Dumitru Viorel Focșa
Dumitru Viorel Focșa
Deputatul Dumitru Viorel Focșa, care a recunoscut că și-a bătut soția în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, a fost exclus din partid și este îndemnat de foștii colegi să își dea demisia și din Parlament.

„Biroul Național de Conducere al AUR a decis astăzi să îl excludă pe Dumitru Viorel Focșa din partid, după ce acesta și-a agresat fizic soția în timpul unui scandal casnic. Ancheta internă întreprinsă de Juriul de Onoare al Alianței pentru Unirea Românilor a stabilit că acuzațiile apărute în spațiul public în urma scandalului declanșat la domiciliul familiei Focșa se confirmă. Gestul comis de deputatul Dumitru Viorel Focșa este incompatibil cu calitatea de membru de partid și cu demnitatea de parlamentar”, se arată într-un comunicat AUR. Partidul îi solicită să îşi „respecte angajamentul asumat” şi să renunţe la mandatul de parlamentar.

„AUR respinge ferm orice formă de violență domestică și se disociază de orice personaj care practică, promovează sau tolerează acest gen de manifestare. Cerem pe această cale partidelor și organizațiilor publice din România să urmeze exemplul pe care îl dăm astăzi și expună public toate cazurile de agresiune împotriva unor persoane lipsite de apărare”, se mai arată în comunicatul AUR. Dumitru Viorel Focșa a recunoscut public că şi-a băut soţia pe care a acuzat-o însă de „gelozie extremă”.

Aceasta i-ar fi reproşat că dă like-uri pe Facebook unor femei sumar îmbrăcate.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Focşa a mai spus că după incident, soţia sa a fugit „în curtea vecinului, membru PSD”, de unde a chemat poliţia. Dumitru Viorel Focșa a mai spus că va demisiona din Parlament dacă partidul îi va cere acest lucru.

Deputatul AUR acuzat că şi-a bătut soţia a şters postarea în care prezenta varianta sa asupra evenimentelor

Deputatul AUR, Dumitru Viorel Focşa, acuzat că şi-a bătut soţia, a şters de pe Facebook postarea în care explica varianta sa cu privire la cele întâmplate. În acea postare, el susţinea că nu a lovit-o pe aceasta, ci doar a luat-o cu mâna de după gât şi a tras-o cu fruntea spre fruntea lui, iar ulterior, în timpul unei alte ”busculade”, ea ar fi fost ”atinsă şi de uşa camerei”.

Citește și:

Deputatul AUR, Dumitru Focșa, și-a BĂTUT soția. La incident a asistat și o minoră

Reacția partidului AUR după ce deputatul Dumitru Focșa a fost reclamat de soție pentru că ar fi bătut-o

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.