Viitor hotel cu 7 etaje, în stațiunea Cap Aurora: Cum și de ce a închis Tribunalul procesul deschis de prefect

Justiție
Un viitor hotel cu șapte etaje se va ridica în stațiunea Cap Aurora, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța închizând vineri, 23 ianuarie 2026, dosarul deschis de prefect ce vizează investiția.
Mai exact, prefectul atacase în Contenciosul administrativ hotărârea Consiliului Local Mangalia prin care fusese respins PUD-ul (Planul urbanistic de detaliu) viitorului hotel cu restaurant din stațiunea Cap Aurora, pe strada Gala Galaction, beneficiarul investiției fiind societatea Sulina Internațional SRL.
Hotărârea Consiliului Local Mangalia a fost luată în cadrul ședinței din 3 aprilie 2025, fiind atacată de prefect la începutul lunii iunie 2025.
Totuși, în ședința de vineri, 23 ianuarie 2026, judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au decis că acțiunea prefectului a rămas fără obiect, astfel că au respins-o ca atare.
După cum vom arăta mai jos, acțiunea prefectului de anulare a HCL prin care fusese respins PUD-ul hotelului din stațiunea Cap Aurora rămăsese fără obiect întrucât în vara anului 2025 consilierii locali din Mangalia au adoptat PUD-ul.
La mijloc este o acțiune a prefectului deschisă în contradictoriu cu Consiliul Local Mangalia, o tutelă administrativă pentru anularea HCL Mangalia nr. 35 din 3 aprilie 2025.
Dosarul are indicativul 2694/118/2025 și cazul s-a judecat în ședința de vineri a Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.
Iată minuta hotărârii prin care judecătorii au decis închiderea cazului, cu mențiunea că se mai poate declara recurs împotriva acestei hotărâri:
„Respinge acţiunea, ca rămasă fără obiect.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa.
Pronunţată astăzi, 23.01.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Document: Hotarâre 23.01.2026“

PUD-ul pentru hotelul cu șapte etaje, respins
Hotărârea atacată de prefect vizează, așa cum precizam anterior, „respingerea documentației de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu (P.U.D.) în vederea: Edificării unui imobil P+3E-7R cu destinația de hotel cu restaurant, amenajări și dotări aferente funcțiunii, amplasare firmă luminoasă și organizare de șantier, Adresă: Municipiul Mangalia, localitatea Cap Aurora, județul Constanța, Strada Gala Galaction, Lot 1, Nr. cadastral 112897, C.F. Nr. 112897, Mangalia, Beneficiar: S.C. Sulina International S.R.L.“.

De ce a refuzat secretarul general al municipiului contrasemnarea HCL pentru legalitate
Hotărârea Consiliului Local Mangalia, prin care s-a respins PUD pentru investiția din Cap Aurora, înregistrându-se numai opt voturi pentru și zece abțineri, nu a fost contrasemnată pentru legalitate de către secretarul general al municipiului Mangalia.
În motivarea opiniei, secretarul general al municipiului Mangalia, Andreea Ciocănel, a precizat, printre altele, că „în ceea ce privește cvorumul necesar pentru aprobarea sau respingerea unei documentații de urbanism, în conformitate cu prevederile art.139 alin.(3) lit.e) din Codul Administrativ, hotărârile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului se adoptă cu majoritatea absolută prevăzută la art.5 lit.cc) a consilierilor locali în funcție“.
Aceasta a mai precizat că „respingerea documentației de urbanism P.U.D. s-a realizat prin neîntrunirea numărului de voturi necesare, respectiv majoritatea absolută – un minim de 10 voturi din numărul total de 19 consilieri în funcție, rezultatul votului asupra proiectului de aprobare fiind de 8 voturi «pentru» și 10 voturi «abținere», abținerile fiind contabilizate voturi împotrivă“.
De asemenea, secretarul general al municipiului Mangalia a mai precizat că „presupunând că pe ordinea de zi ar fi fost un proiect de hotărâre privind respingerea documentației de urbanism P.U.D., atunci acesta ar fi votat cu 8 voturi «pentru» și 10 voturi «abținere»“.
„În concluzie, H.C.L. nr. 35/03.04.2025 nu a fost adoptată cu majoritatea absolută prevăzută la art.5 lit.cc) a consilierilor locali în funcție, respectiv 10 voturi «pentru»“, a concluzionat secretarul general.
HCL prin care a fost adoptat PUD-ul hotelului din stațiunea Cap Aurora
Totuși, așa cum arătam mai sus, după ce prefectul a deschis acțiunea în Contenciosul administrativ, consilierii locali din Mangalia au decis în cadrul ședinței din luna iulie 2025 să aprobe documentația PUD pentru viitorul hotel din stațiunea Cap Aurora.
Mai mult, prin aceeași hotărâri a fost abrogată hotărârea anterioară, prin care documentația fusese respinsă.
Este vorba despre HCL 87 din 17 iulie 2025 „privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic de Detaliu (P.U.D.) în vederea: edificării unui imobil P+3E-7R cu destinația de hotel cu restaurant, amenajări și dotări aferente funcțiunii, amplasare firmă luminoasă și orgniazare de șantier, Adresă: Municipiul Mangalia, localitatea Cap Aurora, județul Constanța, strada Gala Galaction, Lot 1, Nr. cadastral 112897, C.F. Nr. 112897, Mangalia și revocarea HCL nr. 35/.03.04.2025 Beneficiar SC Sulina International SRL“.

Cifrele Sulina International SRL, investitorul din Cap Aurora
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 24 ianuarie 2026, Sulina International SRL, investitorul imobiliar din Cap Aurora, a fost înființată în 2013, are sediul social în Mamaia și se ocupă în principal de hoteluri și alte facilități de cazare similare.
Compania ocupă Locul 2 în Top Afaceri România Întreprinderi Mici UAT Municipiul Constanța, domeniul Hoteluri și alte facilități de cazare similare și deține și Hotelul Sulina International Mamaia.
Asociați figurează Mitică Dumitru (al cărui nume se leagă și de D & Gys Comimpex International SRL) și George Dumitru (al cărui nume se leagă și de Georgys Global SRL), ambii figurând și ca administratori ai firmei.
În 2024, Sulina International SRL a declarat 33 de angajați, profit 3.824.380 de lei, datorii 2.534.175 și cifra de afaceri 11.576.152 de lei.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:







