za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Politic » USR-iștii insistă să facă alianță cu PNL Constanța. Bogdan Huțucă: „Vergil Chițac este singurul care poate să învingă PSD”

USR-iștii insistă să facă alianță cu PNL Constanța. Bogdan Huțucă: „Vergil Chițac este singurul care poate să învingă PSD”

USR-iștii insistă să facă alianță cu PNL Constanța. Bogdan Huțucă: „Vergil Chițac este singurul care poate să învingă PSD”

Politic

19.07.2020

De către Pintilie Claudia

Alianța USR-PLUS anunțase, în urmă cu două zile, că va ieși public, în cadrul unei conferințe de presă și va tranșa, în mod transparent toate aspectele care țin de discuțiile cu PNL Constanța și despre posibila/viitoarea/dorita alianță cu liberalii constănțeni. Un fel de a băga bățul prin gard în condițiile în care PNL transmite că „Vergil Chițac este singurul care poate să învingă PSD și pe Făgădău la Constanța”, cu alte cuvinte nu va renunța la propriul candidat în favoarea susținerii la Primăria Constanța a liderului USR Constanța, Stelian Ion. 

Zis și făcut. Liberalii, prin vocea deputatului și candidatului Alianței USR-PLUS la Primăria Constanța, Stelian Ion, a venit pregătit și a prezentat, într-un monolog de câteva zeci de minute argumentele pe care le considera pertinente cu privire la relația pe care o are cu PNL la acest moment.

Stelian Ion și-a arătat neplăcuta surprindere vizavi de o campanie care ar fi pornită la adresa USR PLUS și nu, așa cum consideră că ar fi fost de așteptat, la adresa PSD, principalul comun adversar cu PNL în cursa pentru Primăria Constanța:

„Din păcate conducerea PNL Constanța a mimat mai mult această apropiere pentru formarea unei alianțe pentru că de fiecare dată inițiativa ne-a aparținut, cei care am solicitat întâlniri. Deja se discută că soluția aleasă pentru Constanța este creată în creuzetele de la București și este o soluție parașutată care nu a fost agreată foarte tare de liberalii constănțeni.”

Stelian Ion: „S-au săturat constănțenii de genul acesta de căciuleală și păcăleală a electoralului”

Cu toate acestea, în timp ce useriștii încă așteaptă o negociere cu liberalii, Stelian Ion l-a atacat elegant, cum a putut mai bine pe Vergil Chițac, candidatul anunțat de PNL la Primăria Constanța despre a cărui candidatură a precizat că este un risc inacceptabil și o soluție perdantă. „Nu vedem din partea PNL Constanța dorință de a câștiga la Constanța. (…) Nu vedem decât când și când atacuri la adresa noastră și a candidatului din partea USR PLUS. Este o abodare greșită. S-au săturat constănțenii de genul acesta de căciuleală și păcăleală a electoralului. Vedem atacuri permanente din partea unei asociații conduse de domnul Vergil Chițac că vor urma diferite anchete jurnalistice sau nu știu de care. Constanța nu are nevoie de conflicte în interiorul partidelor de dreapta„, a mai spus Stelian Ion.

Se pare că, așa cum susține Stelian Ion, liberalii le-au solicitat nu colaborare ci retragere completă din lupta electorală: „Constanța nu este o unitate militară și relațiile dintre politicieni trebuie să fie bazate pe trasparență, pe dialog, nu pe ordine date de unii către alții„.

Stelian Ion a venit și cu câteva fragmente din declarații ale deputatului PNL, Bogdan Huțucă și ale președintelui PNL, Ludovic Orban după ce Vergil Chițac a demisionat din partid în 2016 sugerând că PNL ar avea toate motivele pentru a nu-l mai susține pe Chițac la Primăria Constanța și a veni de partea USR PLUS, susținându-l astfel pe candidatul alianței.

„Ce a apărut din partea Avangarde este o manipulare incalificabilă. Ideea că există o diferență mare între un candidat și ceilalți este negată de însuși apelul la unitate„, mai spune Stelian Ion cu privire la sondajul scos de PNL.

„Așa cum arată sondajele noastre avem la ora actuală aceeași tracțiune (n.r. ca și PNL-ul)”, mai completează liderul USR Constanța.

Bogdan Huțucă despre colaborarea cu USR: „Vergil Chițac este singurul care poate să învingă PSD și pe Făgădău la Constanța”

De cealaltă parte, deputatul Bogdan Huțucă a scris ieri, pe pagina sa de Facebook, că speră că „rațiunea poate învinge în rândul USR, pentru Constanța și constănțeni”. „Toate cercetările sociologice arată că Vergil Chițac este singurul care poate să învingă PSD și pe Făgădău la Constanța. Avem puncte comune pe care le putem discuta cu reprezentanții USR din Constanța, astfel încât să punem bazele unei opoziții puternice, consolidate, cu oameni profesioniști și să arătăm că avem un proiect, o viziune pentru Constanța.

Tonul de colaborare cu USR, dat de la Constanța, ar putea fi piatra de temelie pentru viitoarea guvernare PNL-USR. Rămân optimist și, în același timp, pragmatic, cu speranța că rațiunea poate învinge în rândul USR, pentru Constanța și constănțeni„.
La puțin timp după conferința USR Constanța, deputatul Bogdan Huțucă a postat pe pagina sa de Facebook un răspuns vizavi de tot ceea ce au comentat useriștii astăzi:
Redăm mai jos postarea liderului PNL Constanța:
„”În urma declarațiilor colegilor de la USR, doresc să subliniez câteva aspecte și să lansez o invitație.

Observ că, dat fiind faptul că vom avea alegeri locale în luna septembrie, presiunea asupra candidaților crește, iar la Constanța, pierdem din vedere faptul că singurul adversar este PSD.
Mă așteptam ca, în conferința de presă de astăzi, să propuneți un plan, un proiect, o strategie în loc de tactici prin care să atacați voalat PNL-ul.

Mă așteptam să văd un partid cu respect pentru libertatea de opinie, chiar și atunci când opiniile sunt contradictorii. De-a lungul anilor, PNL a demonstrat că este un partid flexibil, dinamic și, în același timp, un partid care respectă divergențele de opinie.
Mă așteptam să văd un partid așezat cu fața spre viitor, cu privirea spre dezvoltare, spre o Constanță care să facă pasul spre următorul deceniu, și mai puțin un partid concentrat pe mize minime bazate pe vorbe nefericite din trecut. Mă mai așteptam să aud cuvinte care ne unesc, subiecte care ne aduc împreună și soluții pentru constănțeni.

Mă așteptam, iarăși, să văd o conferință în care, în loc să explicați relația cu PNL și să răstălmăciți cuvintele mele, să prezentați, mai degrabă, viitorul acestui oraș și județ.

Dragi colegi din USR, ne aflăm în fața unui exercițiu de maturitate politică, iar rolul oamenilor politici este acela de a desena un drum al societății, de a crea așteptări și de a descrie viitorul. Ca lider al celui mai mare partid de opoziție din municipiul și județul Constanța, invit, în continuare, la rațiune, astfel încât să putem veni în întâmpinarea doleanțelor electoratului constănțean de dreapta. Observ multă vorbărie, și mai puțin fapte. Observ multă critică și mai puțin încercarea unei construcții a unui parteneriat de forță. Atrag atenția că alegerile locale nu se câștigă prin conferințe de presă, nici prin declarații, ci ca urmare a unui plan prin care să putem arăta că știm ce facem, cum facem și de ce facem.
Este timpul ca această comunicare absurdă, prin intermediul mass media sau a rețelelor de socializare, să se oprească.
Pe această cale, invit pe candidații la Primăria Constanța, Vergil Chițac- PNL și Stelian Ion – USR, precum și pe liderul USR, Remus Negoi, la o discuție care să aibă ca scop un parteneriat politic pe termen lung.
Propun ca miercuri 22.07.2020 să avem această discuție, în centrul căreia să se afle proiectul de câștigare a alegerilor locale de către PNL și USR. În loc să săpăm tranșee pentru electoratul nostru, este timpul să punem bazele unei construcții puternice pentru Constanța.
Considerați acest mesaj ca o deschidere la prietenie, colaborare și parteneriat pentru Constanța și constănțeni”. 

Citește și:

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța: “USR a scăzut la jumătate”

USR Constanța, apel pentru unificarea dreptei: „Alianța USR PLUS să fie susținută pentru funcția de primar, iar PNL să primească sprijin pentru CJC”

Etichete:

  • Stelian Ion
  • Bogdan Huțucă
  • USR-PLUS
  • Primăria Constanța
Articole similare

Politic

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări, pentru desemnarea unui premier! AUR va intra imediat după PSD 16.09.2026

Președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru. Consultările vor avea loc joi, 17 septembrie 2026, după următorul program:Ora 09:00 - …

Politic

Nicușor Dan a ANULAT consultările cu partidele, care erau programate pentru desemnarea unui premier   15.09.2026

Președintele Nicușor Dan a anulat întâlnirea de consultări cu liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare, consultări care erau menite să ducă la desemnarea unui nou premier, în locul lui Ilie Bolojan, scrie Știri pe surse. Întâlnirea de consultări fusese programată …

Politic

PSD merge la consultările de la Cotroceni cu propunerea Sorin Grindeanu pentru funcția de premier   15.09.2026

PSD va merge la consultările de la Cotroceni cu propunerea ca Sorin Grindeanu să fie premier și cu variantele unui guvern minoritar PSD sau ale unui guvern construit în jurul partidului, anunță senatorul Daniel Zamfir marți, 15 septembrie. ”Partidul Social-Democrat și-a …

De la același autor

Cultură

SEAS 2026 INTERVIU Dansul care ne apropie de noi înșine: despre puterea de a ne privi altfel, artă și conexiunea cu publicul cu coregrafa Neagoe Ca... 03.09.2026

Dansul contemporan nu înseamnă doar mișcare, scenă și spectacol. Poate fi un spațiu de întâlnire, de reflecție și chiar de vindecare, în care spectatorul este invitat să se oprească pentru o clipă și să privească altfel lumea și propriul corp. …

Cultură

FOTO „Matilda, the Musical”, la Constanța în cadrul SEAS 2026. Ioana Rufu: cred că Matilda este în fiecare dintre noi, dar cu atât mai mult în copi... 23.08.2026

Ioana Rufu, coordonatorul copiilor din School of Musical - actriță, lector universitar și specialist în pedagogia teatrală, cu o vastă experiență atât pe scenă, cât și în educația artistică, interpreta rolului Doamna Phelps în spectacolul „Matilda, the Musical”, a oferit …

Cultură

INTERVIU Iustin Danalache, actorul din spectacolul Livada cu vișini, pe scena SEAS de la Constanța în Rave de Ravel: de la dans și beatbox la nomin... 11.08.2026

De la dans sportiv și street dance la beatbox, actorie și coregrafie, Iustin Danalache, tânărul actor pe care îl putem vedea în "Livada cu vișini", un spectacol al Teatrului de Stat Constanța, își construiește parcursul artistic la intersecția dintre mai …

Ultimele Știri
Constanța: Stadionul Gheorghe Hagi se scumpește. Municipalitatea trebuie să plătească încă 5 milioane de lei pentru lucrări

Constanța Imobiliară

Constanța: Stadionul Gheorghe Hagi se scumpește. Municipalitatea trebuie să plătească încă 5 milioane de lei pentru lucrări 17.09.2026
Linica Stan, fosta șefă THR Marea Neagră, în așteptarea verdictului de la Tribunalului Constanța, după ce Agenția de Integritate a dat-o în judecată

Justiție

Linica Stan, fosta șefă THR Marea Neagră, în așteptarea verdictului de la Tribunalului Constanța, după ce Agenția de Integritate a dat-o în judecată 17.09.2026
Un nou proiect imobiliar în Eforie Nord, avizat de Mediu. SC Danube Grain Expres SRL vrea să modifice anumite reglementări urbanistice

Constanța Imobiliară

Un nou proiect imobiliar în Eforie Nord, avizat de Mediu. SC Danube Grain Expres SRL vrea să modifice anumite reglementări urbanistice 17.09.2026
Sentință DEFINTIVĂ la Curtea Supremă, pentru plaja și faleza din Tuzla, revendicate de Apele Române! MINUTA

Justiție

Sentință DEFINTIVĂ la Curtea Supremă, pentru plaja și faleza din Tuzla, revendicate de Apele Române! MINUTA 17.09.2026
MOTIVARE Iată de ce a fost ACHITAT George Papari, fost director al Apelor Române: probele nu sunt suficient de puternice pentru o condamnare

Justiție

MOTIVARE Iată de ce a fost ACHITAT George Papari, fost director al Apelor Române: probele nu sunt suficient de puternice pentru o condamnare 17.09.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.