Edi Iordănescu pregătește o singură schimbare pentru duelul de foc cu Belgia de la Euro

Sport
Edi Iordănescu și staff-ul lui au trecut repede peste euforia victoriei cu Ucraina, 3-0 în meciul de debut la EURO 2024, și au intrat în linia dreaptă pentru a doua partidă din grupe, cu Belgia. Pentru meciul care-i poate duce pe „tricolori” în „optimi”, selecționerul e decis să nu umble prea mult la echipa de start. Va efectua o singură schimbare: Valentin Mihăilă în locul lui Florinel Coman.
Selecționerul e consecvent și nu va face schimbări majore în cadrul lotului. Va fi o singură diferență față de partida cu Ucraina. Valentin Mihăilă va intra în locul lui Florinel Coman.
Deși a fost mulțumit de randamentul pe care Florinel Coman l-a dat în meciul de la Munchen, Edi Iordănescu e decis să mizeze din primul minut pe Valentin Mihăilă. Extrema de la Parma trebuia să fie în echipa de start și la meciul cu Ucraina, dar a acuzat o răceală și a intrat doar în ultima jumătate de oră. Acum, el este apt 100% și va fi titular.
Florin Niță va rămâne în poartă, el câștigând duelul cu Horațiu Moldovan.
Defensiva rămâne și ea neschimbată. Cei doi fundași laterali, Andrei Rațiu și Nicușor Bancu, s-au achitat excelent de sarcinile defensive și au contribuit la faza ofensivă, așa că selecționerul nu are niciun motiv să renunțe la ei. În centru, Andrei Burcă și Radu Drăgușin au fost de netrecut cu Ucraina, așa că vor face cuplu și cu Belgia.
Și la mijloc lucrurile sunt clare. Nicolae Stanciu și Răzvan Marin sunt doi dintre liderii acestei generații, iar evoluția cu Ucraina a fost încântătoare. În ceea ce-l privește pe Marius Marin, selecționerul a apreciat efortul depus și faptul că s-a pus în slujba echipei, chiar dacă nu a ieșit în evidență. Astfel, el va rămâne titular.
În atac, Dennis Man și Denis Drăguș vor juca din nou din primul minut, alături de Valentin Mihăilă, scrie gsp.ro.
Sursă foto: Facebook







