Psalmii, izvor de echilibru și vindecare: de ce este considerat psalmul 28 unul al puterii lui Dumnezeu și al păcii sufletești
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 28:
- Aduceți Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceți Domnului mieii oilor, aduceți Domnului slavă și cinste;
- Aduceți Domnului slavă numelui Său; închinați-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui.
- Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat; Domnul peste ape multe.
- Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviință;
- Glasul Domnului cel ce sfărâmă cedrii și va zdrobi Domnul cedrii Libanului;
- El face să sară Libanul ca un vițel; iar Ermonul ca un pui de gazelă.
- Glasul Domnului, cel ce varsă para focului.
- Glasul Domnului, cel ce cutremură pustiul și va cutremura Domnul pustiul Cadeșului.
- Glasul Domnului dezleagă pântecele cerboaicelor, glasul Domnului despoaie cedrii și în locașul Lui, fiecare va spune: Slavă!
- Domnul va împărăți peste potop și va ședea Domnul Împărat în veac.
- Domnul tărie poporului Său va da, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.
„Psalmul 28 este un psalm al lui David care descrie măreția și puterea lui Dumnezeu manifestată în creație. Nu se vorbește doar despre fenomenele naturii, ci și despre lucrarea lui Dumnezeu în lume și în sufletul omului. De asemenea, Sfinții Părinți văd în el o prefigurare a Botezului Domnului și a descoperirii Sfintei Treimi.
Psalmul începe cu un îndemn la închinare către Dumnezeu prin aducerea de jertfe, prin „fiii lui Dumnezeu” (v. 1) înțelegându-se fie îngerii, fie oamenii care prin credință și har au devenit fii ai lui Dumnezeu. Pe lângă sensul propriu acela de animale aduse ca jertfă în Vechiul Testament, expresia „aduceți Domnului mieii oilor” (v. 1), într-o interpretarea duhovnicească, arată că în Legea Nouă Dumnezeu nu mai cere animale, ci inimile noastre curate și nevinovate asemenea mieilor, ca rod al unei vieți virtuoase.
„Curtea cea sfântă” (v. 2), ca loc de închinare, se referă la Templul din Ierusalim, înconjurat de mai multe curți, iar prefigurativ la Biserica creștină.
Versetul al treilea este unul de maximă încărcătură duhovnicească. „Glasul Domnului” este cuvântul creator al lui Dumnezeu, amintind de începutul creației, când Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facere 1, 2). Mai mult, Părinții Bisericii văd aici și o profeție a Botezului Domnului în Iordan, când Tatăl vorbește din cer, Fiul Se află în apă, iar Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel. „Apele multe” simbolizează și popoarele lumii, față de care Dumnezeu Își face auzit glasul.
Manifestarea puterii lui Dumnezeu nu este una brutală, ci plină de măreție și frumusețe, armonie, noblețe și bună cuviință (v. 4).
Simbol a forței, măreției și stabilității, „cedrii Libanului” (v. 5) reprezintă pe cei mândri, pe cei care se cred puternici fără Dumnezeu a căror autosuficiență este sfărâmată de „glasul Domnului”.
Libanul și Ermonul (v.6), munți impunători și aparent neclintiți, se mișcă înaintea puterii divine, ceea ce sugerează că nimic din creație nu este independent de Dumnezeu, că orice putere omenească e relativă.
„Para focului” (v. 7), o altă imagine plastică a manifestării puterii divine, ne duce cu gândul la Duhul Sfânt pogorât la Cincizecime sub chipul limbilor de foc, în vreme ce prin „pustiul” (v. 8) cutremurat de Glasul Domnului se înțelege sufletul depărtat de Dumnezeu.
Expresia „dezleagă pântecele cerboaicelor” (v. 9) arată puterea lui Dumnezeu asupra vieții înseși, căci El este izvorul nașterii și al existenței, iar Pronia Sa nu va înceta niciodată, ci va guverna întreaga istorie a lumii (v. 10).
Psalmul se încheie cu menționarea a două mari daruri făcute de Dumnezeu omului: tăria, adică puterea de a lupta cu răul și greutățile vieții și de a rămâne statornic în credință și pacea ca rod al comuniunii cu Dumnezeu (v. 11). Astfel, psalmul începe cu „slavă” și se termină cu „pace”, arătând că adevărata pace se naște numai din slăvirea lui Dumnezeu.
Citirea Psalmului 28 este potrivită când cineva trece prin necazuri, nesiguranță, conflicte sau momente de teamă și are nevoie să-și întărească încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, dar mai cu seamă atunci când cineva luptă cu slava deșartă, autosuficiența sau încrederea exagerată în propriile puteri.”, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
