Nicolae Ciucă spune că a rupt colaborarea cu PSD și le cere liberalilor să se concentreze pe alianțele cu partide de dreapta

Politic
Coaliția de guvernare se confruntă cu tensiuni serioase, generate controversata lege care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la Senat, însă care nu a fost susținută de PSD. Stenogramele obținute de Digi24 relevă că Nicolae Ciucă, liderul PNL, le-a comunicat colegilor săi că subiectul este închis și a accentuat necesitatea formării de alianțe cu partidele de dreapta.
În timpul unei întâlniri a Biroului Politic Național al partidului, Ciucă a afirmat că această chestiune nu mai este de discutat: „Orice discuție pe tema asta s-a încheiat (…) Am avut o discuție cu domnul Ciolacu înainte (de a depune legea în Parlament n.red.). Se pare că nu mai recunoaște această întâlnire. Așa că, de azi înainte, nu mai avem ce discuta! Recomand în teritoriu să faceți în așa fel încât să creați majorități de dreapta în consiliile locale și să ne gândim fără ei în campanie. Ați văzut că și la București am dat un semnal cu Nicușor Dan.”
Vineri seară, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o decizie care clarifică statutul unei posibile candidaturi a lui Klaus Iohannis ca independent din partea PNL. Conform BEC, „candidatul independent este orice persoană care se autopropune și nu candidează pe lista unui partid politic/ alianță politică.”
Marcel Ciolacu a negat existența unei înțelegeri cu PNL, afirmând pe Facebook că atât el, cât și Iohannis nu au fost parte a programului său pe 3 aprilie, când, potrivit unor surse liberale, a fost o discuție între președinții PSD, PNL și șeful statului Klaus Iohannis, în care Ciolacu a spus inițial că susține demersul legislativ ca Iohannis să poată candida și apoi s-a răzgândit.
Liderul PSD a mai adăugat că liberalii induc în eroare când susțin că PSD a fost de acord cu proiectul PNL privind candidatura lui Iohannis la parlamentare. Ca răspuns, Nicolae Ciucă a declarat că, deși nu a menționat în mod explicit ziua de 3 aprilie, este greu de crezut că Ciolacu își mai amintește discuțiile din acea perioadă.
Klaus Iohannis a subliniat vineri că intenția sa rămâne de a-și încheia mandatul la termen și că nu va candida la alegerile parlamentare din decembrie.
Citește și:
Probleme MAJORE în coaliție: PSD ar urma să voteze ÎMPOTRIVA proiectului Iohannis senator







