HRANĂ PENTRU SUFLET: Psalmul 40 – rugăciunea omului aflat în suferință. Despre boală, trădare, pocăință și nădejdea în Dumnezeu. Explicația preotului conf. univ. dr. Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă și în această săptămână, proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor, cu Psalmul nr. 40. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998, cel care ne explică, în fiecare săptămână, tainele Psalmilor.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 40:
- Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.
- Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor lui.
- Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el.
- Eu am zis: „Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit ţie”.
- Vrăjmaşii mei m-au grăit de rău zicând: „Când va muri şi va pieri numele lui?”
- Iar de venea cineva să mă vadă, minciuni grăia; inima lui aduna fărădelege sieşi, ieşea afară şi grăia.
- Împreună împotriva mea şopteau toţi vrăjmaşii mei; împotriva mea gândeau de mine rele.
- Cuvânt nelegiuit spuneau împotriva mea, zicând: „Nu zace, oare? Nu se va mai scula!”
- Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul.
- Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală şi voi răsplăti lor.
- Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine.
- Iar pe mine pentru nerăutatea mea m-ai sprijinit şi m-ai întărit înaintea Ta, în veac.
- Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel din veac şi până în veac. Amin. Amin.
„Psalmul 40, atribuit lui David, este o rugăciune rostită din mijlocul bolii, al singurătății și al trădării. În același timp, el vestește profetic pătimirea Mântuitorului, trădat de unul dintre cei apropiați.
Psalmul unește trei teme fundamentale: milostenia, pocăința și încrederea în ajutorul lui Dumnezeu.
Psalmul începe prin proclamarea unei fericiri: „Fericit cel care caută la sărac și la sărman” (v. 1). Expresia „caută la” nu înseamnă doar a-l observa pe cel lipsit, ci a-i înțelege suferința și a-i veni în ajutor. Milostenia adevărată presupune atenție, compasiune și implicare.
Cel care îl sprijină pe sărac se așază el însuși sub ocrotirea lui Dumnezeu: Domnul îl izbăvește „în ziua cea rea” (v. 1), îl păzește, îl întărește și nu îl dea în mâinile vrăjmașilor (v. 2). Această făgăduință trebuie înțeleasă în sensul că omul care arată milă devine capabil să primească mila lui Dumnezeu.
Imaginea „patului durerii” și a „așternutului bolii” (v. 3) arată că Dumnezeu nu îl părăsește pe om în suferință. El poate dărui vindecare, dar, mai ales, îl întărește lăuntric, făcând din boală un loc al întâlnirii cu harul Său.
În centrul suferinței sale, psalmistul nu cere mai întâi vindecarea trupului, ci pe aceea a sufletului: „Doamne, miluiește-mă; vindecă sufletul meu, că am greșit Ție” (v. 4). Cuvintele exprimă adevărata pocăință: recunoașterea păcatului fără îndreptățire și încredințarea deplină în mila dumnezeiască.
La boala psalmistului se adaugă răutatea oamenilor. Vrăjmașii așteaptă moartea lui și dispariția numelui său (v. 5). Unii vin să-l cerceteze, dar nu din iubire, ci pentru a strânge motive de învinuire și a le răspândi apoi în afară (v. 6). Șoaptele și uneltirile lor exprimă fățărnicia unei compasiuni doar aparente (vv. 7–8).
Durerea atinge punctul culminant prin trădarea celui apropiat (v. 9). Împărțirea pâinii era semnul comuniunii și al prieteniei; de aceea, trădarea celui primit la masă este cu atât mai dureroasă.
În fața bolii și a trădării, psalmistul nu își pierde nădejdea: „Iar Tu, Doamne, miluiește-mă și mă scoală” (v. 10). Ridicarea poate însemna vindecarea trupească, restabilirea dreptății, dar și învierea sufletului din păcat și deznădejde.
Semnul bunăvoinței dumnezeiești este faptul că răul nu triumfă definitiv (v. 11). „Nerăutatea” pentru care psalmistul este sprijinit (v. 12) nu înseamnă absența oricărui păcat — acesta și-a mărturisit deja greșeala —, ci sinceritatea pocăinței și refuzul de a răspunde răutății prin răutate. A fi întărit „înaintea” lui Dumnezeu înseamnă a rămâne în comuniune cu El.
Psalmul se încheie prin binecuvântarea lui Dumnezeu: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel din veac și până în veac. Amin. Amin” (v. 13).
Rugăciunea începută în suferință se transformă în laudă. Dublul „Amin” exprimă certitudinea credinței: Dumnezeu rămâne binecuvântat și vrednic de încredere chiar înainte ca izbăvirea să devină văzută.
Psalmul 40 este potrivit să fie citit în vreme de boală, singurătate, clevetire sau trădare, dar și atunci când dorim să ne întărim în milostenie și pocăință; el ne învață să cerem mai întâi vindecarea sufletului și să ne punem nădejdea în Dumnezeu, Care îl ridică pe om din „patul durerii”.„, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
