Ce ne învață Psalmul 31 despre iertare, spovedanie și adevărata fericire. Explicațiile preotului constănțean, conf.univ.dr. Adrian Vasile
HRANĂ PENTRU SUFLET
Ziarul Amprenta continuă și în această săptămână, proiectul dedicat aprofundării unuia dintre cele mai sensibile și fascinante capitole ale Scripturii – Cartea Psalmilor, cu Psalmul nr. 31. Alături în această călătorie spirituală îl avem pe părintele Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din anul 1998, cel care ne explică, în fiecare săptămână, tainele Psalmilor.
Redăm, în cele ce urează, textul Psalmului 31:
- Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele.
- Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleșug.
- Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
- Că ziua și noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta și am căzut în suferință când ghimpele Tău mă împungea.
- Păcatul meu l-am cunoscut și fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
- Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului”; și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
- Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
- Tu ești scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăvește-mă de cei ce m-au înconjurat.
- Înțelepți-te-voi și te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aținti-voi spre tine ochii Mei.
- Nu fi ca un cal și ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală și cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
- Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduiește în Domnul, mila îl va înconjura.
- Veseliți-vă în Domnul și vă bucurați, drepților, și vă lăudați toți cei drepți la inimă.
„Psalmul 31 este un psalm al pocăinței și al iertării, atribuit lui Regele David. Tradiția ortodoxă îl consideră un psalm al profundei restaurări sufletești, o mărturisire a omului care a cunoscut atât apăsarea păcatului, cât și bucuria iertării lui Dumnezeu.
Contrar mentalității vechi-testamentare, care vedea binecuvântarea lui Dumnezeu proporțională cu belșugul material ori mulțimea urmașilor, psalmul începe cu o definire neașteptată a stării de fericire: adevărata fericire este iertarea păcatelor, pe care spiritualitatea creștină nu o vede ca pe o simplă anulare juridică a vinei, ci o vindecare a omului și o refacere a comuniunii cu Dumnezeu. Cel care nu ascunde păcatul înaintea lui Dumnezeu dobândește pacea inimii (vv. 1-2).
În versetele următoare (vv. 3-4), se descrie chinul lăuntric al păcatului nemărturisit. Tăcerea nu aduce liniște, ci apăsare sufletească și chiar trupească. Sfinții Părinți văd aici dovada că păcatul rănește întreaga ființă a omului. Conștiința devine grea, iar harul pare retras până la momentul pocăinței, al cărei început se face prin recunoașterea cu sinceritate a păcatului (vv. 5-6).
Odată conștientizat păcatul, cel care primește mila și iertarea lui Dumnezeu rămâne în stare de rugăciune, protejat de Dumnezeu, numit „scăparea” și „bucuria” (v. 8).
Mai departe Însuși Dumnezeu pare că ia cuvântul. El promite călăuzire celui care Îl ascultă (v. 9). Urmează însă avertismentul: „Nu fi ca un cal și ca un catâr, la care nu este pricepere.” Omul este chemat să asculte liber și conștient, nu constrâns asemenea unui animal condus cu frâu (v. 10).
Versetele de final conțin constatarea că păcatul aduce inevitabil suferință, în schimb, cel care își pune nădejdea în Dumnezeu este înconjurat de milă (v. 11). Psalmul se încheie cu chemarea la bucurie, întrucât pocăința autentică nu produce deznădejde, ci renaștere și veselie duhovnicească (v. 12).
Psalmul 31 ne învață că păcatul ascuns devine povară, iar păcatul mărturisit devine începutul vindecării. Adevărata fericire începe în clipa în care omul are curajul să stea înaintea lui Dumnezeu cu adevărul despre sine și primește, cu smerenie, mila Sa. De aceea, Psalmul 31 este strâns legat de Taina Spovedaniei și de experiența pocăinței continue și e foarte potrivit a fi citit ca pregătire atunci când credinciosul urmează să meargă la duhovnic pentru a se spovedi„, a transmis pentru Ziarul Amprenta, preotul Adrian Vasile, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța și preot slujitor al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Citește și:
