Psalmii, izvor de echilibru și vindecare: Psalmul 12, lecția nădejdii, de la strigătul deznădejdii la bucuria izbăvirii
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998.
Redăm, în cele ce urmează Psalmul 12:
„Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârșit? Până când vei întoarce fața Ta de la mine?
Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua și noaptea?
Până când se va înălța vrăjmașul meu împotriva mea?
Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte,
Ca nu cumva să zică vrăjmașul meu: „Întăritu-m-am asupra lui”. Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina.
Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine și voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.
„Psalmul 12 este o rugăciune de implorare a lui Dumnezeu în vremuri de restriște, credinciosul trecând de la starea de deznădejde la certitudinea plină de bucurie a izbăvirii.
Relația firească a omului credincios cu Dumnezeu este una definită de încrederea permanentă în puterea și ajutorul Său, manifestate prin răspunsul la rugăciunile înălțate în tot ceasul.
Psalmul ne pune înainte însă un moment de tensiune sufletească generată de apropierea amenințătoare a vrăjmașilor (v. 3), fie ei văzuți ori nevăzuți, care pare că îl duce pe cel amenințat până în proximitatea deznădejdii, a sentimentului că a fost uitat de Dumnezeu, care Și-a întors fața de la el (v. 1). Intensitatea rugăciunii crește cu versetul 4, unde vedem o predare în fața puterii divine a omului conștient că numai de la Dumnezeu poate veni izbăvirea. Creatorul luminii este chemat să lumineze ochiul lăuntric al omului pentru ca acesta să rămână în permanentă stare de veghe chiar și atunci când, din pricina acțiunilor vrăjmașilor lui, se simte amenințat de spectrul morții, situație în care potrivnicii jubilează (v. 5).
A rămâne neclintit întru nădejde în pavăza ocrotitoare a Domnului echivalează cu pregustarea bucuriei eterne a viețuirii în locașurile Împărăției Lui, într-o permanentă adorare a lui Dumnezeu și slăvire a numelui Lui.
În cultul Bisericii Ortodoxe psalmul este rostit în cadrul Pavecerniței Mari, în prima săptămână a Postului Mare, în care tocmai ne aflăm. Altminteri el poate fi citit, laolaltă cu alte rugăciuni, ori de câte ori simțim cu sufletul îngreunat din pricina acțiunilor vrăjmașilor noștri, fie că vorbim de oameni cu care se poate întâmpla să avem unele conflicte, ori cu care pur și simplu nu rezonăm, fie că vorbim de vrăjmașii nevăzuți, duhurile rele, împotriva cărora Mântuitorul ne învață că cele mai eficiente arme sunt postul și rugăciunea”, a precizat, pentru Ziarul Amprenta, părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Credincioșii citesc Psalmul 12 când trec prin vremuri de încercare sau neliniște, când se simte uitat, apăsat sau nedreptățit, când caută întărire în fața vrăjmașilor văzuți sau nevăzuți sau când are nevoie de nădejde și luminare sufletească.
Citește și:
