Oat-zempic, dieta care a creat isterie pe TikTok: Ce este și ce beneficii ar oferi
Sănătate
O nouă dietă a început să creeze isterie pe platforma TikTok. Denumită „oat-zempic”, această băutură este un smoothie simplu de ovăz, despre care mulți internauți susțin că i-a ajutat să piardă până la 20 de kilograme în doar două luni.
Utilizatorii de pe Tiktok sunt în delir de când au descoperit o nouă dietă care promite să îi ajute să slăbească. Băutura este practic un smoothie simplu de ovăz, cu apă și suc de lămâie pe care oamenii îl consumă dimineața în loc de mic dejun.
„Îmi place să o beau dimineața și are un gust chiar foarte bun”, spune o tânără, pe TikTok.
În ciuda popularității sale, specialiștii în nutriție sunt sceptici. Aceștia spun că o pierdere în greutate sănătoasă ar trebui să fie de aproximativ 1 kg pe săptămână. Experții mai spun că efectele ar putea fi mai degrabă rezultatul altor modificări dietetice, cum ar fi postul intermitent, decât al consumului de „oat-zempic”, arată Realitatea.
„Trendul sugerează să consumați această băutură și apoi să faceți pauză o perioadă mai lungă de timp. Nu va fi o unealtă magică pentru a scădea în greutate. Da, puteți să beți mai multă apă sau să consumați fibre pentru a slăbi, dar totul ține mai mult de stilul de viață pe care îl adoptați.
De pildă, să vă satisfaceți nevoile nutriționale, să faceți mișcare într-un mod în care vă place sau să dormiți suficiente ore”, spune un nutriționist.
@maryamjhampton Oatzempic for weight loss and how to maintain weight! #weightlossrecipes #weightloss #oatmeal
Citește și:
Care sunt beneficiile, proprietățile și contraindicațiile consumului de ceai de urzică