za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Justiție » Fereastra din uscător, motiv de proces la Constanța: Președintele unei asociații de proprietari, dat în judecată de vecini. Îl bănuiau că și-a făcut atelier de tâmplărie în apartament

Fereastra din uscător, motiv de proces la Constanța: Președintele unei asociații de proprietari, dat în judecată de vecini. Îl bănuiau că și-a făcut atelier de tâmplărie în apartament

Fereastra din uscător, motiv de proces la Constanța: Președintele unei asociații de proprietari, dat în judecată de vecini. Îl bănuiau că și-a făcut atelier de tâmplărie în apartament
Sursa foto: Primăria Constanța

Justiție

22.09.2026

De către Cecilia Zagoneanu

Se spune că viața la bloc nu e tocmai ușoară și că, pentru liniște și pace, este recomandat traiul la casă și tocmai aceasta este concluzia la care par să ajungă și protagoniștii unui proces atipic de la Constanța, în care președintele unei asociații de proprietari a fost dat în judecată de vecinii care-l bănuiau că ar fi amenajat un adevărat atelier de tâmplărie – cu depozit! – în apartamentul său.

Picătura care a umplut paharul pentru vecinii suspicioși a fost fereastra din uscătorul pe care nu îl foloseau, dar pe care președintele de asociație – pe care-l luaseră la ochi din cauza bormașinii pe care aceștia spuneau că o auzeau constant din apartamentul său – l-a reamenajat, zidind fereastra cu pricina.

Lesne de înțeles, totul a ajuns în instanță, unde, așa cum arătam anterior, președintele de asociație a fost dat în judecată de vecinii săi, cazul aflându-se inițial în atenția magistraților de la Secția Civilă a Judecătoriei Constanța.

Primaria Constanța Comisia de Urbanism Forțele Aeriene teren Dosarul Retrocedărilor centrul Constanței taxa de 200 de lei despăgubiri milionar Dosarul Retrocedărilor Federația Patronatelor din Turism terenuri Viorela Mirabela Călin închiriere terenuri proprietari

Panorama Constanța Sursa foto: Primăria Constanța

Spus pe scurt, în proces, reclamanții deranjați de vecinul cu bormașina, care era și președintele de asociație și pe care-l bănuiau că și-ar fi amenajat un veritabil atelier de tâmplărie cu depozit în apartamentul din blocul unde conviețuiau, au arătat, printre altele, că zgomotul pe care presupusul tâmplar l-ar produce constant este cel care-i face să creadă că ar meșteșugi constant în apartamentul său obiecte de mobilier.

Mai mult, au spus vecinii deranjați, președintele de asociație ar fi pus stăpânire și pe uscătorul blocului – pe care au recunoscut că nu îl foloseau – , vecinul presupus tâmplar zidind fereastra uscătorului.

Cazul a ajuns în instanță în februarie 2025, când dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța, însă, ieri, 21 septembrie 2026, dosarul a fost înaintat Tribunalului Constanța, Secția I Civilă, în urma apelului declarat în cauză.

Apelul a fost declarat chiar de către vecinul presupus tâmplar, acesta atacând hotărârea magistraților de la Judecătoria Constanța care, chiar dacă nu au dat curs suspiciunilor vecinilor legate de atelierul de tâmplărie cu depozit ce ar fi fost amenajat în apartament – instanța apreciind că nu sunt dovezi în acest sens – , au hotărât, totuși, că omul nu avea dreptul să zidească fereastra uscătorului, astfel că l-au obligat să desființeze lucrările de zidire, pe cheltuiala sa.

Minuta hotărârii primei instanțe

Iată minuta Hotărârii 9172/2026, păronunțată pe 13 iulie 2026, de magistrații Secției Civile a Judecătoriei Constanța:

„Respinge excepţia lipsei de interes a capătului 1 de cerere, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii (…) în contradictoriu cu pârâtul (…).

Obligă pârâtul la desființarea lucrărilor efectuate fără autorizaţie prin zidirea ferestrei din spaţiul „uscătorie” și readucerea spațiului (golul de fereastră) la forma iniţială conform planului arhitectural, pe cheltuiala sa, într-un termen de 45 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 916,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial, proporţional cu pretenţiile admise.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Constanţa.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 13.07.2026.

Document: Hotarâre 9172/2026 13.07.2026“

proces fereastră uscător vecin președinte de asociație

De ce l-a obligat Judecătoria Constanța pe președintele de asociație să refacă fereastra

În motivarea hotărârii prin care a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de vecini se arată următoarele:

„Astfel, conform prevederilor art. 39 din Legea 196/2018, zidirea unei ferestre exterioare dintr-un spațiu comun reprezintă o modificare constructivă care schimbă proiectul inițial al blocului, iar pentru orice modificare de fațadă, Legea nr. 50/1991 obligă obținerea unei autorizații de construire, conform art. 1, alin. 1 şi art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, care stabilesc că executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, ori zidirea unui gol de fereastră existent reprezintă o lucrare de modificare/construcție care intră sub incidența acestui articol – autorizaţie pe care pârâtul nu a făcut dovada că ar fi obţinut-o prealabil zidirii ferestrei“.

Judecătoria Constanța, grefieri protest

Judecătoria Constanța

„Totodată, acesta nu a făcut dovada acordului a două treimi din proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari, precum şi al tuturor proprietarilor direct afectaţi de închiderea ferestrei“, au mai spus judecătorii.

Judecătoria Constanța a precizat în continuare că „în acest sens, instanţa notează că pârâtul, prin zidirea ferestrei a anulat funcţia de ventilare a acesteia, ori nu numai că pârâtul a ignorat faptul că golurile de aerisire sunt bunuri aflate în proprietate ###### #######, procedând la zidire fără acordul coproprietarilor direct afectaţi şi a 2/3 din membrii asociaţiei de proprietari, dar a şi afectat pe această cale ventilaţia întregii clădiri, prin lipsa aerisirii uscătorului existând riscul generării atât în apartamentele coproprietarilor direct afectaţi, cât şi în restul blocului, de igrasie, mucegai şi/sau degradarea pereţilor structurali ai blocului“.

bulevard 1 Mai panoramă Dosarul Retrocedărilor Imobiliare.ro

Sursa foto: Primăria Constanța

„Faptul că reclamanţii (nr., vecinicii care l-au dat în judecată pe presupusul tâmplar) au arătat că nu au utilizat acest uscător nu are semnificaţia pierderii dreptului legal de a o folosi mâine sau anul viitor sau oricând ar aprecia, ori zidirea ferestrei le anulează definitiv această posibilitate în condiții optime de igienă“, a spus instanța.

„Cu privire la acest aspect, doar asociaţia ar putea hotărî, cu acordul tuturor coproprietarilor conform art. 658 C.civ., încetarea destinaţiei uscătorului blocului şi, printr-un proiect tehnic comun, să se stabilească modificarea sistemului de ventilație al întregii clădiri, dar niciodată individual“, se arată în motivarea Judecătoriei Constanța.

„Pe cale de consecinţă, reţinând că nu există autorizație de construire pentru zidirea ferestrei, nici acordul a două treimi din proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari, precum şi al tuturor proprietarilor direct afectaţi, instanţa va obliga pârâtul la desființarea lucrărilor efectuate fără autorizaţie prin zidirea ferestrei din spaţiul „uscătorie” și readucerea spațiului (golul de fereastră) la forma iniţială conform planului arhitectural, pe cheltuiala sa, într-un termen de 45 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii“, au mai spus judecătorii.

Așa cum precizam mai sus, cu privire la celelalte acuzații formulate de vecini, inclusiv cea vizând presupusul atelier de tâmplărie cu depozit, judecătorii au ajuns la concluzia că nu există dovezi în acest sens, ceilalți vecini chestionați cu privire la zgomotul reclamat în proces arătând că doar reclamanții sunt cei care spun că ar auzi tot felul de zgomote din apartamentul vecinilor.

Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Primăria Constanța

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Constănțean obligat de judecători să-și dărâme scara de acces către mansardă! Primarul, autorizat să desființeze lucrările

Etichete:

  • vecini
  • proces vecini
  • proces uscator bloc
  • proces vecini bloc
  • proces vecin bormașină
Articole similare

Justiție

MOTIVARE după condamnare! Șacalul, profil de inculpat: nu își poate inhiba manifestările violente, când dorește un bun și nu îl poate obține 22.09.2026

Judecătorii de la Tribunalul Tulcea și-au motivat decizia prin intermediul căreia au decis condamnarea lui Nicolae Mitrea, cunoscut și ca Șacalul, acuzat de procurorii DIICOT de trafic de persoane, proxenetism, tâlhărie calificată, dar și de efectuarea de operațiuni financiare în …

Justiție

Citești și te crucești! Cazul Petromin: cum a fost pusă pe butuci una dintre cele mai mari companii de transport maritim din România. Tribunalul Co... 22.09.2026

Deschis în urmă cu urmă cu mai bine de 15 ani, dosarul privind insolvența și mai apoi falimentul Companiei Naționale Maritimă Petromin SA s-a aflat ieri în atenția judecătorilor de la Tribunalul Constanța! Pentru continuarea procedurii, Tribunalul a amânat judecarea …

Justiție

Un bărbat din Constanța, dus în arest după ce s-a apropiat de propria soacră, deși avea ordin de protecție 21.09.2026

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 47 de ani, cercetat pentru încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin …

De la același autor

Știrile zilei

Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel, după ce judecătorii au anulat o hotărâre, la cererea prefectului! Este vizat un teren din Eforie Sud 22.09.2026

Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel Constanța pentru a menține o hotărâre adoptată  de aleșii locali din oraș în vara lui 2025, dar care a fost anulată în primă instanță de judecătorii de la Tribunalul Constanța, la cererea …

Justiție

Fereastra din uscător, motiv de proces la Constanța: Președintele unei asociații de proprietari, dat în judecată de vecini. Îl bănuiau că și-a făcu... 22.09.2026

Se spune că viața la bloc nu e tocmai ușoară și că, pentru liniște și pace, este recomandat traiul la casă și tocmai aceasta este concluzia la care par să ajungă și protagoniștii unui proces atipic de la Constanța, în …

Economie

S-a ales CA-ul companiei COMVEX SA pentru următorii 4 ani! Operatorul portuar va construi cu 63 milioane de euro un nou terminal de îngrășăminte, î... 21.09.2026

Hotărâri importante au fost adoptate astăzi, 21 septembrie 2026, de către acționarii operatorului portuar COMVEX SA, aceștia întrunindu-se astăzi atât în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, cât și în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor! Potrivit unei informări transmise de Vasile Panait, …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel, după ce judecătorii au anulat o hotărâre, la cererea prefectului! Este vizat un teren din Eforie Sud

Știrile zilei

Consiliul Local Eforie ajunge la Curtea de Apel, după ce judecătorii au anulat o hotărâre, la cererea prefectului! Este vizat un teren din Eforie Sud 22.09.2026
MOTIVARE după condamnare! Șacalul, profil de inculpat: nu își poate inhiba manifestările violente, când dorește un bun și nu îl poate obține

Justiție

MOTIVARE după condamnare! Șacalul, profil de inculpat: nu își poate inhiba manifestările violente, când dorește un bun și nu îl poate obține 22.09.2026
Citești și te crucești! Cazul Petromin: cum a fost pusă pe butuci una dintre cele mai mari companii de transport maritim din România. Tribunalul Constanța amână dosarul pentru 2027

Justiție

Citești și te crucești! Cazul Petromin: cum a fost pusă pe butuci una dintre cele mai mari companii de transport maritim din România. Tribunalul Constanța amână dosarul pentru 2027 22.09.2026
Ați văzut-o? O femeie din Tulcea, cunoscută cu afecțiuni medicale, a DISPĂRUT

Știrile zilei

Ați văzut-o? O femeie din Tulcea, cunoscută cu afecțiuni medicale, a DISPĂRUT 21.09.2026
Senatul a decis: 2029 va fi Anul Doina Cornea

Știrile zilei

Senatul a decis: 2029 va fi Anul Doina Cornea 21.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.