Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Se schimbă macazul la Mangalia. După ce în primăvară, mai multe formațiuni politice reunite sub mottoul “Uniți pentru Mangalia”, o alianță politică împotriva actualului edil, își manifestau susținerea totală față de candidatura lui Nicolae Moroianu pentru Primăria Mangalia, iată că lucrurile se schimbă.

În luna martie, PSD, ALDE, PNȚCD și independentul Zanfir Iorguș anunțau că îl vor susține pe Nicolae Moroianu la alegerile locale din acest an, lor alăturându-se și Partidul Verde.

Iată că la câteva luni distanță, zvonurile îl dau pe Zanfir Iorguș candidatul susținut de toate partidele mai sus amintite pentru Primăria Mangalia. Totul cu un scop, acela de a-l debarca pe actualul primar PNL, Cristian Radu din fotoliul de primar pe care îl ocupă de două mandate.

Contactat telefonic, Zanfir Iorguș nu a confirmat informația, dar nici nu a infirmat-o menționând că va face toate precizările în scurt timp cu privire la acest subiect.

Nu s-a ferit însă să spună că va exista o colaborare cu Nicu Moroianu.

UPDATE:

Nicu Moroianu a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, anunțul de retragere din cursa pentru Primăria Mangalia.

“Dragi cetățeni ai Mangaliei,
Am intrat în urmă cu cațiva ani în politică cu bună credință și cu dorința sinceră de a schimba lucrurile în bine în administrația locală, având convingerea că orașul nostru merită mult mai mult, că vom reuși împreună sa îi redăm strălucirea de altădată, iar locuitorilor săi mândria de a locui în Mangalia.
Din acest motiv, am acceptat provocarea de a-mi asuma lupta directa cu actualul primar, în cadrul unei echipe formată din PSD, ALDE, PNȚCD si Zanfir Iorguș.
Împreună considerăm că esențial pentru dezvoltarea viitoare a Mangaliei este inlăturarea actualei administrații dezastruoase pentru orașul nostru. În acest sens , o cercetare sociologică solidă a evidențiat faptul că echipa câștigătoare va fi cea a Alianței PSD-ALDE- PNȚCD, cu un candidat unic pentru funcția de primar , în persoana domnului Zanfir Ioguș.
Este dorința majorității cetățenilor din Mangalia, iar in fața acesteia mă aplec cu respect și considerație.
Vreau să menționez faptul că domnul Zanfir Iorguș a dat dovadă de fair play și îi mulțumesc pentru asta, fiind dispus să sprijine candidatura mea în continuare, chiar dacă datele cercetării sociologice îl dau câștigător.
Pentru toți cei care am pornit acest proiect, Mangalia este mai importantă decât orice ambiție personală. Astfel că am decis în unanimitate să-l susținem pentru această funcție pe domnul Zanfir Iorguș, într-un permanent tandem cu mine și întreaga echipă a Alianței PSD -ALDE -PNȚCD, precum si cu celelalte forțe politice si civice care ni se vor alătura.
Vă asigur că voi rămâne aceeași persoană dedicată intereselor Mangaliei, că voi continua lupta cu aceeași dăruire dar și cu convingerea că împreună, cu sprijinul dumneavoastră, putem pune capăt perioadei nefaste pentru comunitatea noastră, putem încheia cei opt ani la finalul cărora înfloritoarea Mangalie a devenit săracă, tristă, sufocată de frică, ură și interese personale.
Pentru a putea construi, Mangalia trebuie să se elibereze de cei care doar dărâmă! Pentru a redeveni orașul bogat, Mangalia trebuie să se elibereze de cei care o fură!
Haideți să redăm Mangalia cetațenilor ei, să-i recuperăm frumusețea pierdută, haideți să facem din nou Mangalia orașul în care suntem mândri că locuim.
Cu siguranță vom reuși, pentru că vom fi cu toții ,,UNIȚI PENTRU MANGALIA”!
Cu considerație si mulțumiri tuturor pentru susținere,
Nicolae Moroianu”

Citește și:

Ei sunt candidații Pro România care vor să fie primari în Mangalia, Limanu și Dumbrăveni

Se caută manager pentru Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia

Pub
SolidHouse – Dezvoltator Imobiliar