Pensiile speciale pentru primari sunt neconstituționale. Magistrații CCR au decis că prevederile Legii privind Codul administrativ al României încalcă Constituția.

Curtea Constituțională a admis astfel o sesizare făcută de USR, cu sprijin de la PMP, PNL, minorități naționale și deputați neafiliați  (în total 44 de deputați).

O obiecție similară fusese depusă și de președintele Klaus Iohannis.

Pe 31 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind Codul administrativ.

Şeful statului susţinea că acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în cadrul unei sesiuni extraordinare neconstituţional întrunită, cele două Camere ale Parlamentului comportându-se ca şi cum Senatul ar fi avut doar o competenţă de primă Cameră, iar Camera decizională – Camera Deputaţilor – ca şi cum ar fi avut deplină competenţă decizională pentru toate materiile reglementate.

Iohannis a invocat în cazul acestei legi şi încălcarea principiului bicameralismului.

În sesizarea PNL şi USR se arată că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Mai mult, potrivit semnatarilor sesizării, Codul administrativ va permite numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici, ceea ce încalcă obligaţiile de profesionalizare a administraţiei publice pe care România şi le-a asumat înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Ce prevede proiectul privind pensiile speciale pentru primari

Începând cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care vor avea vârsta de pensionare privind sistemul unitar de pensii publice, ar fi putea avea dreptul la încetarea mandatului şi la pensii speciale, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat, conform unui proiect de lege depus la Camera Deputaţiilor de către un grup de parlamentari, care fac parte din toate partidele politice parlamentare, mai puţin USR.

Citește și:

Aleșii locali vor primi pensii speciale la încetarea mandatului. Nu și cei condamnați definitiv

Pensii speciale uriașe pentru foștii parlamentari. Care este cea mai mare

Un primar din România vrea să renunțe la pensia specială

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.