De ce este Psalmul 34 una dintre cele mai puternice rugăciuni din Psaltire. Explicațiile preotului conf. univ. dr. Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă și în această săptămână, proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor, cu Psalmul nr. 34. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998, cel care ne explică, în fiecare săptămână, tainele Psalmilor.
Redăm, în cele ce urmează, Psalmul 34:
- Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine;
- Apucă arma și pavăza și scoală-Te întru ajutorul meu;
- Scoate sabia și închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: „Mântuirea ta sunt Eu!”
- Să fie rușinați și înfruntați cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce gândesc rău de mine.
- Să fie ca praful în fața vântului și îngerul Domnului să-i necăjească. Să fie calea lor întuneric și alunecare și îngerul Domnului să-i prigonească.
- Că în zadar au ascuns de mine groapa lațului lor, în deșert au ocărât sufletul meu.
- Să vină asupra lor lațul pe care nu-l cunosc și cursa pe care au ascuns-o să-i prindă pe ei; și chiar în lațul lor să cadă.
- Iar sufletul meu să se bucure de Domnul, să se veselească de mântuirea lui.
- Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este asemenea ție? Cel ce izbăvește pe sărac din mâna celor mai tari decât el și pe sărac și pe sărman de cei ce-l răpesc pe el.
- S-au sculat martori nedrepți și de cele ce nu știam m-au întrebat.
- Răsplătit-au mie rele pentru bune și au vlăguit sufletul meu.
- Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac și am smerit cu post sufletul meu și rugăciunea mea în sinul meu se va întoarce.
- Ca și cu un vecin, ca și cu un frate al nostru așa de bine m-am purtat; ca și cum aș fi jelit și m-aș fi întristat, așa m-am smerit.
- Dar împotriva mea s-au veselit și s-au adunat; adunatu-s-au împotriva mea cu bătăi și n-am știut; risipiți au fost și nu s-au căit.
- M-au ispitit, cu batjocură m-au batjocorit, au scrâșnit împotriva mea cu dinții lor.
- Doamne, când vei vedea? Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea, de la lei, viața mea.
- Lăuda-Te-voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda.
- Să nu se bucure de. mine cei ce mă dușmănesc pe nedrept, cei ce mă urăsc în zadar și fac semn cu ochii.
- Că mie de pace îmi grăiau și asupra mea vicleșuguri gândeau.
- Lărgitu-și-au împotriva mea gura lor; zis-au: „Bine, bine, văzut-au ochii noștri”.
- Văzut-ai, Doamne, să nu taci; Doamne, nu Te depărta de la mine.
- Scoală-Te, Doamne și ia aminte spre judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, spre pricina mea.
- Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu și să nu se bucure de mine.
- Să nu zică întru inimile lor: „Bine, bine, sufletului nostru”, nici să zică: „L-am înghițit pe el”.
- Să fie rușinați și înfruntați deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu rușine și ocară cei ce se laudă împotriva mea.
- Să se bucure și să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea și să spună pururea: „Slăvit să fie Domnul, Cel ce voiește pacea robului Său!”
- Și limba mea va grăi dreptatea Ta, în toată ziua, lauda Ta.
„Psalmul 34 este o rugăciune a dreptului prigonit. Autorul, regele David, cere lui Dumnezeu să-i facă dreptate înaintea vrăjmașilor săi, dar, dincolo de contextul istoric, Biserica vede în acest psalm o profeție despre pătimirile lui Hristos și, totodată, icoana suferințelor fiecărui credincios care rămâne statornic în adevăr.
Dintru început (vv. 1-3), Dumnezeu este înfățișat ca un războinic, desigur că într-un limbaj simbolic. El nu Se înarmează asemenea oamenilor, ci intervine cu puterea Sa pentru apărarea celor nedreptățiți.
„Arma”, „pavăza” și „sabia” reprezintă lucrarea dreptății dumnezeiești. În viața duhovnicească, ele sunt harul care apără sufletul de atacurile diavolului și de ispite.
Sfârșitul versetului 3: „Spune sufletului meu: «Mântuirea ta sunt Eu!»” este una dintre cele mai frumoase expresii ale Psaltirii. Credinciosul nu cere doar izbăvirea, ci dorește să audă în inimă glasul lui Dumnezeu. Adevărata pace vine atunci când Dumnezeu Însuși încredințează sufletul că este sub ocrotirea Sa.
Mai departe David cere ca planurile celor răi să se întoarcă asupra lor (v. 7), dar nu în sensul unei răzbunări personale, ci avem aici afirmarea unui adevăr duhovnicesc: răul se întoarce adesea asupra celui care îl săvârșește. Sfinții Părinți văd aici o lege a vieții morale: omul culege ceea ce seamănă.
Imaginea îngerului Domnului care îi urmărește pe cei răi (v. 5) arată că Dumnezeu conduce istoria și nu lasă nedreptatea fără răspuns. Observăm însă că scopul rugăciunii nu este distrugerea vrăjmașilor, ci redobândirea păcii și a bucuriei în Dumnezeu (v. 8).
Expresia „toate oasele mele” (v. 9) arată că întreaga ființă participă la lauda lui Dumnezeu. Psalmistul Îl laudă pe Dumnezeu pentru că apără pe sărac, pe cel lipsit de putere, pe cel asuprit, o team constantă a Vechiului Testament
Versetul 10, prin menționarea „martorilor nedrepți” are o puternică împlinire mesianică. La judecata Mântuitorului au fost aduși martori mincinoși (Matei 26, 59-61), iar Biserica vede aici o prefigurare limpede a Patimilor Domnului.
O limpede prefigurare mesianică este cuprinsă și în versetele 11-16, unde autorul arată că deși bunătatea i-a fost răsplătită cu rău, nu s-a bucurat de suferința vrăjmașilor săi, ci, dimpotrivă, a postit pentru ei, s-a rugat pentru ei, i-a plâns ca pe niște frați. Aceste versete se împlinesc desăvârșit în Hristos.
Întrebarea Psalmistului „Doamne, când vei vedea?” (v. 16) nu exprimă o îndoială față de Dumnezeu, ci este strigătul firesc al omului aflat în suferință, căci credința nu exclude durerea, ci o transformă în rugăciune.
Expresia: „…de la lei, viața mea” poate fi interpretat în sensul unei eliberări duhovnicești, leii simbolizând demonii, patimile sau oamenii stăpâniți de răutate, care dușmănesc pe nedrept (v. 18), ori pe fățarnici (v. 19).
Finalul psalmului aduce în discuție încrederea în judecata dreaptă a lui Dumnezeu, a Cărui dreptate este întotdeauna unită cu mila.
În concluzie Psalmul 34 este o rugăciune omului care suferă pe nedrept, dar refuză să răspundă răului cu rău. El își pune întreaga nădejde în Dumnezeu, Care este Judecător drept și Ocrotitor al celor smeriți. De aceea, acest psalm rămâne pentru fiecare creștin o școală a răbdării, a iertării și a încrederii neclintite în dreptatea și pacea pe care Dumnezeu le dăruiește celor ce Îl iubesc și este foarte potrivit a fi citit de cei care suferă nedreptăți și își pun nădejdea nu în răzbunarea proprie, ci în judecata lui Dumnezeu„, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
