VIDEO Interviu cu Mihai Lupu, candidatul PUSL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Ce declară despre competitorii politici, dar și despre proiectele implementate până acum
Politic
Mihai Lupu, președintele în funcție al Consiliului Județean Constanța, candidează pentru un nou mandat din partea Partidului Umanist Social Liberal în cursa electorală din 9 iunie. În cadrul unui interviu, Mihai Lupu a vorbit despre proiectele pentru care a muncit în cei trei ani și jumătate de mandat, finalizate sau în diferite stadii de implementare, despre realizări, dar și despre eșecurile în plan administrativ și politic pe care le-a avut în această perioadă.
1. Cum caracterizați în câteva cuvinte mandatul dumneavoastră de președinte al Consiliului Județean Constanța?
Exact cum l-am început, cu niște promisiuni onorate. Am spus-o și cu alte ocazii că oricine, dacă vrea să îmi analizeze munca mea după trei ani și jumătate, să vadă declarația mea după depunerea jurământului, pe 27 octombrie 2020.
Atunci m-am angajat față de cetățeni, nu față de grupări politice sau grupări de interese, să fiu un om onest, loial, aplicat pe proiecte pentru sănătatea cetățenilor, pe educație, cultură, infrastructură, pe parteneriate și în special de suportul pentru mediul de afaceri.
Nu m-am abătut absolut deloc de la aceste principii, iar proiectele mele s-au încadrat în acest program articulat! Astăzi, unele dintre aceste proiecte au fost implementate – vorbim despre investiții majore, altele sunt în curs sau urmează a fi puse în aplicare.
Pentru a însuma munca noastră, vorbim despreproiecte de aproximativ 600 de milioane de euro. Este mult, este puțin, nu știu… Pentru o primărie poate înseamnă puțin pentru că ei au o putere de eligibilitate mai mare comparativ cu Consiliul Județean și mai ales au sursele proprii de venituri. Noi nu avem astfel de surse, dar cu toate acestea, eu zic că am reușit să fac un Consiliu Județean performant.
2. Care au fost punctele forte ale mandatului dumneavoastră, ce nu ați reușit să faceți în această perioadă? Care sunt motivele pentru care nu ați reușit să implementați anumite proiecte?
Punctul forte a fost experiența managerială. Am pus în valoare tot ceea ce a însemnat resursa umană în așa fel încât să scot ce este mai bun din oameni.
Cel mai mare eșec pe care l-am avut a fost că am susținut crearea unei entități pe care am vrut să o fac ca un motor de dezvoltare – Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, un proiect eșuat pentru că persoanele care au mers acolo au abordat politic proiectul, nu în interesul cetățenilor. Acesta a fost cel mai slab proiect al meu.
Sigur, nu a fost numai proiectul meu, a fost al Partidului Național Liberal, care l-au acaparat și l-au dus în zona de decizie politică și de interes de grup al lor.
Una peste alta, punctul forte a fost că am reușit să coagulez oamenii din Consiliul Județean care au muncit și au implementat proiectele.
Vorbim de drumuri care astăzi arată foarte bine și fluidizează traficul: vorbim despre drumul de la Corbu – Mihai Viteazu, drumul de la Cetatea Histria – Tariverde, drumul de la Cernavodă – Ion Corvin – drumuri care facilitează fluxul de transport persoane și mărfuri. Vorbim și despre drumurile care traversează localități: drumul de la Arsa – Coroana, Peștera – Ivrinezu … Urmează ca și alte drumuri care vor fluidiza traficul spre zonele din sud vestul județului nostru să fie implementate.
3. Pentru derularea acestor proiecte ați fost nevoit să faceți schimbări în echipa Consiliului Județean Constanța de-a lungul anilor?
Au fost câteva sincope când anumiți maangeri de proiect nu înțelegeau exact rolul pe care îl au. Am spus că în proiecte trebuie să fim parteneri cu mediul de afaceri și când am simțit că lucrurile nu merg în această direcție, am făcut schimbări.
Una peste alta, echipele de conducere, directorii, directorii adjuncți, șefii de servicii, au rămas aceeași. Cred că am reușit să îi determin să rămână eficienți și asta mă bucură cel mai mult după trei ani și jumătate, aproape patru ani, de mandat.
4. Ce vă reproșați din punct de vedere administrativ?
Oricine ar spune că nu are nimic de reproșat, minte. Normal că ai ce să-ți reproșezi pentru că ai adus niște oameni lângă tine, i-ai pus pe funcții și au dezamăgit. Vă dau un exemplu pentru că tot vorbim zilele acestea despre o pată pe obrazul nostru – vorbim despre Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Spitalul Județean a devenit o pată neagră pe obrazul activității Consiliului Județean Constanța prin numirea unui președinte de Consiliu de Administrație director la o companie de stat. Numirea managementului de la spital nu a reușit să implementeze strategia actului medical. Este un mare eșec, îmi pare rău că nu am fost mai atent de la bun început. Din punct de vedere al funcționalității, lucrurile au mers într-o direcție bună până acum câteva luni de zile. Oamenii nu au înțeles că sunt în slujba instituției și a oamenilor și au început să facă politică.
5. Dar din punct de vedere politic, ce vă reproșați?
Îmi reproșez că m-am întors în 2020 în Partidul Național Liberal, partidul în care am fost 30 de ani. Am crezut că lucrurile s-au schimbat, că oamenii au altă viziune, una aplicată, corectă, și m-am înșelat. Tot ce mi s-a întâmplat anul trecut a fost creația președintelui partidului, Bogdan Huțucă, a primarului de la Valu lui Traian și a vicepreședintelui. A recunoscut și domnul președinte al Partidului Național Liberal că de aici sunt lucrurile. Aici vorbim despre sabotarea proiectelor, de dosare, de lucruri care s-au întâmplat.
Toate acestea m-au întărit, m-au determinat și mai mult să rămân să duc misiunea pe care mi-am asumat-o acum patru ani la bun sfârșit.
Din punct de vedere politic, eu nu am greșit. Cred că oamenii greșesc pentru că investesc încredere și îi propun pe funcții pe alții. De regulă, noi credem că oamenii sunt așa cum îi vedem, dar de fapt, în spate, lucrurile sunt altfel. Îmi pare enorm de rău că am investit încredere în acești oameni și care, până la urmă s-au dovedit a fi tributari ai grupurilor de interese.
Pe de altă parte, vă spun că nu eu m-am dus la PNL, ei m-au chemat. Eu am crezut că dacă m-au chemat și m-am înhămat la această treabă va fi de succes pentru mine, pentru un partid în care am crezut, pentru niște oameni pe care i-am reprezentat cu mândrie.
Dacă ne uităm la rezultatele votului de data trecută (n.r. 2020), vedem că președintele CJ a avut cu 5.000 de voturi peste scorul partidului.
Asta spun și în continuare. Trebuie privit omul! Când vrei să-l votezi, să privești omul, să vezi integritatea lui, parcursul profesional și moralitatea. Aici eu m-am înșelat.
6. În 2020 ați avut o susținere mare din partea primarilor. Cum credeți că veți reuși să obțineți votul cetățenilor dacă nu mai aveți sprijinul primarilor?
Lucrurile s-au schimbat radical față de acum patru ani. Nu mai sunt la fel. Uitându-ne pe zona de „trocuri politice”, nu numai la Constanța, dar mai ales la Constanța, partide foarte mari și-au dat mâna și i-au demotivat complet pe alegători. Din discuțiile mele cu oamenii, și nu sunt puține, spun că nu îi mai interesează partidele, i-au dezamăgit. „Au făcut o coaliție doar pentru ei, să-și împartă ca și cum scaunele, funcțiile și avantajele ca și cum ar fi de la ei de acasă aduse” îmi spun. Oamenii spun că vor vota omul, nu partidele. De aceea am încredere mare că tot ceea ce am făcut eu până acum este în interesul cetățeanului, nu în interesul personal.
Eu am tot ce îmi trebuie de la viața asta, nu îmi trebuie mai mult decât mi-a dat Dumnezeu: am o familie fericită, am o stare materială foarte bună – așa am venit cu ea, nu am creat-o acum… În schimb, am venit cu determinarea aceasta că pot să fac ceva, să las ceva în urma mea…
Cu siguranță va rămâne în urma mea un Spital de Pediatrie, un Spital Județean – la care suntem la Studiul de Prefezabilitate – dacă am fi avut și PUZ-ul am fi avut și Proiectul Tehnic – drumurile, utilitățile și cel mai important lucru – investim la imaginea acestui județ – și trebuie să folosim și instituțiile de cultură și să punem patrimoniul județului în valoare.
Astăzi, ca valoare de patrimoniu și arheologică, suntem pe primul loc în România și pe locul cinci în Europa. Să poți să faci aceste lucruri ai nevoie de suportul financiar. Nu întotdeauna sunt suficiente sursele atrase pentru că ele sunt directționate pentru anumite obiective. Uitați-vă ce s-a întâmplat anul acesta: instituțiile de cultură au fost private de cheltuieli de promovare. Cum putem promova un proiect – Muzeul de Artă Populară de exemplu – cu 10.000 de lei pe an? Lumea nu vine dacă nu știe, fără promovare cum să-ți vină la muzeu?
Abordarea acesta politică, accentuată zilele acestea – ați văzut și astăzi (n.r. ieri) ce s-a întâmplat în Consiliul Județean – aduce mari deservicii județului nostru. Se crede că sunt împotriva unui președinte … președintele este vremelnic, poate să plece … dar faptul că ai avut posibilitatea să lași ceva în urma ta și nu ai făcut, atunci ești vinovat și va trebui să fii pedepsit de către electorat și de istorie.
7. Ce vă avantajează în această cursă electorală?
Nu știu dacă mă avantajează sau mă dezavantajează ceva. Trebuie privit din alt punct de vedere: care sunt atuurile pe care le am …În primul rând experiența profesională, experiența managerială și familiarizarea cu toate problemele din acest județ.
Nu spun că alții nu au făcut, dar eu, ce a trebuit să fac, am făcut!
Orice proiect, orice construcție are nevoie de continuitate. Ca să iei alți contracandidați care sunt total nepregătiți – și dăm exemplu care a făcut „valuri”, că tot vorbim de „valuri”. Te duci la el în comună și vezi … pune pe cineva cu un copil în căruț să meargă pe trotuarele din Valu lui Traian, nu o să aibă pe unde merge. Ai 20 de ani și nu ai terminat să asfaltezi … te lauzi cu educația și nu ai o școală terminată….
Spre deosebire de acești oameni, eu o să las ceva în urmă!
Eu am învățat să îi înțeleg pe oameni, care le sunt nevoile, opțiunile, năzuințele lor.
8. Ce v-au spus oamenii cu care v-ați întâlnit în toată această perioadă, de când a început campania electorală?
Cei mai mulți oameni îmi spun că avem nevoie de continuitate în acest județ. Dacă nu voi mai fi aici, nu va fi un capăt de țară, nu va fi sfârșitul vieții. Ei spun că trebuie să rămân să-mi continui proiectele. Am fost îndemnat de mulți oameni …
S-a făcut și un studiu sociologic, ce opțiuni electorale sunt, mai ales pe segmentul liberal. 90% sau mai mult mă identifică cu PNL-ul.
Dacă ne referim și la sondaje … Ce manipulare grosolană…. și aveam pretenții la niște instituții de presă care se respectă, să promoveze astfel de manipulări în care eram sfătuiți să nu mai cheltuim banii și să nu ne mai ducem la vot pentru că deja se știu câștigătorii. Îmi pare rău, este total lipsit de profesionalism să faci o astfel de … și mai ales în scris.
Eu condamn ferm aceste manipulări ordinare! Să știți că aveți un rol fantastic de a pune în fața electoratului oamenii așa cum sunt ei, nefardați, nemachiați… dar a induce electoratul în eroare, într-o perspectivă de alegeri….trebuie să ne aducă și nouă o responsabilitate.
9. În toată această perioadă, cât ați fost președinte al Consiliului Județean, cum i-ați ajutat pe primari? Au fost primari care v-au reproșat că nu le-ați acordat sprijin suficient?
Primarii au dorința de a face și caută sprijin – la Consiliul Județean, la parlamentari sau prin alte zone de consultanță …. Nu totdeauna am putut să ajut pentru că nu totdeauna pârghiile au fost la mine.
Eu am fost corect cu ei, doar în primul an am fost partizan sau mai mult decât atât, pentru că era un moment de frustrare după atâția ani de PSD. Sumele alocate pentru drumuri au fost repartizate corect, pe formula cu care s-a convenit. N-au fost reproșuri (n.r. din partea primarilor) pentru că am fost alături de ei, în schimb au fost nemulțumiri pe tema suportului financiar. Noi, Consiliul Județean nu avem venituri proprii, noi beneficiem de surse guvernamentale și cele atrase, dar acestea sunt pentru proiecte precise.
Partea cea mai grea pentru ei, primarii, este că nu au avut cofinanțări și asta a dus la o neîmplinire a proiectelor și a programelor lor. Vina este a politicienilor, a parlamentarilor, și aici PNL prin Huțucă, care este președintele Comisiei de Buget Finanțe, ar fi trebuit să facă o prioritizare a proiectelor și să-i susțină pe primari.
Și eu am urlat la propriu când am zis că nu am bani pentru DGASPC, unde ne penalizează … aproape jumătate din bugetul Consiliului Județean se duce acolo. Nu am fost auzit…. și atunci, lipsa aceasta de suport te duce într-o zonă de perceție negativă asupra activității tale.
10. Sunt și primari care reprezintă alte partide politice dar care vă susțin?
Eu am o relație foarte corectă cu toți primarii. Nu aș vrea să vin să spun într-o emisiune electorală că primarul cutare, primarul cutare …. De exemplu, sunt primari de la PSD care nu sunt mulțumiți pentru că ei aveau alte așteptări de candidați și datorită colaborării cu mine spun că au clar o opțiune către mine…. sunt și primari liberali care se simt jenați cu cine îi reprezintă … nu vreau să se supere nimeni, dar să pui un primar de comună care … ați văzut câte derapaje a avut și limbajul lui este descalificant …să pui pe lista de consilieri județeni niște băieți tineri care sunt talentați de altfel, dar nu au nimic de-a face cu viața aceasta publică… Nu aș vrea să fiu dur cu ei, dar, unul să ai o plajă și unul un han și să reprezinți județul într-o astfel de instituție (n.r. Consiliul Județean Constanța), mi se pare sub nivelul și sub posibilitățile PNL-ului.
PNL-ul era un partid de elitiști, un partid de oameni care promovau valorile, astăzi a devenit un partid care, prin liderii lor, nu este mai departe de alte partide populiste.
11. Dumneavoastră pe cine aveți alături în această campanie?
Îi am alături de mine pe cetățenii acestui județ. Week-end-ul trecut am avut un festival al tradițiilor și gastronomiei… m-am dus ca orice cetățean, m-am așezat la masă și mulți oameni cu care m-am salutat mi-au urat succes și mi-au spus că sunt alături de mine.
Aceste evenimente sunt de promovare a județului, nu de promovare a personalității și a cultului personalității cuiva. Am avut și o intervenție de câteva minute, am zis să lăsăm politica în stradă…
Aceasta este atitudinea mea, de a respecta și am pretenția să fiu și eu respectat!
12. Care sunt proiectele pe care vi le-ați propus să le continuați într-un eventual nou mandat?
Spitalul „Mama și copilul” va începe în luna iunie. Săptămâna viitoare depunem toate documentele la Primărie pentru autorizația de construcție.
Spitalul Județean – deja avem studiul de prefezabilitate… Astăzi (n.r. ieri), a fost un eșec pentru că domnii consilieri județeni PNL nu au fost de acord … vorbim despre Spitalul de Ortopedie pentru că el trebuie pus la pământ, toate clădirile sunt praf. Acolo vrem să facem un Centru de Sănătate, inclusiv pe partea de Alzheimer și un centru de adicție. Mergem în continuare cu centrele de zi în toate zonele județului pentru că și ele pot fi un suport în această zonă de adicție, dar trebuie o zonă specializată.
Consiliul Județean nu are un centru de afaceri și astăzi proiectul a picat acest proiect la vot, tot din considerente politice și lipsite de nicio logică.
Vreau să continui proiectul de drumuri, să construiesc teatrul pentru copii – pentru care avem proiectul tehnic, Delfinariul – care se extinde, să pun în valoare Teatrul de Vară din Mamaia, să construim un nou Acvariu – care va aduce, potrivit estimărilor, peste un milion de turiști.
De asemenea, vreau să oferim suport pentru instituțiile de cultură să poată să performeze. Ele au două componente: educațională și ca ofertă turistică – degeaba ai mâncare și cazare bună dacă nu ai și divertisment, o componentă turistică esențială.
Avem șapte rute turistice acreditate deja de Ministerul Turismului. Au fost adăugate Cetatea Ulmetum și Cetatea Histria și multiculturalism în oferta turistică națională. Ele vor fi finanțate și promovate de la nivel național.
Iată că ne-am atins obiectivul, să fim cuprinși într-o ofertă națională.
Dar nu poți face aceste rute dacă nu faci un proiect integrat în care să incluzi și producătorii și spațiile de cazare, ofertele turistice și trasportul …
13. Care este proiectul dumneavoastră de suflet?
O să vi se pară poate banal dar poate cel mai frumos proiect pe care l-am făcut a fost drumul la Coroana.
Era un drum care a fost înființat de rege – se numea Coroana Regelui. Primarul comunei Albești mi-a spus atunci că dacă voi pune asfalt în Arsa și Coroana, o să rămân în istorie…. Am stat de vorbă cu oameni în vârstă, de 80-90 de ani care mi-au spus că nu credeau că vor trăi să meargă pe un drum asfaltat în comună, aflat la marginea țării. Atunci le-am spus că nu este la margine, ci este la intrarea în țară. Acesta este proiectul cel mai frumos, care îmi place cel mai mult!
Până să facem noi acel drum, costul terenului în zonă era de 2-3 euro/mp. Dintr-o dată, s-a dus prețul la 15-20 de euro. Astfel, vedem ce înseamnă de fapt accesul în aceste zone!
14. Ce veți face după data de 9 iunie? Care sunt planurile?
Nimeni nu este veșnic nicăieri. Nu se termină lumea dacă pleci dintr-o funcție. Voi fi același om care am fost până acum, voi fi suport pentru cei care au nevoie de mine, dar am convingerea că vom mai sta încă patru ani ca să ducem proiectele acestea la bun sfârșit.
Mă bucur că cei pe care eu îi credeam alături de mine, nu sunt … Dumnezeu îți arată calea câteodată! Niște oameni despre care credeai că sunt atașați, cu principii …. dau un singur exemplu: am avut o încredere fantastică în directorul general de la Oil Terminal! Am creat pentru el toate premizele să fie un manager bun! Uitându-ne acum că obligă oamenii să facă campanie – am văzut în „Cotidianul” liste fotografiate – am rămas dezamăgit total. Niște oameni care trebuiau să fie corecți, îi obligi, îi forțezi ca să îi facă campanie lui Mitroi. Niciodată nu o să iasă așa cum vrei tu … omul spune da, ca tine, dar tot ca el va face. Aceasta este o problemă serioasă pentru mine ca să îmi dau seama cu cine mai stau la masă, pe cine mai susțin.
15. Din paleta de candidați pentru CJC la alegerile din 9 iunie cine credeți că este cel mai bine pregătit pentru această funcție?
Nimeni nu-i perfect, dar pot spune pe cine nu văd: este vorba despre primarul Mitroi, primar de comună, și de Cătălin Grasa – pe care nu eu i-am caracterizat activitatea, dar Raed Arafat a spus că el a transformat spitalul în cel mai mare mall de la Constanța. Habar nu au, nu cunosc atribuțiile unui președinte de Consiliu Județean!
Ceilalți (n.r. candidați) performează într-o zonă în care au activat și nu aș vrea să spun nici lucruri bune, nici lucruri rele despre ei.
16. Ce mesaj transmiteți cetățenilor județului Constanța?
Prin intermediul dumneavoastră îi îndemn pe toți să aibă încredere în acest partid nou, Partidul Umanist Social Liberal care înglobează toate elementele sociale, liberale, umane. Să aibă încredere în candidatul nostru la Primăria Constanța, Gihan Eserghep, care este unul dintre cei mai pregătiți candidați, conectați la realitățile acestui municipiu și județ și care a creat și o companie de succes.
În lista noastră de consilieri județeni sunt oameni care nu au făcut politică, sunt oameni curați și neangajați în zone care nu pot fi definite.
Să aveți încredere că toate proiectele vor fi duse la bun sfârșit dacă o să-mi dați votul.
Mai am un mesaj pe care l-am spus și la lansare: „Nu pot ei să fure cât puteți dumneavoastră vota!”
Comandat de Partidul Umanist Social Liberal – Filiala Constanța
Cod Mandatar Financiar 21240113
Nota redacției: Acordăm drept la replică tuturor persoanelor care au fost menționate în acest interviu.