Psalmii, izvor de echilibru și vindecare: Ce ne învață Psalmul 9 despre rugăciune, dreptate și smerenie
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998. Cu sprijinul părintelui Adrian Vasile, Ziarul Amprenta prezintă, pe rând, fiecare dintre psalmi și importanța acestora, oferind cititorilor noștri o incursiune aprofundată în sensurile lor teologice și duhovnicești.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 9:
- Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
- Veseli-mă-voi și mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.
- Când se vor întoarce vrăjmașii mei înapoi, slăbi-vor și vor pieri de la fața Ta!
- Că ai făcut judecata mea și dreptatea mea; șezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
- Certat-ai neamurile și au pierit nelegiuiții; stins-ai numele lor în veac și în veacul veacului.
- Vrăjmașului i-au lipsit de tot săbiile și cetățile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet.
- Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată
- Și El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
- Și a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri.
- Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!
- Cântați Domnului, Celui ce locuiește în Sion, vestiți între neamuri faptele Lui.
- Că Cel ce răzbună sângele lor și-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor.
- Miluiește-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmașii mei, Cel ce mă înalți din porțile morții,
- Ca să vestesc toate laudele Tale, în porțile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!
- Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
- Se cunoaște Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.
- Să se întoarcă păcătoșii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
- Că nu până în sfârșit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri.
- Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta!
- Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.
- Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
- Când se mândrește necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.
- Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvântează.
- Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulțimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui.
- Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecățile Tale de la fața lui, peste toți vrăjmașii lui va stăpâni.
- Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi.
- Gura lui e plină de blestem, de amărăciune și de vicleșug; sub limba lui osteneală și durere.
- Stă la pândă în ascuns cu cei bogați ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
- Pândește din ascunziș, ca leul din culcușul său; pândește ca să apuce pe sărac, pândește pe sărac ca să-l tragă la el.
- În lanțul lui îl va smeri; se va pleca și va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci.
- Că a zis în inima lui: „Uitat-a Dumnezeu! Întors-a fața Lui, ca să nu vadă până în sfârșit!”
- Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit!
- Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta!
- Vezi, pentru că Tu privești la necazuri și la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.
- Zdrobește brațul celui păcătos și rău, păcatul lui va fi căutat și nu se va afla.
- Împărăți-va Domnul în veac și în veacul veacului! Pieriți neamuri din pământul Lui.
- Dorința săracilor a auzit-o Domnul; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta.
- Judecă pe sărac și pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.
„Psalmul 9 începe cu cuvinte de laudă la adresa lui Dumnezeu, ceea ce ar trebui să constituie un exemplu pentru toți credincioșii creștini, care înalță rugăciuni către Dumnezeu de cele mai multe ori fără a-L lăuda sau a-I aduce mulțumire pentru ceea ce ne-a dat ori de dă, limitându-se la a cere împlinirea diferitelor dorințe, care uneori nici măcar nu sunt în acord cu voia Sa, ori în limitele exigențelor sale față de modul cum ne trăim viețile. Faptul că uneori nu știm ce cerem, cum cerem și care sunt lucrurile care cu adevărat ne sunt de folos face ca uneori cererile noastre să rămână neîmplinite și aparent, fără răspuns.
Psalmistul laudă pe Dumnezeu și se bucură de dreptatea pe care El o împarte în calitate de Judecător absolut, brațul judecății Sale întinzându-se, într-un demers universalist, asupra popoarelor, dar și asupra necredincioșilor care îi asupresc pe săraci. Nu avem aici o intervenție care reglează inegalitățile de natură socială, prin săraci neînțelegând pe cei lipsiți de mijloace materiale, ci pe cei care cunosc și cheamă numele Domnului, care Îl caută și își pun toată nădejdea în El, ceea ce ne duce cu gândul la cuvintele Mântuitorului „Fericiți cei săraci cu Duhul, că a celora este Împărăția cerurilor”.
Întregul psalm se desfășoară ca un cânt de implorare (v. 32) cu reverberații eshatologice sugerate de ideea de judecată, încheiată cu pedepsirea necredincioșilor care urmează să meargă în iad (v. 17) și cu triumful drepților, al săracilor smeriți care sunt izbăviți din moarte (v. 13). Pentru răbdarea lor nepieritoare aceștia nu vor fi uitați (v. 18), deși uneori se „aprind” (v. 22) din pricina suferințelor îndurate și imploră pe Dumnezeu să stea împotriva întăririi omului mândru și necredincios. Psalmistul înfierează trufia („Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi” v. 26) și vicleșugul (v. 27) cu care acesta din urmă acționează asupra celor în aparență slabi și neajutorați, dar cărora Domnul le ține partea (v. 34).
Psalmul se încheie într-o notă de optimism născut din speranța neclintită în ocrotirea și ajutorul lui Dumnezeu, a Cărui împărăție este veșnică, așa cum veșnică va fi și dreptatea lui Dumnezeu în împărăția Lui. Ultimul verset, prin ideea judecății ce se cere a fi aplicată celui smerit, conține o notă de pedagogie divină, arătând că Dumnezeu prin încercările pe care le trimite asupra celor drepți acționează preventiv, nefăcând altceva decât să pună stavilă aplecării omului spre păcat, îndeosebi spre păcatul mândriei, generator al atâtor căderi sufletești.
În ansamblu, lectura Psalmului 9 poate aduce mult spor duhovnicesc și înălțare sufletească, întărind credința în nemărginita putere a lui Dumnezeu și nutrind speranța așezării veșnice întru dreptatea și iubirea Sa a celor care, biruind toate încercările și neajunsurile acestei vieți, rămân smeriți ascultători și împlinitori ai poruncilor Sale”, a transmis, pentru Ziarul Amprenta, părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Psalmul 9 poate fi citit în mai multe momente ale vieții, mai ales atunci când omul caută dreptate, protecție și întărire sufletească. În tradiția creștin-ortodoxă, el este considerat un psalm de mulțumire și încredere în judecata dreaptă a lui Dumnezeu.
Citește și:
Citește și:
