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare care solicitau efectuarea unor operațiuni de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.
Din totalul acestor sume, inculpatul Suliman Diner a remis, la rândul său, suma de 17.900 de dolari americani și 29.800 de lei unui colaborator cu identitate atribuită din cauză, care își desfășoară activitatea în domeniul portuar.
Ulterior, sumele de bani menționate anterior au fost predate organelor de cercetare penală de către colaborator.
La data de 09 aprilie 2026, inculpatul Suliman Diner ar fi primit de la inculpatul G.G. suma de 6.500 de lei, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, referitoare la operațiuni de vămuire solicitate în luna martie 2026 de societatea al cărei reprezentant este inculpatul G.G.
Suma de bani ar fi fost remisă de inculpatul G.G. prin plasarea acesteia în autoturismul personal al inculpatului Suliman Diner.
În perioada ianuarie – aprilie 2026, inculpatul Suliman Diner ar fi primit, în mod direct, sume de bani necuantificate, pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.
Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare care solicitau efectuarea unor operațiuni de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, iar la data de 26 aprilie 2026, din sumele astfel primite, inculpatul Suliman Diner ar fi remis suma de 10.000 de lei inspectorului vamal Vîlsan Bogdan, pentru acesta, precum și pentru ca o parte din sumă să fie distribuită și altor persoane din cadrul Biroului Vamal.
Totodată, în cursul lunii februarie 2026, inculpatul Vîlsan Bogdan ar fi pretins, în mod direct, de la reprezentantul unor persoane juridice, sume de bani în cuantum de 200 de dolari americani/container, pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru efectuarea cu celeritate a operațiunilor de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor din data de 13 mai 2026, la domiciliul inculpatului Suliman Diner au fost identificate sumele de 73.626 de dolari americani și 147.780 de lei, acestea fiind ridicate în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurător.
Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

În referire la dosarul din 2015, Vîlsan Bogdan, fost director executiv în cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Constanța, a fost acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Tot în acest dosar a mai fost trimis în judecată Albescu Ioan Silviu, administrator al SC Mad Expert Intl SRL, la data presupusei fapte, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de folosire de acte falsificate (2 infracțiuni) și evaziune fiscală, iar SC Mad Expert Intl SRL a fost suspectată de folosire de acte falsificate (2 infracțiuni) și de evaziune fiscală.
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„La datele de 23 respectiv 29 decembrie 2011, cu ocazia și sub aparența falsă a efectuării a două operațiuni de aprovizionare a două nave cu cantitatea totală de 74,866 tone motorină, în valoare totală de 80.480,95 USD, inculpații Albescu Ioan Silviu și SC Mad Expert Intl SRL au derulat operațiuni comerciale fără a le înregistra în contabilitatea societății și fără a calcula și declara la termen impozitele și taxele aferente acestor operațiuni, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată și accizelor pentru produse energetice.
Acest lucru a fost posibil prin schimbarea destinației inițiale a produselor energetice sustrase de sub supraveghere vamală din antrepozitul vamal de depozitare și comercializarea acestora pe piața internă fără plata obligațiilor fiscale, fără a deține atestatul de înregistrare pentru comercializarea produselor energetice.
În același context, la aceleași date, cei doi inculpați au folosit în relația cu Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Constanța documente vamale de transport și comerciale falsificate, cu scopul de a sustrage de sub supravegherea vamală cantitatea respectivă de motorină.
În aceeași perioadă, inculpatul Vâlsan Bogdan, în calitate de director executiv în cadrul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Constanța, după ce a fost sesizat cu referatul întocmit de unul dintre subordonații săi și înregistrat la 12.01.2012, din care rezulta că SC Mad Expert Intl SRL folosise în relația cu instituția respectivă mai multe înscrisuri falsificate și sustrăsese de sub supravegherea vamală o cantitate de motorină, nu a îndeplinit niciunul din actele la care era obligat într-o asemenea situație, producând astfel vătămări drepturilor și intereselor legitime ale statului român, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru cei doi coinculpați.
Potrivit rechizitoriului, inculpații Albescu Ioan Silviu și SC Mad Expert Intl SRL au prejudiciat bugetul statului cu suma totală de 265.356 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată – 90.619 lei, accize la produse energetice datorate în vamă – 114.324 lei și impozit pe profit – 60.413 lei.
Până în prezent, deși i s-a solicitat acest lucru, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a comunicat dacă se constituie sau nu parte civilă în prezenta cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză“.
Achitarea definitivă
Prin decizia penală nr. 20 din 08.01.2020, Curtea de Apel Constanța a hotărât condamnarea lui Albescu la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pentru evaziune fiscală și folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, ambele în formă continuată.
SC Mad Expert Intl SRL a fost condamnată la pedeapsa principală constând în plata unei amenzi penale în cuantum de 15.000 lei și pedeapsa complementară a dizolvării, pentru evaziune fiscală și folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, ambele în formă continuată.
În continuare, Curtea de Apel Constanța a dispus achitarea lui Vîlsan Bogdan pentru infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
„Obligă, în solidar, pe inculpații Albescu Ioan Silviu și S.C. Mad Expert Intl S.R.L. la plata către partea civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 265.356 lei, cu titlu de despăgubiri civile, precum și la plata accesoriilor (dobânzi și penalități de întârziere) ce vor fi calculate de organele fiscale, până la achitarea integrală a sumelor precizate mai sus. Dispune desființarea înscrisurilor falsificate. Obligă inculpații Albescu Ioan Silviu și S.C. Mad Expert Intl S.R.L. la plata sumei de câte 4.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat“, se mai arată în decizia magistraților.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:






