Tainele Psalmului 35 – o lecție despre mândrie, păcat și adevărata lumină, explicate de părintele Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă și în această săptămână, proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor, cu Psalmul nr. 35. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998, cel care ne explică, în fiecare săptămână, tainele Psalmilor.
Redăm, în cele ce urmează, Psalmul 35:
- Necredința călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu.
- El singur se amăgește în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea și ar fi urând-o.
- Graiurile gurii lui fărădelege și vicleșug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine.
- Fărădelege a gândit în așternutul său, în toată calea cea bună n-a stat și răutatea n-a urât.
- Doamne, în cer este mila Ta și adevărul Tău până la nori.
- Dreptatea Ta ca munții lui Dumnezeu, judecățile Tale adânc mare; oameni și dobitoace vei izbăvi Doamne.
- Că ai înmulțit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui.
- Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale și din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei.
- Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.
- Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine și dreptatea Ta celor drepți la inimă.
- Să nu vină peste mine picior de mândrie și mâna păcătoșilor să nu mă clatine.
- Acolo au căzut toți cei ce lucrează fărădelegea; izgoniți au fost și nu vor putea să stea.
„Psalmul 35 este atribuit regelui David și prezintă un contrast impresionant între răutatea omului păcătos și bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu. Prima parte descrie degradarea morală a celui fără de lege (vv. 1–4), iar a doua parte este un imn închinat milei, dreptății și iubirii dumnezeiești (vv. 5–12).
Frica de Dumnezeu, despre care psalmul afirmă că îi este necunoscută celui care nu respectă legea dumnezeiască, nu este groaza de pedeapsă, ci respectul sfânt, conștiința permanentă a prezenței Lui și dorința de a nu întrista iubirea Sa. Sfinții Părinți spun că începutul vieții duhovnicești este frica de Dumnezeu, iar desăvârșirea ei este iubirea.
Omul ancorat în starea de păcat ajunge să nu-și mai conștientizeze propria stare, ci întunecându-i-se mintea, nu numai că păcătuiește, dar ajunge să considere răul drept bine (v. 2). Astfel păcatul evoluează de la faptă la preocupare permanentă și mod de viață (v. 4).
De la întunericul moral al omului păcătos din primele versete psalmul se deschide către lumina dumnezeiască. Mila și adevărul sunt prezentate ca fiind fără margini (v. 5). Ele nu sunt simple însușiri ale lui Dumnezeu, ci exprimă modul în care El lucrează în lume: iubirea Sa este credincioasă și neschimbătoare.
Dreptatea lui Dumnezeu este asemănată munților, care simbolizează statornicia și tăria, iar adâncul mării exprimă nepătrunsa înțelepciune a judecăților dumnezeiești (v. 6).
Imaginea fiilor oamenilor care nădăjduiesc în „umbra aripilor” Domnului (v.7) amintește de heruvimii care umbreau chivotul sfânt din locașul de cult al evreilor și, în același timp, de pasărea care își apără puii.
„Casa Domnului” (v.8) este înțeleasă de Părinți atât ca templul Legii Vechi, cât și ca Biserica. Hrana pe care Dumnezeu o oferă este înainte de toate hrana harului, iar pentru creștini această imagine capătă un înțeles euharistic: Dumnezeu Își hrănește poporul cu Trupul și Sângele lui Hristos.
Versetul 9 este unul dintre cele mai profunde versete ale Psaltirii., fiind preluat în cultul ortodox. Hristos Se va descoperi pe Sine drept „Apa cea vie” (In. 4, 14) și „Lumina lumii” (In. 8, 12). Părinții văd aici o profeție despre viața în Hristos. Nu există adevărata viață în afara lui Dumnezeu și nici adevărata lumină fără harul Lui.
A-L cunoaște pe Dumnezeu nu înseamnă doar a avea informații despre El, ci a trăi în comuniune cu El, ca beneficiar al milei Sale (v. 10). Psalmistul nu se teme în primul rând de vrăjmașii exteriori, ci de mândrie. Tradiția ortodoxă consideră mândria (v. 11) rădăcina tuturor păcatelor. Ea l-a pierdut pe diavol și continuă să piardă pe oameni.
Ultimul verset afirmă că răul nu are viitor, victoria păcatului fiind doar aparentă și trecătoare, căci numai cel întemeiat pe Dumnezeu rămâne în picioare.
Psalmul 35 descrie două moduri de existență. Unul este drumul omului care își pierde frica de Dumnezeu și ajunge să numească răul bine. Celălalt este drumul celui care își pune nădejdea în mila Domnului și găsește în El izvorul vieții și lumina adevărată.
Într-o lume în care răul poate părea atrăgător, psalmul ne amintește că adevărata siguranță se află numai „în umbra aripilor” lui Dumnezeu, iar adevărata lumină este lumina harului Său.„, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
