Psalmii, izvor de echilibru și vindecare: Învățăturile Psalmului 14: drumul spre muntele cel sfânt al Domnului, explicat de părintele Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 14:
- Doamne, cine va locui în locașul Tău și cine se va sălășlui în muntele cel sfânt al Tău?
- Cel ce umblă fără prihană și face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa,
- Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său și ocară n-a rostit împotriva aproapelui său.
- Defăimat să fie înaintea Lui cel ce viclenește, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăvește; cel ce se jură aproapelui său și nu se leapădă,
- Argintul său nu l-a dat cu camătă și daruri împotriva celor nevinovați n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clătina în veac.
„Psalmul 14 pare că dă glas frământărilor autorului, cel mai probabil regele David, cu privire la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească cel ce îndrăznește să se apropie de locașul Domnului.
În contextul în care dorea să construiască locaș de închinare în Ierusalim și probabil apăsat de conștiința păcatelor săvârșite, psalmistul așază în versetele acestui psalm o sumă de condiții de natură morală despre care socotea că s-ar cuveni împlinite de cei ce urmau a se apropia de locașul sfânt. De bună seamă că cei vizați aici erau în primul rând slujitorii cultului mozaic adică arhiereul sau marele-preot, preoții și leviții, adică cei din seminția lui Levi, care îndeplineau slujirea de ajutători ai preoților în împlinirea rânduielilor la locașul sfânt, dar și simplii credincioși israeliți.
Viețuirea curată întru dreptate și adevăr (v. 2), abținerea de la vorbirea ori fapta rea, defăimare și ocară îndreptate împotriva aproapelui (v. 3), ca și păstrarea cuvântului dat, pecetluit prin jurământ (v. 4), ori evitarea obiceiului de a da cu camătă (v. 5), îngăduit evreilor numai în raport cu cei de alte neamuri, se înscriu între normele ce conduceau viața israelitului credincios, dornic de a duce o viață plăcută lui Dumnezeu.
Interpretând din perspectivă creștină, viețuirea în locașul Domnului înseamnă o credință practicată în lumina normativelor religios-morale ale învățăturii de credință, cu nădejdea de a trece din Biserica luptătoare, unde ne găsim vremelnic, dar unde mai pot exista căderi, în cea triumfătoare, („muntele cel sfânt al Tău” v.1) laolaltă cu drepții și sfinții, unde totul devine permanent și statornic”, a transmis, pentru Ziarul Amprenta, părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Credincioșii citesc Psalmul 14
Citește și:
