Zi decisivă pentru Cristian Radu! Azi, primarul suspendat al municipiului Mangalia, află dacă scapă de arest

Justiție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Serviciul teritorial Constanța solicită azi, 19 noiembrie 2025, menținerea în arest preventiv pentru încă 30 de zile a lui Cristian Radu, cererea DNA urmând să fie analizată de Tribunalul Constanța.
Oricare va fi decizia de azi a judecătorilor, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
În dosar, Cristian Radu este acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată și o infracțiune de spălare a banilor.
Cristian Radu a fost reținut la data de 21 august 2025 și, ulterior, arestat preventiv la data de 27 august 2025, de Curtea de Apel Constanța.
Comunicatul DNA poate fi citit integral AICI
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă, reprezintă etape şi măsuri în cursul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de vinovăţie.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
SURSE Percheziții de amploare în Constanța! Șoseaua Mangaliei, plină de mascați. Iată ce caută






