(FOTO) EPIDEMIA de rujeolă: Care este situația în județul Constanța. Ce spune reputatul medic infecționist, Cora Mitroi-Maxim, despre această boală și ce complicații poate aduce

Sănătate
Pe 5 decembrie, a fost declarată oficial epidemie de rujeolă la nivel național, ca urmare a numărului mare de îmbolnăviri înregistrate în ultima perioadă. Statisticile sunt îngrijorătoare, în prezent existând nu mai puțin de 2.000 de cazuri confirmate în 29 de județe ale țării, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății. Am stat de vorbă cu medicul Cora Mitroi-Maxim din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța care ne-a adus informații complete legate de cum trebuie să ne protejăm noi, adulții, de îmbolnăvire, dar mai ales cum să îi ferim pe copii și despre complicațiile în cazul îmbolnăvirii.
După înmulțirea exponențială a numărului cazurilor de rujeolă, Ministerul Sănătății a decis marți, 5 decembrie, declararea epidemiei la nivel național.
Această decizie presupune o schimbare pe termen scurt a politicii de vaccinare, urmând ca prima doză de vaccin, administrată copiilor cu vârste între 9 și 11 luni, să fie primită mai devreme.
Medicul infecționist Cora Mitroi-Maxim, din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, a oferit cititorilor noștri câteva informații foarte importante cu privire la acest subiectul medical al momentului.
„Rujeola este e o boală infecțioasă virală, foarte contagioasă pentru persoanele susceptibile – care n-au făcut boală sau care nu sunt protejate de vaccin, cu o creștere importantă în țară a numărului de cazuri în ultimele săptămâni. Această creștere a numărului de cazuri vine, evident, pe fondul scăderii semnificative a ratei de vaccinare în populația pediatrică! La noi în Constanța s-au înregistrat câteva cazuri sporadice până în acest moment.
Părinții care nu și-au vaccinat copiii chiar ar trebui să fie îngrijorați și să-și asume refuzul acestei vaccinări. Pentru că rujeola nu e doar o boală a copilăriei, ci chiar poate să se manifeste sever, mai ales la copiii mici”, ne avertizează medicul infecționist.
Cât despre semnele care trebuie să îi îngrijoreze pe părinți și să-i ducă la ideea că cei mici sunt suspecți de rujeolă acestea se referă la febră înaltă, tuse frecventă, secreții oculare, lacrimare, conjunctivită, secreții nazale importante, la care se asociază, bineînțeles, erupția cutanata specifică.
„În evoluție poate să se complice frecvent cu diaree, uneori asociind deshidratări importante și dezechilibre hidroelectrolitice care vor impune administrarea de perfuzii endovenoase și automat spitalizare.
Și acesta e tabloul obișnuit! În cazul sugarilor, al copiilor cu boli asociate, ca și în cazul adulților, al gravidelor, al bolnavilor cu imunitate scăzută (pentru că deși e o boală a copilăriei, apare și la adulți și nu rar), boala se poate complica cu laringite, cu pneumonii, cu insuficientă respiratorie, cu otite, chiar și cu encefalite. Nu există un tratament specific antiviral împotriva rujeolei, cum avem de exemplu în gripă sau în varicelă. De aceea cea mai relevanță măsură de prevenție rămâne vaccinarea antirujeolică!!
Părinții trebuie să se informeze numai din surse medicale autorizate, în ceea ce privește potențialele reacții adverse post vaccinare, care de cele mai multe ori sunt doar locale, ușoare de tipul durere, tumefacție la locul injectării sau febră. Teoriile actuale propagate mai ales în mediul online de către antivaccinisti trebuie combătute energic de toți cei care practicăm Evidence-based medicine (.n.r. medicină bazată pe dovezi)”, mai evidențiază medicul Cora Mitroi Maxim.

Cazul unui adult infectat cu rujeolă în perioada pandemiei
Alte măsuri de prevenție sunt cele nespecifice, uzuale, mai ales în sezonul rece: să evităm aglomerațiile, colectivitățile, să nu ne ducem copiii bolnavi/”răciți” la școală sau la grădiniță, să ne spălăm des și corect mâinile cu apă și săpun, să nu ne atingem fața, nasul, ochii cu mâinile neigienizate, pentru că virusul de rujeolă se poate transmite și de pe suprafețele contaminate și poate persista mai multe ore în mediul ambiental.
În concluzie, vaccinarea împotriva rujeolei este singură soluție pentru a stopa valul actual de cazuri în creștere, ne avertizează medicul Cora Mitroi-Maxim.
Câte cazuri sunt în Constanța
Din fericire, în Constanța, numărul îmbolnăvirilor a rămas la un nivel normal anul acesta, până la acest moment. Potrivit datelor transmise de purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Constanța, Tudorel Ene, de la începutul acestui an au fost diagnosticate doar opt cazuri de rujeolă.
Cora Mitroi Maxim are 42 de ani și este unul dintre cei mai buni specialiști pe care îi are Constanța. Este medic primar Boli infecțioase în cadrul SBI Constanța din anul 2016.
Anterior, în perioada 2010 – 2016 a fost medic specialist Boli Infecțioase. Din 2015 este doctor în științe în domeniul „Medicină” – UMF „Carol Davila” București.
NOTA REDACȚIEI:
Trebuie precizat faptul că fotografiile cu cazurile de infecție cu rujeolă nu aparțin unor copii din Constanța și nu sunt de actualitate. Ele ne-au fost puse la dispoziție de medicul infecționist Cora Mitroi Maxim cu titlu ilustrativ.
Citește și:
ALERTĂ! Ministerul Sănătății a declarat EPIDEMIE de rujeolă la nivel național







