BOMBĂ! Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a DEMISIONAT de la conducerea Filialei Județene. Florin Mitroi, propus pentru a prelua interimatul

Politic
În această seară, în cadrul unei ședințe cu primarii PNL din județul Constanța, la sediul partidului, liderul Organizației Județene a Partidului Național Liberal, Bogdan Huțucă, i-a anunțat pe aceștia că demisionează din funcția de conducere.
Potrivit surselor noastre, retragerea din funcție a liderului liberal de la malul mării se va face după desemnarea unui interimar.
Vestea nu a fost una surprinzătoare pentru cei mai mulți, mai ales că, în mod constant, în ultima perioadă, au fost discuții legate de retragerea sa din fruntea PNL Constanța.
De altfel, Bogdan Huțucă a și anunțat că nu va mai candida pentru un nou mandat de președinte al Organizației Județene a PNL Constanța.
Bogdan Huțucă: „Cât echipa asta de primari rămâne una unită, succesul este unul garantat și orice situație de criză poate fi depășită”
Contactat telefonic, Bogdan Huțucă a declarat că a discutat deja cu conducerea partidului despre această decizie, dar s-a așteptat trecerea perioadei alegerilor:
„Este un subiect asupra căruia m-am decis cu mult timp în urmă – nu mai vreau să mai candidez și la al treilea mandat de președinte. Este nevoie de tehnici noi, metode noi, o schimbare de management total. Electoratul, populația e alta. Mandatul meu a expirat două-trei luni„, a spus Bogdan Huțucă.
Bogdan Huțucă a precizat că persoana propusă către Ilie Bolojan pentru preluarea conducerii interimare a partidului este Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanț. Se pare că aceeași propunere ar fi făcut-o și primarul Constanței, Vergil Chițac.
„Biroul Executiv al partidului va decide cine va fi interimarul Organizației, nu știu ce decizie va lua și Florin Mitroi. (…) Eu aș dori ca situația să se închidă anul acesta”, a mai evidențiat Huțucă.
Bogdan Huțucă a transmis și un mesaj primarilor din județul Constanța:
„Primarii sunt debusolați și de contextul acesta politic și chiar le-am spus asta. Da, este un context politic destul de complicat pentru că coaliția nu e funcțională în acest moment. Și țara trece printr-o perioadă în care ia măsuri extrem de drastice care afectează unitățile administrativ-teritoriale, respectiv primăriile. Primarii trebuie să înțeleagă că asta nu e o situație permanentă și undeva în a doua parte a anului 2026 vom începe să ne revenim și primăriile vor avea alte oportunități decât în prezent.
Nici nu contează cine conduce partidul acesta atât timp cât echipa rămâne unită și face ceea ce a făcut în ultimii ani de zile și dezvoltă comunitățile, câștigă respectul cetățenilor – fiecare în comunitățile lui, și țin strâns în jurul conducerii Filialei și a echipei de parlamentari. Atât timp cât echipa asta de primari rămâne una unită, succesul este unul garantat și orice situație de criză poate fi depășită cu ușurință”.
Conform statutului Partidului Național Liberal, președintele partidului, Ilie Bolojan, trebuie să înainteze o propunere pentru conducerea Organizației Județene a PNL Constanța, care trebuie să fie validată de Biroul Politic Național al PNL. Bolojan ar putea nominaliza un parlamentar de Constanța cu funcție de prim-vicepreședinte, unul dintre numele vehiculate fiind cel al senatorului Silviu Coșa.
Alegerile interne pentru conducerea Filialei Județene vor avea loc în 2026.






