Psalmii – izvor de echilibru și vindecare: Psalmul 21, al suferinței și al speranței, tâlcuirea teologică a profeției despre Patimile lui Hristos, explicată de preotul Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 21:
- Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greșelilor mele.
- Dumnezeul meu, striga-voi ziua și nu vei auzi, și noaptea și nu Te vei gândi la mine.
- Iar Tu întru cele sfinte locuiești, lauda lui Israel.
- În Tine au nădăjduit părinții noștri, nădăjduit-au în Tine și i-ai izbăvit pe ei.
- Către Tine au strigat și s-au mântuit, în Tine au nădăjduit și nu s-au rușinat.
- Iar eu sunt vierme și nu om, ocara oamenilor și defăimarea poporului.
- Toți cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
- „Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voiește pe el”.
- Că Tu ești Cel ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele.
- Spre Tine m-am aruncat de la naștere, din pântecele maicii mele Dumnezeul meu ești Tu.
- Nu Te depărta de la mine, că necazul este aproape, și nu este cine să-mi ajute.
- Înconjuratu-m-au viței mulți, tauri grași m-au împresurat.
- Deschis-au asupra mea gura lor, ca un leu ce răpește și răcnește.
- Ca apa m-am vărsat și s-au risipit toate oasele mele.
- Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topește în mijlocul pântecelui meu.
- Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, și limba mea s-a lipit de cerul gurii mele și în țărâna morții m-ai coborât.
- Că m-au înconjurat câini mulți, adunarea celor vicleni m-a împresurat.
- Străpuns-au mâinile mele și picioarele mele.
- Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau și se uitau la mine.
- Împărțit-au hainele mele loruși și pentru cămașa mea au aruncat sorți.
- Iar Tu, Doamne, nu depărta ajutorul Tău de la mine, spre sprijinul meu ia aminte.
- Izbăvește de sabie sufletul meu și din gheara câinelui viața mea.
- Izbăvește-mă din gura leului și din coarnele taurilor smerenia mea.
- Spune-voi numele Tău fraților mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda, zicând:
- Cei ce vă temeți de Domnul, lăudați-L pe El, toată seminția lui Iacob slăviți-L pe El!
- Să se teamă de Dânsul toată seminția lui Israel.
- Că n-a defăimat, nici n-a lepădat ruga săracului,
- Nici n-a întors fala Lui de la mine și când am strigat către Dânsul, m-a auzit.
- De la Tine este lauda mea în adunare mare, rugăciunile mele le voi face înaintea celor ce se tem de El.
- Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului.
- Își vor aduce aminte și se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului.
- Și se vor închina înaintea Lui toate semințiile neamurilor.
- Că a Domnului este împărăția și El stăpânește peste neamuri.
- Mâncat-au și s-au închinat toți grașii pământului, înaintea Lui vor cădea toți cei ce se coboară în pământ.
- Și sufletul meu în El viază, și seminția mea va sluji Lui.
- Se va vesti Domnului neamul ce va să vină. Și vor vesti dreptatea Lui poporului ce se va naște și ce a făcut Domnul.
„Rânduit spre citire în cultul creștin-ortodox în cadrul slujbei Ceasului I, acest psalm, strigăt de suferință și de încredere a dreptului prigonit, pare a descrie anticipat pătimirea lui Hristos, dar și bucuria Învierii. Unii Sfinți Părinți văd în el un psalm al pătimirii și învierii, dar care profețește și întemeierea Bisericii, chemată din toate neamurile, iar exegeza iudaică mai veche vede în acest psalm biografia poporului evreu, prigonit în atâtea rânduri, în exiluri repetate, dar așteptând cu încredere izbăvirea mesianică.
Citat de Domnul Iisus Hristos pe cruce, primul verset ne duce cu mintea direct la Sfintele Sale Pătimiri, întrucât toți Sfinții Evangheliști arată că suferințele Mântuitorului nu sunt altceva decât împlinirea spuselor psalmistului. Tot în tabloul Patimilor Domnului ne menține și versetul 8, care ne amintește de momentul când Iisus, răstignit pe cruce fiind, era batjocorit de mulțimea celor prezenți și de mai-marii religioși ai evreilor (Matei 27, 43).
Cele două planuri, al dreptului din Vechiul Testament care suferă pentru credința lui și al lui Hristos aflat în momentele cumplitelor chinuri pe cruce se împletesc în dinamica unor imagini extrem de plastice, între nădejdea resimțită din pântecele matern protector, trecând prin felurite chinuri îndurate din partea vrăjmașilor, ilustrate sugestiv prin ferocitatea unor animale(vv. 12, 13, 17, 23) , până la izbăvirea venită prin mâna Domnului, al cărui ajutor nu se depărtează (v. 21).
Tot în tabloul Patimilor Domnului ne menține și străpungerea mâinilor și a picioarelor, invocată în versetul 18, ca și împărțirea hainelor amintită în versetul 20, a cărei împlinire este menționată în Evanghelia după Ioan (19, 24).
În versetele 24-29 îl vedem pe cel drept, care, simțindu-se sub protecție divină, dă mărturie despre aceasta, preamărind numele lui Dumnezeu în mijlocul fraților săi, așa cum fiecare dintre noi are datoria să o facă atunci când simte binecuvântarea și ajutorul Lui în propria viață.
Foarte cunoscut creștinilor ortodocși le este versetul 30, întrucât este textul rugăciunii care se rostește la masa de seară. Săracii care se îndestulează cu bucate sunt drepții care aduc laudă și mulțumire Domnului și care primesc în schimb darul veșniciei în inimile lor.
Într-o notă optimistă, spre final, psalmistul anunță că toate marginile pământului se vor întoarce la Domnul și toate semințiile se vor închina Lui (vv. 31-32). Acesta ne duce cu gândul la universalismul mântuirii în Biserica lui Hristos, dar și la descendența comună a oamenilor, creația lui Dumnezeu, la care toți, chiar și cei mai profund ancorați in cele ale lumii materiale, găsesc posibilitatea de a se reîntoarce și de a fi primiți cu brațele deschise.
Versetul de final poartă în el bucurie și speranță că „neamul ce va să vină” este o generație care vă păstra credința în ciuda vântului desacralizării care bate aspru”, a transmis pentru Ziarul Amprenta, părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Foto: Pexeles
Citește și:
Citește și:
