HRANĂ PENTRU SUFLET: Tainele Psalmului 39, explicate de preotul constănțean Adrian Vasile. Lecția puternică despre răbdare, pocăință și nădejde
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă și în această săptămână, proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor, cu Psalmul nr. 39. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998, cel care ne explică, în fiecare săptămână, tainele Psalmilor.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 39:
- Așteptând am așteptat pe Domnul și S-a plecat spre mine.
- A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloșiei și din tina noroiului
- Și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.
- Și a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru;
- Vedea-vor mulți și se vor teme și vor nădăjdui în Domnul.
- Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului și n-a privit la deșertăciuni și la nebunii mincinoase.
- Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale, și nu este cine să se asemene gândurilor Tale;
- Vestit-am și am grăit: înmulțitu-s-au peste număr.
- Jertfă și prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit;
- Ardere de tot și jertfă pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: „Iată vin!
- În capul cărții este scris despre mine. Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit și legea Ta înăuntru inimii mele”.
- Bine am vestit dreptate în adunare mare; iată buzele mele nu le voi opri; Doamne, Tu ai cunoscut.
- Dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, adevărul Tău și mântuirea Ta am spus.
- N-am ascuns mila Ta și adevărul Tău în adunare mare.
- Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta și adevărul Tău pururea să mă sprijinească.
- Că m-au împresurat rele, cărora nu este număr; ajunsu-m-au fărădelegile mele și n-am putut să văd;
- Înmulțitu-s-au mai mult decât perii capului meu și inima mea m-a părăsit.
- Binevoiește, Doamne, ca să mă izbăvești; Doamne, spre ajutorul meu ia aminte.
- Să fie rușinați și înfruntați deodată cei ce caută să ia sufletul meu.
- Să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce-mi voiesc mie rele;
- Să fie rușinați îndată cei ce-mi zic mie: „Bine, bine”.
- Să se bucure și să se veselească de Tine, toți cei ce Te caută pe Tine, Doamne, și să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit să fie Domnul!”
- Iar eu sărac sunt și sărman; Domnul se va îngriji de mine.
- Ajutorul meu și apărătorul meu ești Tu; Dumnezeul meu nu zăbovi.
„Psalmul 39 îmbină mulțumirea pentru izbăvirea primită de la Dumnezeu, conștiința păcatului, pocăința și nădejdea în ajutorul dumnezeiesc.
Psalmul începe printr-o mărturisire a răbdării în rugăciune. Repetiția „așteptând am așteptat” sugerează o așteptare îndelungată, stăruitoare. Omul nu renunță la Dumnezeu atunci când răspunsul întârzie, iar Dumnezeu Se apropie de omul aflat în suferință și îi ascultă rugăciunea (v. 1), eliberându-l din starea de păcat, simbolizată prin „groapa” și „tina noroiului” (v. 2), oferindu-i echilibru spiritual, piatra simbolizând temelia sigură pe care omul își poate reașeza viața (v. 3). Izbăvirea naște mulțumire, „cântare nouă”, adică viață și mărturisire înnoite (v. 4).
Lucrarea lui Dumnezeu asupra unui om poate deveni mărturie pentru ceilalți. Izbăvirea personală nu rămâne o experiență individuală, ci poate trezi în alții frica de Dumnezeu și nădejdea în El (v. 5), căci adevărata fericire nu constă în lipsa încercărilor, ci în a avea încredere în puterea și ajutorul Lui (v. 6).
Omul smerit descoperă că lucrarea lui Dumnezeu depășește puterea sa de înțelegere (v. 6), iar minunile Lui sunt atât de multe, încât nu pot fi numărate (v. 7).
Făcând referire la jertfele Vechiului Testament (vv. 9-11), autorul psalmului nu neagă valoarea cultului, ci arată că jertfa exterioară nu are valoare atunci când nu este însoțită de ascultarea inimii. E o temă fundamentală în Legea Veche și împlinirea ei are legătură cu Hristos, care vine în lume nu pentru o simplă împlinire exterioară a unor prescripții, ci pentru a împlini desăvârșit voia Tatălui și lucrarea mântuirii (v. 11).
Mărturisirea publică a dreptății și adevărului lui Dumnezeu este firească pentru cel ce simte ajutorul lui Dumnezeu în propria viață, căci viața credinciosului devine astfel mărturie și exemplu pentru ceilalți (vv. 12-14).
Omul care L-a cunoscut pe Dumnezeu nu ajunge să creadă că nu mai are nevoie de ajutor. Dimpotrivă, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât își vede mai limpede propria neputință și conștiința păcatului, de care fiind „împresurat” își poate pierde discernământul (vv. 15-17). Însă tocmai recunoașterea neputinței îl conduce spre rugăciunea pentru izbăvire (v. 18). Rugăciunea vizează nu numai propriile neputințe, ci și pe cei care ne doresc răul, dar nu în sensul în care prin izbăvirea de ei se dorește o răzbunare personală, ci încredințarea lor judecății lui Dumnezeu (vv 19-21). Într-o lectură duhovnicească, „vrăjmașii” pot fi înțeleși și ca puterile răului, păcatul și ispitele care urmăresc pierderea sufletului.
Pe de altă parte, bucuria celui care se roagă este percepută în întreaga comunitate a celor credincioși. Este o bucurie care nu depinde de circumstanțe exterioare, iar expresia „Slăvit să fie Domnul!” arată că finalitatea tuturor lucrărilor lui Dumnezeu este slăvirea Lui (v. 22).
Psalmul se încheie într-un ton de adâncă smerenie și nădejde în ajutorul Domnului, care este cerut fără întârziere (vv. 23-24).
Una dintre frumoasele lecții duhovnicești ale acestui psalm este aceea că recunoașterea propriei neputințe nu trebuie să ducă la deznădejde, ci la o încredere mai adâncă în Dumnezeu. De aceea lectura Psalmului 39 este foarte potrivită și necesară atunci când simțim că ne aflăm într-o „groapă” a necazului sau a păcatului (v. 2) și vrem să ne întărim nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.„, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
