Psalmii, izvor de echilibru și vindecare: Psalmul 4, rugăciunea păcii și a încrederii în Dumnezeu, explicată de părintele Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta a lansat un nou proiect dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998. Cu sprijinul părintelui Adrian Vasile, Ziarul Amprenta prezintă, pe rând, fiecare dintre psalmi și importanța acestora, oferind cititorilor noștri o incursiune aprofundată în sensurile lor teologice și duhovnicești.
Redăm, în cele ce urmează redăm Psalmul 4:
- Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptății mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostivește-Te spre mine și ascultă rugăciunea mea.
- Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiți deșertăciunea și căutați minciuna?
- Să știți că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.
- Mâniați-vă, dar nu greșiți; de cele ce ziceți în inimile voastre, întru așternuturile voastre, vă căiți.
- Jertfiți jertfa dreptății și nădăjduiți în Domnul.
- Mulți zic: „Cine ne va arăta nouă cele bune?” Dar s-a însemnat peste noi lumina feței Tale, Doamne!
- Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin și de untdelemn ce s-a înmulțit.
- Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai așezat.
„Psalmul al patrulea face parte din categoria psalmilor de mulțumire, fiind de fapt o continuare a Psalmului al treilea, despre care am precizat că a fost alcătuit în contextul fugii regelui David din fața fiului său Abesalom. Acesta rebel din fire, nerăbdător, dorea să pună mâna pe domnie înainte de sfârșitul fizic al tatălui său, așa după cum, din păcate, în zilele noastre există mulți copii care vor să beneficieze de casele ori drepturile părinților înainte de sfârșitul vieții acestora.
Psalmistul David mulțumește lui Dumnezeu, care l-a apărat tranșând conflictul în favoarea lui, arătând astfel că dreptatea este de partea lui și că este nevinovat de acuzele ce i se aduceau.
A striga către Dumnezeu, a-I invoca ajutorul, în maniera și cu cuvintele lui David, e un lucru ce poate fi făcut de către fiecare dintre noi, pentru că toți putem trece, de-a lungul vieții, prin momente de strâmtorare. A fi ascultați în rugăciuni la vreme de necaz poate depinde însă și de cum înțelegem să ne trăim propria viață, căci atunci când nu viețuim pe pământ cu dreptate, nu avem dreptul să invocăm mila lui Dumnezeu. Altfel spus, îl rugăm pe Dumnezeu ca altora să le aplice dreptatea, iar cu noi să fie milos.
Un pic mai greu de înțeles pare propoziția „Întru necaz m-ai desfătat” (v..1), al cărei înțeles ar fi acela că „întru necaz m-ai izbăvit, m-ai scos la liman, mi-ai dat desfătare după ce m-ai eliberat de suferință”, arătând prin aceasta un posibil rol pozitiv, pedagogic al necazurilor prin care Dumnezeu îngăduie să trecem.
„Fiii oamenilor… grei la inimă” (v. 2), ancorați în deșertăciuni și practicând minciuna sunt, în contextul istoric amintit, cei care au trecut de partea fiului lui David, iar la polul opus este regele-psalmist David care are încredere deplină că Domnul îi va asculta rugăciunea, încredere, pe care ar trebui să o simțim și noi, în calitate de creștini.
Interesant de adâncit este și sensul expresiei „mâniați-vă, dar nu greșiți” (v. 4), care ne învață că deși uneori trecem prin situații care în chip firesc ne pot stârni mânia, este de dorit să nu dăm acesteia frâu liber în a se manifesta, mai ales la adresa aproapelui nostru, care poate fi vinovat față de noi. Aceasta ne poate angrena într-o înlănțuire a unor păcate față de semenul nostru, precum vorbirea urâtă, bârfa, invidia, calomnia ori minciuna, săvârșită din interes material ori de altă natură, iar pe termen lung rezultatul este alterarea echilibrului nostru social, dar mai ales a celui interior. Înfrângerea tentației de a da frâu liber mâniei poate aduce după sine căință pentru păcate și eliberare, exprimate întâi „în așternuturi” (v. 4), adică la ceas de rugăciune, iar mai apoi în Taina Spovedaniei. ”Jertfa dreptății” (v. 5) este ,de fapt, milostenia, care nu este doar o propunere din partea lui Dumnezeu sau o opțiune a noastră, ci o poruncă expresă a lui Hristos ”Fiți, dar, milostivi, precum Tatăl vostru cel din ceruri milostiv este” (Luca 6, 36).
Lumina feței lui Dumnezeu însemnată peste noi (v. 6) este lumina cunoștinței de Dumnezeu, este lumina răsărită nouă de Hristos – Soarele dreptății, așa după cum ne arată troparul Nașterii Domnului, cântare ce răsună în biserici în aceste zile și care de curând a fost cântată de preoți și în casele credincioșilor, din ce în ce mai puțini, din păcate, care i-au primit. Această lumină aduce în inimile credincioșilor asumați, în chip firesc, mai multă bucurie decât cea generată de lucrurile materiale, aduce mai presus de toate pacea interioară, liniștea și împlinirea sufletului, așezate pe temelia încrederii în pronia dumnezeiască.
Versetul final „Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai așezat” (v. 8) se referă, pe lângă somnul zilnic necesar spre refacerea forțelor fizice și intelectuale, la somnul veșnic, pe care îl cerem în cadrul Sfintei Liturghii (Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat… de la Domnul să cerem). Putem vedea aici și o dimensiune mesianică a Psalmului 4, prin aceea că se referă la culcarea Domnului Hristos în mormânt, cu certitudinea că Tatăl îl va învia pentru lucrarea pe care a făcut-o și nu îl va lăsa pe cel drept al lui Dumnezeu să vadă stricăciunea.
Ultimele trei versete ale psalmului fac parte din rugăciunea pe care creștinii o rostesc ca mulțumire lui Dumnezeu după masa de seară, iar în cadrul slujbelor bisericești se citește la Pavecernița mare, săvârșită îndeosebi în timpul Postului mare, perioadă de mare încărcătură duhovnicească”, a precizat, pentru Ziarul Amprenta, părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Psalmul 4 este citit de obicei seara, înainte de culcare, pentru liniștire, în momente de neliniște, stres sau nedreptate, deoarece vorbește despre ajutorul divin și despre pacea inimii. Totodată, psalmul 4 se poate citi de către ori cineva caută pace, iertare și întărire sufletească.
Citește și:
