Vila Regală din Mamaia, în centrul unui nou proces! Cazul debutează azi la Tribunal

Justiție
Vila Regală din Mamaia, Castelul Reginei Maria, se află în centrul unui nou proces civil, cazul urmând să debuteze astăzi, 6 octombrie 2025, la Tribunalul Constanța.
Mai exact, este vorba despre un proces civil intetat de compania Light System SRL, care cumpărase Vila Regală, companiei de stat Mamaia SA, cea care i-o vânduse.
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, la mijlocul litigiului sunt anumite „pretenții“ pe care societatea privată le ridică față de compania de stat.
Amintim aici, Vila Regală s-a întors în proprietatea Statului Român, după ce Curtea Supremă a stabilit, la finalul unui lung proces, că, la momentul vânzării palatului de către Mamaia SA către Light System SRL nu fusese respectat dreptul de preempțiune al Statului și a anulat astfel contractul de vânzare.
La finele anului trecut, Consiliul Local Constanța a cumpărat de la Light System SRL și terenul aferent palatului Reginei Maria din Mamaia, în suprafață de 15.465 mp.
Procesul ar putea fi suspendat pe fondul protestelor
Este vorba despre dosarul cu indicativul 2801/118/2025, în care părți sunt, așa cum precizam anterior, Light System SRL, în calitate de reclamant și, respectiv, Mamaia SA, în calitate de pârât.
Acțiunea vizează, după cum arătam mai sus, pretențiile civile ridicate de compania privată Light System SRL, care deținea Vila Regală, față de compania cu acționariat majoritar de stat Mamaia SA, cea de la care cumpărase palatul și terenul, cu circa 20 de ani în urmă.

Astfel, procesul ar urma să înceapă astăzi, 6 octombrie 2025, de la ora 10.30, la Tribunalul Constanța, însă, surse judiciare au explicat, pentru Ziarul Amprenta, că, date fiind protestele judecătorilor, nu este exclus ca dosarul să înceapă cu o amânare sau chiar ca procesul să fie suspendat.
Hotărârea pe care o vor lua în cauză magistrații de la Secția I Civilă a Tribunalului Constanța la finalul procesului va putea fi ulterior atacată la Curtea de Apel Constanța, instanța de control judiciar în cauză.
Vila Regală din Mamaia, fost Club Castel, devine Muzeul Național Regina Maria
Așa cum arătam și în edițiile anterioare, în Vila Regală din Mamaia, palat aparținând inițial Reginei Maria, va fi amenajat Muzeul Național Regina Maria, în urma avizului preleabil privind înființarea muzeului, emis la finele lunii mai 2025 de către Ministerul Culturii.
Vila Regală din Mamaia a fost cuprinsă în proiectul „Temelii Culturale“ implementat de minister, ce presupune un buget de circa 280 de milioane de euro, pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a monumentului din Constanța, alături de alte edificii din țară.
De altfel, la finele lunii mai, ministerul a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern prin care terenul Vilei Regale, ce va deveni Muzeul Național Regina Maria, va fi înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și va fi dat în administrarea Ministerului Culturii.
Așa cum se arăta și în edițiile anterioare, terenul de la Vila Regală a fost transmis în domeniul public al statului prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 521/23.12.2024, iar prin proiectul de act normativ se urmărește integrarea acestuia în programul de restaurare și valorificare a patrimoniului național.
Cifrele Light System SRL, fost proprietar pe Vila Regală
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 5 octombrie 2025, Light System SRL a fost înființată în 2001, are sediul social în Constanța, pe Aleea Macilor, nr.6 și se ocupă în principal de închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
Asociat majoritar figurează Adrian Ionel Petrache (al cărui nume se leagă și de D & D Global SRL, Domino 94 Impex SRL, Orion Proprietati Imobiliare SRL, Orion Oil Group SRL, Alfa Invest Grup SRL și Parcaj Subteran Bucur Obor SRL), care este partener cu compania cipriotă Radoway LTD.
Administrator figurează Alin Gabriel Ulrich.
În 2024, Light System SRL a declarat zero angajați, profit 25 de lei, datorii 1.996.637 de lei și cifra de afaceri zero.

OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





