Ce spune antreprenorul Ștefan Mandachi, susținătorul aprig al lui Călin Georgescu, despre victoria surprinzătoare a acestuia în primul tur al alegerilor prezidențiale

Politic
Ștefan Mandachi, antreprenor din Suceava și cunoscut pentru inițiativa #șîeu, prin care a construit primul metru de autostradă din Moldova, este un susținător declarat al candidatului independent la prezidențialele din 2024, Călin Georgescu.
În ultima perioadă, Mandachi a realizat mai multe podcasturi cu personalități politice importante, printre care Mircea Geoană, George Simion, Ana Birchall, Cristian Terheș și Călin Georgescu. Discuția cu Georgescu a fost una prietenoasă, iar acesta a lăudat proiectul simbolic al lui Mandachi, spunând: „Tema a fost senzațională, pentru că a fost o lecție pentru cei de atunci, aceeași ca și astăzi, că se poate, dacă vrei (…) Marea schimbare trebuie să fie o schimbare profundă și vorbim despre o schimbare de sistem.”
Mandachi și-a exprimat susținerea față de Georgescu, iar înainte de ziua votului, a realizat un sondaj pe canalul său de YouTube, întrebându-și urmăritorii pe cine ar prefera în primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit hotnews.ro.
La acest sondaj au răspuns 4.300 de persoane, iar rezultatele au arătat că Georgescu este preferat de 62% dintre respondenți, urmat de George Simion cu 19%. Mandachi a precizat pe Facebook că sondajul, deși nu este unul oficial, reflectă realitatea socială și a subliniat: „Nu intenționez să promovez vreun candidat, dar nici să ignor ce se întâmplă.”
Mandachi, cunoscut și pentru implicarea sa în comunitatea locală, deține un hotel în Suceava, unde, în 2020, a oferit cazare cadrelor medicale suspecte de COVID-19. De asemenea, în județul Suceava, Călin Georgescu a câștigat alegerile, consolidându-și susținerea în această zonă.
Sursă foto: Captura video Youtube Stefan Mandachi
Citește și:
Rezultate FINALE în județul Constanța: Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al alegerilor