Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Mircea Titus Dobre, coordonatorul PRO România Constanța, a vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă despre necesitatea realizării unor schimbări în traficul constănțean, evidențiind faptul că municipiul Constanța are urgentă nevoie de o șosea de centură. Proiectul propus de Pro România Constanța include soluții pentru toate aceste probleme, aplicabile printr-un proiect integrat, de dezvoltare durabilă, bazat pe viziunea dezvoltării pe termen, scurt, mediu și lung a Municipiului Constanța și a zonelor limitrofe.

“Ne-am săturat de disputele interminabile între investitori, dezvoltatori și comunitate, în Municipiul Constanța, pe marginea situației urbanistice. Ne-am săturat să vedem că administrația locală nu face nimic pentru rezolvarea acestui conflict și toate celelalte probleme.

Conexiunea între zonele în care se produc aglomerații trebuia să se facă de foarte mult timp, astfel încât să se poată circula civilizat în Municipiul Constanța. Iar locurile de parcare ar fi fost mult mai eficiente dacă ar fi fost construite, nu doar desenate”, a spus Mircea Dobre astăzi.
În viziunea filialei constănțene a Pro România câteva proiecte ar putea fi implementat într-un termen cât mai scurt.
Dintre acestea, liderul filialei constănțene a Pro România amintește:
1. Conexiunea zonei logistice și industriale cu autostrada, pentru a decongestiona traficul greu pe o rută mai scurtă, dinspre și către autostradă (trecerea pe sub autostradă se poate realiza și există deja un pod);
2. Conexiunea zonei Tomis Plus cu autostrada, la nodul rutier dinspre Poiana (nod rutier deja amenajat);
3. Realizarea centurii – alternativa de circulație – pentru Bulevardul Aurel Vlaicu, întotdeauna foarte aglomerat.
4. Conexiunea zonei km 4-5 cu și a zonei Veterani cu autostrada;
5. Realizarea unui bulevard pe direcția nord-sud, între zona Tomis Plus și zona Vivo-Kaufland – Ștefăniță Vodă
6. Lărgirea străzii Ștefăniță Vodă, până la Strada Soveja
7. Conexiunea zonei Vivo cu strada Soveja, la sensul giratoriu din zona Eden
8. Introducerea în intravilan și reglementarea unor suprafețe de teren, în faze etapizate, pe suprafețe cu mai multe zone funcționale și dotări publice, pentru a oferi un cadru urban nou, armonios și sănătos pentru comunitate.
Din punctul de vedere al liderului Pro Constanța, Primăria Municipiului Constanța trebuie să asigure o dezvoltare pe orizontală a orașului. “Primăria trebuie să introducă în intravilan teren din extravilan, să îl reglementeze, să îl urbanizeze – adică să dispună realizarea rețelelor edilitare, să realizare tramele stradale, trotuare, suprafetele compacte de parcuri, reguli clare de construire. PRIMĂRIA TREBUIE SĂ DEMAREZE PUZ-URI MAI MULT PE EXTRAVILAN, deoarece terenurile acestea trebuie să fie gândite încă de pe acum PENTRU O DEZVOLTARE ARMONIOASĂ ȘI COERENTĂ, care să fie atrăgatoare atât pentru investitori, cât și pentru utilizatori. Și aici nu mă refer la cât de mult să se poată construi, ci la realizarea unor zone funcționale care să prezinte servicii și dotări pe fiecare categorie de funcțiune. Pentru a evita situația în care toți proprietarii ar putea să-și lotizeze proprietățile din extravilan, fără o gândire unitară, Primăria trebuie să acționeze de urgență – să-i convoce, să convoace investitorii și să înceapă realizarea acestor PUZ-uri. (…)  Nu în ultimul rând, Constanța are nevoie urgent de artere noi de circulație, care să decongestioneze traficul și să asigure o conexiune mai bună cu Autostrada”, mai spune Mircea Dobre.
Citește și:
Pub
SolidHouse – Dezvoltator Imobiliar